Actualitate

Memoriul privind libertatea presei reiterează problemele grave cu care se confruntă jurnaliștii din Republica Moldova

Presa din Republica Moldova continuă să se confrunte cu probleme grave. Deși au fost întreprinse unele reforme în domeniul media, aplicarea lor rămâne lentă, iar riscurile la care se supun jurnaliștii sunt în creștere, constată Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI), alături de alte opt organizații neguvernamentale de media, în Memoriul privind Libertatea Presei în Republica Moldova pentru perioada 3 mai 2024 – 3  mai 2025. Documentul a fost lansat cu ocazia Zilei Mondiale a Libertății Presei.

Memoriul trece în revistă progresele și regresele din sectorul mass-media în ceea ce privește securitatea jurnaliștilor și cea informațională, legislația și sustenabilitatea economică. Potrivit autorilor, condițiile de activitate ale jurnaliștilor din Republica Moldova s-au deteriorat vizibil în ultimul an. „Regiunea din stânga Nistrului a rămas un teritoriu nesigur pentru jurnaliști”, avertizează organizațiile semnatare, menționând inclusiv despre rețineri ilegale, cât și despre cenzura în Găgăuzia. În plus, au fost raportate multiple atacuri verbale și amenințări cu moartea, în special în spațiul online.

Deși au fost adoptate acte normative precum Legea privind accesul la informații, aplicarea lor este ineficientă. „Problemele privind asigurarea transparenței proprietății mass-media online, moderarea conținutului digital și combaterea dezinformării (…) rămân nerezolvate”, se menționează în document. Lipsa unor măsuri anti-SLAPP și accesul dificil la informație sporesc problemele presei, iar spațiul informațional rămâne vulnerabil la „narațiunile străine anti-europene, orientate spre devierea Republicii Moldova de la cursul de integrare europeană”.

Mai mult, presa din Republica Moldova rămâne instabilă din punct de vedere economic, în special cea independentă, care nu reușește să țină pasul cu „giganții tehnologici pe piață din online”. Lipsa unei piețe publicitare funcționale face ca multe redacții să depindă, în continuare, de finanțări externe. Potrivit memoriului, „presa continuă să depindă în mare măsură de granturi externe”. Deși statul a oferit subvenții pentru presa scrisă, afectată de creșterea costurilor de distribuție, problemele legate de lipsa personalului calificat și partizanatul politic continuă să compromită calitatea produsului jurnalistic.

Organizațiile semnatare îndeamnă autoritățile să ia măsuri clare pentru protejarea presei și a jurnaliștilor. Printre recomandările-cheie se regăsesc: adoptarea unor norme clare pentru presa online, în concordanță cu Regulamentul UE privind serviciile digitale; elaborarea cadrului de reglementare a inteligenței artificiale, adaptat contextului digital actual; transpunerea directivei anti-SLAPP în legislația națională; crearea unui mecanism instituțional de protecție a mass-mediei; monitorizarea constantă a conținutului furnizorilor publici pentru a preveni ingerințele politice.

De asemenea, se propune „implementarea mecanismelor transparente pentru sustenabilitatea economică a presei independente și sprijinirea formării profesionale a studenților.

Show More

💬 ...

Back to top button