Moderarea comentariilor la știrile pe subiect religios rămâne o provocare pentru redacții, relevă o monitorizare a CJI
Subiectele cu caracter religios și cele legate de conflictele internaționale din Orientul Mijlociu au apărut frecvent în presa din Republica Moldova pe parcursul anului 2024, de cele mai multe ori fiind însoțite de comentarii negative și limbaj agresiv din partea cititorilor. Constatarea vine în urma monitorizării efectuate de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI), care, pe parcursul anului, a identificat și raportat în jur de 129 de materiale de presă la tematica religioasă ca fiind însoțite de mesaje ce instigă la ură, discriminare, homofobie, antisemitism. Monitorizarea a vizat portalurile online Unimedia.info și agregatorul Stiri.md, fiind desfășurată în cadrul proiectului „Scoateți trolii afară!” (în engl.: “Get the Trolls Out!”/GTTO), implementat de Institutul pentru Diversitatea Media (MDI), faza a cincea a unui program de încurajare a tinerilor să lupte împotriva discriminării și intoleranței religioase în Europa.
Potrivit Zinei Savenco, responsabilă de monitorizare, CJI a avut sarcina să selecteze și să analizeze, în mod aleatoriu, câteva instituții media privind modul în care acestea reflectă subiectele cu tentă religioasă, precum și conflictele internaționale din statele arabe. Întrucât nu toate site-urile instituțiilor audiovizuale propuse pentru monitorizare afișează câmpuri funcționale pentru comentarii, s-a decis ca monitorizarea să fie efectuată la două dintre cele mai populare platforme media online din Moldova (Unimedia.info și Stiri.md), care oferă cititorilor posibilitatea să comenteze la materialele publicate pentru a vedea în ce măsură sunt acestea moderate.
„Am monitorizat portalul Unimedia.info în perioada lunilor ianuarie – decembrie, iar site-ul Stiri.md între aprilie – decembrie. Deși materialele de presă au fost realizate cu respectarea normelor deontologice de către reprezentanții celor două redacții, în 92 de articole de pe Unimedia.info și în 37 de articole publicate de Stiri.md, comentariile internauților au inclus discurs de ură anticreștină, antimusulmană și antisemită, printre care insulte, incitare la violență, stereotipuri și alte tipuri de ofense”, a menționat Zina Savenco.
În urma analizei, cele două redacții au fost sesizate despre necesitatea de a asigura moderarea comentariilor pentru a evita derogările de la normele legale și deontologice.
Mai exact, redacția site-ului Unimedia.info a fost notificată de CJI despre necesitatea de a elabora cât mai curând rubrica Termeni și condiții, care să conțină prevederi specifice ce țin de comportamentul și limbajul utilizatorilor, precum și să asigure moderarea comentariilor, acestea urmând a fi aprobate sau respinse în funcție de regulile site-ului. „Cu regret, până la moment, această rubrică așa și rămâne a fi «în construcție», ceea ce ar putea să indice faptul că redacția nu și-a luat sarcina în serios sau nu a întreprins toate eforturile necesare pentru a soluționa problema. Asta chiar dacă Olesea Bolboceanu, administratoarea portalului, ne-a asigurat în răspunsul la notificarea CJI că «se lucrează la remedierea situației». Un fapt îmbucurător pe care ținem să îl menționăm este că acest portal afișează o prevedere prin care informează cititorii că, «potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile care incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate. Vă îndemnăm la discuții decente!»”.
Spre deosebire de Unimedia.info, redacția portalului Stiri.md are o rubrică funcțională de comentarii și reguli clare de adăugare a acestora. Cu toate acestea, și acest site a fost notificat de CJI despre unele abateri identificate în comentariile cititorilor site-ului. Drept răspuns la notificarea CJI, managera Cristina Lupu ne-a informat că solicitarea CJI a fost transmisă echipei de moderare a site-ului pentru a completa regulile cu prevederi „mai specifice pentru cei care vor utiliza limbaj necenzurat și comentarii insultătoare, negative, discriminatorii, care instigă la ură”.
„În preambulul rubricii de comentarii redacția menționează că «editorii nu sunt responsabili pentru opiniile cititorilor. Vorbește liber, dar fii politicos și respectă regulile». Totuși, mesajele internauților abundă în jargoane, limbaj licențios, discurs de ură, ceea ce înseamnă că redacția nu se preocupă suficient de moderarea lor”, atrage atenția Zina Savenco.
În același timp, echipa CJI a monitorizat mai multe pagini de Facebook ce aparțin unor surse (Unimedia, KP, Primul în Moldova, TV6 și altele; precum și pagini ale partidelor politice afiliate lui Ilan Șor). „Până la începutul perioadei electorale pe aceste pagini se întâlneau frecvent comentarii antisemite, adresate lui Ilan Șor. Ulterior, în timpul campaniei electorale, a fost evidentă «activarea» trolilor, care publicau exclusiv mesaje în susținerea sa și împotriva guvernării. În prezent, aceste pagini sunt inactive și nu mai produc niciun conținut”, explică Zina Savenco.
Experta amintește că „presa are un rol crucial în formarea opiniei publice, dar și în amplificarea stereotipurilor, prejudecăților și discursului de ură. Moderarea comentariilor nu mai este un moft, dar o necesitate stringentă și o responsabilitate pentru orice instituție media care ține la standardele deontologice, dar și la imaginea sa pe piața mediatică”.
Potrivit Codului deontologic, „instituțiile mass-media, în administrarea paginilor web, precum și a paginilor/conturilor de pe rețelele de socializare, nu-și permit și nu acceptă nici din partea publicului, în reacții (comentarii), derogări de la normele legale și cele deontologice”. Cu scopul de a sprijini jurnaliștii să respecte normele deontologice atunci când pregătesc materiale dedicate subiectelor religioase și să evite propagarea discriminării de orice fel, CJI a publicat pe parcursul anului 2024 mai multe articole, interviuri cu specialiști în domeniu și reprezentanți ai grupurilor minoritare, precum și diverse recomandări, care sunt disponibile pe site-urile Media Azi, Mediacritica și pe rețelele sociale.