Mass-media, o punte între oameni. Cum poate presa să promoveze coeziunea socială?

Natalia Covrig, directoare executivă

Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare

 

CE ÎNSEAMNĂ, MAI EXACT, COEZIUNEA SOCIALĂ?

Coeziunea socială presupune că oamenii se simt parte a aceleiași comunități, indiferent de limba pe care o vorbesc, de originea etnică, de statutul lor social sau de zona în care locuiesc. Se referă la sentimentul că toți sunt egali în fața legii, sunt acceptați și că au acces la aceleași oportunități de educație, muncă și dezvoltare. Coeziunea socială înseamnă recunoașterea și acceptarea diversității umane.

Într-un context social foarte divers ca al Republicii Moldova, în care știrile false circulă mai repede decât adevărul, iar opiniile polarizante devin virale în câteva secunde, presa are un rol esențial în a păstra societatea unită: modelând percepțiile într-o manieră a toleranței față cei din jur, informând, educând în spiritul unității și conectând cetățenii. Coeziunea socială – acel „lipici” care ține comunitățile împreună, indiferent de diferențele de vârstă, etnie sau statut social – nu se construiește doar prin politici publice, dar și prin cuvinte. Iar cuvintele apar zi de zi – în articole, în reportaje, în vocile care informează. O presă care reflectă corect diversitatea socială, etnică și culturală contribuie la reducerea prejudecăților și la înțelegerea reciprocă a diferitelor grupuri.

CUM AR PUTEA PRESA SĂ STIMULEZE COEZIUNEA?

Utilizați un limbaj corect, incluziv și echilibrat, lipsit de prejudecăți

 Adesea spunem că „presa trebuie să reflecte realitatea”. Dar prea rar ne întrebăm cum o reflectă. Prin ce filtru? Cu ce nuanțe? Cu ce intenție? Este important să regândim modul în care jurnalistul transmite informația către public. Atunci când sunt prezentate relatări despre grupurile marginalizate în societate sau sunt abordate subiecte sensibile, modul în care este construit textul, în care sunt alese cuvintele și descris contextul poate fie să contribuie la coeziune, fie să amplifice divergențe și prejudecăți. Și aici limbajul este crucial. El poate uni sau poate diviza. Poate crea empatie sau poate întări ura. Iar în Republica Moldova, unde diferențele sociale și culturale sunt adesea adâncite de stereotipuri, cuvintele alese de jurnaliști contează enorm.

În loc de etichete ce pot stigmatiza (spre exemplu, „invalid”, „sărac”), este necesară o abordare umană, care pune accentul pe persoană, nu pe condiția acesteia. Când un articol se referă, de exemplu, la persoanele cu dizabilități, e esențial ca tonul narațiunii să evite compătimirea. Scopul nu este să stârniți milă, ci să prezentați realități și soluții. Titluri precum „Infractor de etnie romă a spart o locuință”, „Val de refugiați ucraineni ia cu asalt spitalele” sau „Asistați social în conflict cu vecinii” clasifică oamenii prin etnie sau statut. Asemenea formulări nu doar că sunt nereușite, ele sunt forme de etichetare colectivă, care transmit cititorului un mesaj subtil: „Acești oameni sunt o problemă”. Când presa repetă astfel de formulări ca „infractor de etnie romă”, „val de imigranți”, „asistați social”, ea contribuie, conștient sau nu, la construirea unei percepții sociale deformate și alimentează anumite prejudecăți, în care anumiți oameni sunt văzuți doar prin prisma apartenenței lor, nu ca indivizi. Dar aceeași presă, printr-o alegere atentă a cuvintelor, poate combate stereotipuri vechi și înrădăcinate. 

Asigurați echilibru în relatare, ținând cont de realitate și responsabilitate 

Una dintre cele mai subtile, dar influente forme de a modela percepția publicului este felul în care este construit un reportaj. Nu doar informația contează, ci și perspectiva din care este prezentată. Presa are adesea reflexul de a accentua partea negativă a realității, întrucât negativul atrage atenția și generează audiență. Însă, atunci când o comunitate este descrisă doar prin prisma problemelor, precum sărăcie, marginalizare, infracționalitate, conflict, acest grup ajunge să fie stigmatizat. Publicul rămâne cu impresia că acel grup este „o problemă” în sine.

Un exemplu relevant ar putea servi modul în care a fost prezentat în știri marșul feminist, organizat anual în centrul Chișinăului. Titluri precum „participanții la marș au blocat tot centrul orașului” diminuează din importanța mesajului transmis prin această mișcare, dar și trezește antipatia societății față de susținătorii mișcării feministe și stigmatizarea acestora. Un alt exemplu frecvent este cel al relatărilor despre comunitatea romă. Multe materiale insistă pe aspecte negative: copii care nu merg la școală, familii numeroase cu dificultăți economice, conflicte cu autoritățile. O asemenea retorică poate genera frică, reținere, prejudecăți. Dar echilibrul narativ înseamnă a spune și ce funcționează. A arăta și exemple de integrare reușită, de oameni care au depășit obstacole, de inițiative care schimbă viața comunităților. Un reportaj despre locuitorii unui cartier defavorizat poate include, pe lângă dificultățile evidente, și povestea unui profesor care predă matematică gratuit copiilor din mahala. Astfel, narațiunea se transformă: de la „acolo e o zonă-problemă”, la „acolo sunt oameni care luptă și construiesc”. Sau în loc să întrebăm „Câți oameni NU acceptă refugiații?”, putem întreba „Câți oameni îi ajută, îi găzduiesc, le oferă sprijin?”. Această schimbare subtilă a accentelor narațiunii educă societatea să privească mai larg și mai uman, sporind simțul solidarității.

Promovați povești pozitive, reale, despre colaborare între oameni, solidaritate și inițiative civice

Storytellingul, o formă tot mai răspândită de a spune realitatea prin ochii oamenilor simpli, este o altă modalitate prin care mass-media ar putea spori coeziunea. O metodă ce nu doar informează, ci construiește empatie și solidaritate. În Moldova, unde încrederea între grupuri sociale este foarte fragilă, astfel de povești pot conta mai mult decât un discurs politic sau o campanie de imagine. Relatarea istoriilor despre diverse grupuri din diferite contexte și plasarea acestora în imagini pozitive poate determina o schimbare la nivelul percepțiilor generale și reducerea stereotipurilor.

Jurnaliștii pot prezenta povești de succes: de la un sat din raionul Cahul, unde oamenii s-au mobilizat cu toții să repare școala, până la inițiative civice din Chișinău sau Bălți, care au unit comunități de oameni. Aceste exemple pozitive demonstrează că, indiferent de regiune, limbă, etnie, gen, comunitățile pot găsi soluții împreună. A spune povești este o formă de a reconstrui încrederea între oameni. Oameni care poate nu se cunoșteau, poate se priveau cu suspiciune, dar care, prin acele rânduri tipărite sau rostite la radio, își dau seama că au aceleași frici, aceleași dorințe, aceeași umanitate.

Construiți un spațiu de dialog pentru vocile care nu se aud

Presa din Moldova poate deveni mai unită și mai empatică dacă alege să acorde spațiu celor pe care, de obicei, nu-i vedem la televizor: persoane cu dizabilități, mame singure, refugiați, adolescenți, bătrâni singuratici, tineri activiști de la sat. De prea multe ori, jurnalele de știri sunt dominate de aceleași personaje: politicieni, analiști, oficiali. Dar realitatea Moldovei este populată de oameni simpli, cu povești care merită ascultate. Presa poate găzdui nu doar opinii, ci și conversații între diferiți oameni, pe teme importante: educație, trai, muncă, viitorul comunității ș.a.

O redacție care include în materialele sale persoane din diferite medii ajută la umanizarea și normalizarea diversității. Cum? Prin  interviuri cu oameni obișnuiți, nu doar cu „experți”, prin emisiuni radio sau TV bilingve (română-rusă, română-găgăuză ș.a.), prin organizarea de dezbateri publice și interviuri online și offline cu reprezentanți ai diferitor grupuri, prin invitarea echilibrată a femeilor și bărbaților în emisiuni, prin facilitarea de întâlniri între autorități și cetățeni, între vârstnici și tineri etc. Spre exemplu, un proiect din nordul țării a oferit unui grup de liceeni acces la microfon și cameră. Tinerii au realizat interviuri cu profesori, medici, agricultori și colegi din familii monoparentale. Emisiunile lor online au avut mii de vizualizări, dar mai important – au făcut oamenii să se simtă văzuți. Astfel, printr-un exercițiu simplu, presa poate încuraja cunoașterea reciprocă și dialogul.

Investiți în educația media

Un alt rol crucial al presei în coeziunea socială este cel educativ. Într-o țară în care mulți tineri învață mai degrabă de pe TikTok decât de la școală, presa are oportunitatea și responsabilitatea de a oferi repere sănătoase. Educația media și alfabetizarea digitală sunt piloni importanți ai unui climat social echilibrat. Într-un context marcat de surse de informare diverse și, uneori, dezinformări, jurnaliștii pot organiza sesiuni de instruire, ateliere sau emisiuni explicative. Astfel de inițiative pot lua forma unui workshop despre verificarea știrilor online sau a unei emisiuni care să prezinte importanța consultării surselor sigure.

Oamenii care învață să deosebească informația veridică de una manipulativă devin mai puțin vulnerabili la știri false, iar acest fapt reduce atât riscul de a răspândi stereotipuri, cât și potențialul de conflict în societate. Pentru că un cititor care înțelege cum funcționează mecanismele de informare devine mai greu de manipulat, iar o societate mai puțin manipulabilă este una mai greu de divizat. Simplu spus, oamenii care învață să gândească critic nu mai pică ușor în capcana urii, a fricii sau a polarizării. Sunt deja proiecte în această direcție, unele publică materiale de educație medicală pe înțelesul tuturor, altele oferă o platformă de dialog pentru adolescenți despre viitor, emoții și presiuni sociale. Aceste inițiative nu oferă doar informație, ele oferă încredere și apartenență.

O societate mai informată este mai tolerantă și mai solidară. Într-o țară cu realități complexe și identități multiple, presa din Republica Moldova are potențialul de a servi drept liant social. Prin reportaje corecte, subiecte relevante și încurajarea dialogului, mass-media poate contribui la conturarea unei societăți în care diferențele culturale sunt privite ca resurse, nu ca bariere.

Materialul este publicat în cadrul campaniei „Incluziunea începe de la mine”. Campania este organizată în cadrul proiectului „Promovarea coeziunii sociale în Moldova prin încurajarea incluziunii și diminuarea discriminării”, desfășurat de CJI în cadrul programului „Inițiativă Comună pentru Oportunități Egale – Faza II”, implementat cu suportul Guvernului Elveției.