„Nimic despre noi fără noi”. 10 sfaturi pentru presa care scrie despre comunitatea LGBTQI+

Felicia Nedzelschi

jurnalistă și comunicatoare

În luna iunie, Luna Mândriei, presa explodează cu materiale despre comunitatea LGBTQI+. Explozia aduce vizibilitate pentru comunitate, dar, adesea, și foarte mult reziduu și gunoi informațional. Ne ciocnim nu doar de materiale vădit homofobe, cum ar fi aici, aici sau aici, dar și cu materiale create cu cele mai bune intenții, dar care au premise false, cum a fost aici, sau limbaj care face o defavoare comunității queer.

Sunt o jurnalistă cu 12 ani de experiență în media clasică generalistă, iar acum sunt comunicatoarea Centrului de Informații „GENDERDOC-M”. Și pot să spun că abia acum, după ce aceste două lumi s-au unit, unele formulări ale presei nu-mi mai par reușite. Am confirmat unele bănuieli în discuții cu oameni din comunitatea LGBTQI+, iar mai jos am adunat câteva recomandări pentru jurnaliști. 

LGBT, LGBTQ, LGBTQI+ sau LGBTQIA+?

Primul lucru care poate fi confuz pentru jurnaliști este acronimul folosit de comunitate. Inițial, acesta era format din literele LGBT (pentru lesbiene, gay, bisexuali și transgen). Pe măsură ce înțelegerea, recunoașterea și includerea de către societate a diverselor identități sexuale și expresii de gen a crescut, la fel s-a întâmplat și cu acronimul său. Q vine de la „queer”, un cuvânt injurios inițial, pe care comunitatea a reușit să-l revendice și să-l folosească ca un termen umbrelă. Q poate însemna și „questioning”, ca o modalitate de a-i recunoaște pe cei care își explorează identitatea sexuală sau de gen. 

Noile anexe ale acronimului încearcă să cuprindă o parte și mai largă a comunității. După LGBTQ se adaugă uneori un semn plus, care se referă la o mare varietate de identități de gen și identități sexuale, sau inițialele I („intersex”) și A („asexual”). Cert este că nu există o anumită regulă și nu este greșit să folosim un acronim mai compact sau mai extins.

E nevoie să cunoaștem diferența dintre „sex” și „gen”, „orientare sexuală” și „identitate de gen”

Întâi de toate, formula corectă e „orientare sexuală” și nu „preferință sexuală” (nu e ceva ce oamenii preferă azi, iar mâine nu) și, cu siguranță, nu „orientare netradițională”. 

Apoi, „sex” și „gen” nu sunt sinonime. Sexul se referă la clasificarea unei persoane ca bărbat, femeie sau intersex pe baza caracteristicilor biologice. „Gen” se referă la o gamă de identități sociale și culturale caracterizate prin expresii diferite ale masculinității și feminității. Aceste diferențe influențează limbajul pe care ar trebui să îl utilizăm. 

Orientarea sexuală și identitatea de gen sunt, de asemenea, lucruri diferite. O persoană poate fi bărbat la naștere, să se identifice drept bărbat (asta e identitatea de gen) și să-i placă femeile (asta e orientarea sexuală). O altă persoană poate fi femeie la naștere, să se simtă bărbat (asta e identitatea de gen) și să-i placă femeile (asta e orientarea). Un lucru sigur pe care îl putem face, e să nu asumăm identitatea sau orientarea cuiva atunci când realizăm materialul. Ceea ce putem face e să întrebăm sursa cum se identifică.

Nu folosim termenul de „minoritate sexuală” 

Colegii de la site-ul Bang Bang, o platformă media dedicată comunității LGBTQI+, au scris un articol în care explică de ce termenul „minorități sexuale” este problematic. Expresia nu este una actuală și nu a reprezentat niciodată comunitatea LGBTQI+. Orientarea sexuală nu poate fi marcată de cifre. Majoritatea persoanelor LGBTQI+ se opun utilizării termenului minorități sexuale, pentru că discriminează. Aceste persoane doresc să fie parte integrantă și respectată a societății, nu o minoritate separată. 

Nu utilizăm termenul „homosexuali” când vorbim despre întreaga comunitate queer

Termenul „homosexuali” este unul pe care vom încerca să-l evităm, așa cum o fac The Associated Press, The New York Times sau The Washington Post. Această noțiune a fost folosită agresiv de activiștii anti-LGBTQI+ pentru a sugera că persoanele atrase de același sex ar fi bolnave sau suferă de tulburări psihologice/emoționale – noțiuni discreditate de Asociația Americană de Psihologie și Asociația Americană de Psihiatrie în anii ‘70. În plus, în ghidul UN Moldova, de exemplu, se menționează că e preferabil să utilizăm termenul „lesbienele și gay-ii” decât „homosexualii”, care ar putea perpetua stereotipurile negative și care adesea se referă exclusiv la bărbați.

Menționăm genul sau sexualitatea doar atunci când este necesar și relevant

Colegii mei gay sau lesbiene mi-au spus cât de mult îi deranjează când toată viața lor redată într-un articol se rezumă la orientarea lor sexuală. „Soldatul gay”, „tânărul queer”, pot deveni „soldatul care a fost discriminat din cauza orientării sale sexuale” și „activistul pentru drepturile omului”. 

Menționarea genului sau sexualității cuiva, atunci când nu este relevant, reduce persoana la această particularitate a sa. Aceste detalii merită să fie menționate atunci când facem un material despre acceptare, coming out, povestea de viață a acestei persoane, nu și când vorbim despre, să zicem, activitatea sa profesională. 

Evităm să scriem „reprezentant al comunității”

E o formulare nevinovată, utilizată de multă lume și văd asta adesea în monitorizările de presă pe care le fac pentru Centrul GDM. Totuși, comunitatea LGBTQI+ nu este o corporație, o companie sau o instituție. Când luăm un vox pe stradă într-un sat, nu scriem pe burtieră „Ion, reprezentantul satului Gura Galbenei”, scriem „sătean”, „locuitorul satului”. La fel, o persoană gay nu poate fi numită „reprezentantă” a unei comunități, ci e „om din comunitatea LGBTQI+. 

În plus, o singură persoană nu poate reprezenta o comunitate întreagă. Ea este la fel de versatilă și diferită ca oricare alta, persoanele gay nu-s toate la fel. Această preconcepție e destul de înrădăcinată, mulți crezând că toate persoanele queer sunt liberale, extravagante sau radicale. E o generalizare periculoasă, care face o defavoare comunității. 

Ținem cont de principiul „Nimic despre noi fără noi” 

Să zicem că facem o știre, iar sursa dă o declarație homofobă. O publicăm? Ei bine, fără replică – nu. Știrile homofobe trebuie tratate ca orice știri cu atac la persoană și au nevoie de a doua sursă și de un drept la replică, chiar dacă, ipotetic, declarația a fost spusă de un funcționar, politician sau președinte de țară. Fără un drept la replică noi propulsăm mai departe limbajul urii și nu oferim o șansă de ripostă pentru comunitate.

Iar principiul „nimic despre noi fără noi” se referă la includerea obligatorie a perspectivei unui om din comunitate la un subiect LGBTQI+. Un caz recent în care acest principiu nu s-a folosit a fost un podcast cu participarea regizoarei Daniela Burlaca. Artista a fost întrebată: „Credeți în dragoste dintre două persoane de același sex?” și ea a răspuns „Nu”, deși acest subiect nu poate fi discutat de două persoane heterosexuale. E ca și cum într-un podcast ar vorbi doi bărbați și unul ar întreba „Crezi că există dureri menstruale?” și al doilea ar spune „Nu”. Ridicol, nu?

E important să reținem rolul educativ al presei. Chiar și într-un material în care suntem nevoiți să cităm un politician homofob, putem oferi context care să echilibreze balanța. O asemenea știre ar putea beneficia de informații suplimentare, precum definiția discursului de ură, apariții similare ale politicianului citat, studii și constatări.

Nu scriem că o organizație, un activist sau un ONG „promovează/luptă pentru drepturile LGBTQI+”

Aici e simplu: drepturile LGBTQI+ sunt drepturile omului. Toți oamenii au aceleași drepturi și obligații, iar când vorbim despre drepturi pentru persoanele LGBTQI+, vorbim de fapt de necesitatea unei echități sociale, în care acești oameni să se poată bucura de aceleași drepturi și oportunități sociale ca și persoanele heterosexuale. 

Nu folosim adjectivele ca substantive

Mă refer aici la „gay-ii au ieșit în stradă” și „transgenderii fac X, Y, Z”. Folosirea adjectivelor drept substantive este adesea degradantă pentru persoanele pe care le descriem. De exemplu, e mai bine să utilizăm „persoane transgen” sau „bărbați gay” nu „transgenderii” sau „gay-ii”.

În loc de PS: haideți să ștergem comentariile homofobe

Adesea jurnaliștii fac materiale incluzive, frumoase și scrise corect despre cineva din comunitatea queer. Protagonistul își pune speranțele în corectitudinea instituției de presă, își spune povestea de viață sau oferă niște comentarii care îl expun public. Acest efort se devalorizează odată cu niște comentarii homofobe pe care mass-media le lasă intacte pe rețelele de socializare și pe site-uri. Aceste comentarii dăunează atât sursei, care ar putea să nu mai aibă încredere în presă, cât și îi face o defavoare instituției media. Ce folos că jurnalistul a scris un text bun dacă refuză să mai măture când „se termină ograda lui”? Putem fi conștienți că un asemenea material va atrage homofobie și ne putem aloca timp să facem ordine și după „poarta” portalului. 

Materialul este publicat în cadrul campaniei „Incluziunea începe de la mine”. Campania este organizată în cadrul proiectului „Promovarea coeziunii sociale în Moldova prin încurajarea incluziunii și diminuarea discriminării”, desfășurat de CJI în cadrul programului „Inițiativă Comună pentru Oportunități Egale – Faza II”, implementat cu suportul Guvernului Elveției.