Mai vor tinerii să facă jurnalism? Cum îi motivăm?

Alina Gîrneț,

directoare executivă Diez

Mult timp am crezut că misiunea mea ca manageră e să-mi motivez echipa, iar principalul indicator de performanță pe care-l analizam ca să înțeleg dacă mă descurc sau nu era cât de mult reușesc să-i rețin în echipă pe jurnaliștii tineri. Eu doar aveam puterea să creez locul de muncă care să-i convingă să vină în echipa mea și să rămână. Deși se simțea ca o muncă emoțională grea și ca o responsabilitate enormă față de zeci de colegi care ne-au trecut pragul, nu era despre motivația lor, ci despre a mea. Era modul în care eu mă agățam să dau sens și continuitate unei munci de manager media pe care nu o învățasem, pentru care nu aveam mentori, care îmi punea în față bugete insuficiente, ore de lucru în vacanțe, strategii imposibil de dus la capăt și în care îmi era teamă să rămân singură.

Cu toate acestea, experiența de peste ani avea să-mi clarifice ceva esențial: motivația e un lucru individual și extrem de personal, fie într-o carieră de jurnalism, fie în oricare alta. Ea este influențată de gradul de orientare în carieră la alegerea facultății, de experiențele din facultate și de oamenii întâlniți la douăzeci și ceva de ani, de nivelul de curiozitate al persoanei de a descoperi acest domeniu, de a participa și a încerca aspectele practice ale meseriei. Are și primul job o influență asupra modului în care jurnalistul tânăr își va vedea viitorul în domeniu, dar nu cea mai mare influență și cu siguranță nu unica. Adevărul e că, în orice redacție etică și corectă pe care o cunosc, managerii fac tot ce pot ei mai bine ca să motiveze tinerii jurnaliști, la fel cum și tinerii jurnaliști fac tot ce pot ei mai bine ca să se automotiveze.

Ce se poate întâmpla greșit pe parcurs?

Salariul. Nu prea mai crește mult după câțiva ani. Sau crește dacă îți pui pe umeri și alte roluri de management în redacție. Instabilitatea financiară e o realitate a redacțiilor din toată lumea. Dacă știai asta înainte să mergi la Facultatea de Jurnalism, mai luai aceeași decizie?

Oboseala. De știri, de interacțiune cu boți, hărțuitori online și offline, cu instituții cărora le ia o lună să răspundă la solicitări de informații, însă doar câteva zile pentru a anunța un control fiscal.

Oboseala să faci ceva cu oboseala. Există o presiune generală să soluționezi, să mergi în concediu acum, să te deconectezi, să citești, să faci ceva pentru tine. Sunt sfaturi extrem de greu de urmat pentru un jurnalist conectat mereu la toate știrile lumii. Mi-am forțat o zi fără Internet într-o vacanță recentă. La ora 21.00 l-am conectat și, într-o singură oră până la culcare, mi-am restabilit nivelul de anxietate și griji pentru ziua îndepărtată de mâine.

Și, totuși, ce se poate întâmpla bine pe parcurs?

Condiții decente de lucru

Mult timp am opus rezistență ideii de a trece într-un anunț de angajare, la avantajele unui job, faptul că oferim contract individual de muncă, 28 de zile de concediu și pachet social. Mi se părea că e cel puțin ciudat să clasificăm niște condiții obligatorii de muncă drept avantaje. Am cedat, pentru că da, încă mai aud despre cazuri care contrazic aceste necesități, aflate la baza piramidei sociale sau, cu alte cuvinte, cazuri în care rapoartele de muncă nu sunt onorate cu contracte și drepturi depline.

În acest sens, se pare că încă e normal să menționăm într-un anunț de angajare că vom oferi condiții de lucru decente. „Salariul competitiv” încă nu m-a convins. Dar am luat exemplul bun al colegilor de breaslă de la Moldova.org de a scrie în cifre salariul posibil pentru poziția vacantă, în funcție de abilități și experiență. Este un filtru bun, iar discuțiile despre salariu, care au loc pe parcursul interviului, vor fi automat detensionate, fiindcă totul este clar din start și nu am creat așteptări grandioase. Limitele competitivității salariului sunt diferite pentru fiecare persoană.

Întreabă și ți se va răspunde

Odată la jumătate de an sau măcar odată în an ne facem timp să discutăm față în față cu fiecare persoană din echipă. Cel puțin să aflăm ce nu-i motivează. E un început și ăsta.

Primim răspunsuri cât se poate de diferite. Pentru cineva apartenența la grup este importantă, mai ales când grupul se identifică cu niște valori clare și cu scopuri transparente. La ședințele de jumătate de an din vara trecută, foarte mulți colegi mi-au spus că au nevoie să facem o activitate de grup, să plecăm undeva împreună. Făceam asta regulat în fiecare an, dar în 2025 ne concentrasem prea mult pe supraviețuire: financiară, psihologică, politică, de securitate. Uitasem să facem o pauză. Împreună. Un grup de oameni care vor să fie la același loc de muncă și vor să se și odihnească împreună, nu doar să muncească. Am fost, ne-am odihnit, am explorat, s-a simțit ca o mână caldă pe umăr și ca o recompensă.

Alți colegi mi-au spus că îi motivează să primească validare externă, să le fie distribuite materialele de persoane din domeniu pe care le respectă, să primească premii. Pentru alții este important un parcurs clar de creștere, o funcție cu responsabilitate, ownership pe un anumit segment pe care să se specializeze.

Nu vom putea să satisfacem toate aceste așteptări, deoarece ele nu sunt o listă de cadouri, iar noi nu suntem Moș Crăciun. Ele trebuie să coincidă cu scopurile organizației, trebuie să se completeze, ca în final valoarea efortului să fie împărțită între organizație și membrii ei.

Regulile sunt valabile pentru toți

Pentru tinerii de astăzi regulile sunt extrem de importante. Trebuie să fie clare, scrise, logice, aplicate în mod transparent, iar cel mai important — trebuie să fie respectate de toată lumea. Dacă vrei să vină la timp la birou, trebuie și tu să vii la timp la birou. Dacă vrei să nu te întrerupă în ședință, nu-i întrerupe nici tu în ședințe. Dacă vrei să plece în concediile anuale de odihnă, mergi și tu la timp în concediu. Dacă vrei să nu fii deranjat în concediu, nu-i deranja nici tu pe alții în concediile lor.

Răbdarea de a-i învăța și de a-i lăsa să te învețe

Cei mai mulți o să vină în timpul facultății sau imediat după, iar asta înseamnă că redacția trebuie să petreacă destul de mult timp pentru înrolare și ghidare. Este totuși un proces benefic, pentru că se descoperă necesități noi de regulamente în redacție, se repetă anumite lucruri, se reevaluează decizii. Cu fiecare om analizăm repetat ce facem bine și ce am putea să îmbunătățim.

Colegele mele din redacție, care sunt deja și profesoare la Jurnalism, mi-au spus că și-au dorit mult experiența de predare, chiar dacă o au și au avut-o și cu membrii noi ai echipei, căci e o experiență care te învață continuu și e un exercițiu de analiză a propriilor capacități. În plus, își doresc să-i poată învăța pe studenți ceea ce le-ar fi plăcut și lor să învețe.

Cu un transfer suficient de încredere, la scurt timp, juniorii trebuie invitați la masa cea mare, în sesiuni de brainstorming incluzive, cu tehnici care să încurajeze participarea tuturor, nu doar a liderului. În aceeași măsură, trebuie invitați să participe la decizii, la crearea regulamentelor și a politicilor pentruncă doar în așa mod le vor respecta și le vor înțelege.

Cu aceeași dedicație de a-i include în procesele organizaționale le vom vorbi transparent și despre bani: de unde vin, pe ce sunt cheltuiți, de ce nu lucrăm cu anumiți clienți, de ce nu luăm bani de la politicieni.

E greu? Dimpotrivă. E mult mai ușor să nu fii singur în deciziile acestea mari și complicate. Le împarți cu echipa ta și toată lumea are de câștigat.

Lasă-i să plece

Oamenii nu sunt proprietatea ta, chiar dacă simți că îți datorează experiența, învățarea de la început de cale. E doar percepția ta subiectivă și modul în care ai ales, la un moment dat, să faci lucrurile și să-ți creezi așteptări nescrise în contractul de muncă.

Plecarea cuiva nu e un reproș al efortului tău, nu e o pedeaspă. Să ne amintim — tu ai făcut maximum cât ai putut. O relație de muncă e un rol pentru o anumită perioadă; niciun șantaj sau bonus oferit când persoana deja a luat o decizie nu o va convinge să rămână, iar dacă va rămâne, relația voastră nu va mai fi complet sănătoasă.

Am tratat echipa ca o familie? Desigur, sunt manageră de la 25 de ani. Cum aș fi putut altfel? Am petrecut la lucru mai mult timp decât acasă, acolo mi-am făcut prieteni, cu ei am descoperit lumea. S-a schimbat ceva? Sigur, în familie ne iubim necondiționat. La lucru nu e posibil, deoarece salariile se dau foarte condiționat. Se respectă reguli, sarcini, termene-limită. Dar cine a zis că regulile nu pot face o atmosferă prietenoasă și sănătoasă? Setăm limite și așteptări clare, oferim feedback instant, avem discuții directe. Încercați! Se doarme mai ușor noaptea.

Avem o problemă de orientare în carieră?

Colegele mele din redacție, care predau la Jurnalism, mi-au mai povestit că interesul general față de profesie este în scădere, dacă e să analizăm numărul de studenți înmatriculați de la an la an. Printre cei care aleg totuși să studieze la Jurnalism există multe persoane dezinteresate față de domeniul de studii ales. Uneori e din motiv că alegerea facultății a fost făcută cu gândul că jurnalismul ar fi o specializare ușoară sau că așa le-au zis părinții. Foarte mulți încă vin la Jurnalism cu visul de a deveni prezentatori TV, în timp ce ei nu sunt consumatori de TV. Cu toate astea, confuzia lor a fost și confuzia noastră, nu e neapărat mai mare.

Studenții la Jurnalism nu sunt cu mult mai diferiți decât studenții de la alte specializări, iar ceea ce este cert e că între tinerii de astăzi și cei de acum 10 ani există diferențe care sunt absolut justificate. Una dintre cele mai mari provocări ale momentului este retenția atenției, afectată puternic de modul de consum al informațiilor pe rețelele de socializare. Partea bună e că studenții de azi par a fi mai deschiși să-și comunice opiniile, mai curajoși să spună ce cred, mai degajați în raport cu profesorii. Nu se mai tem să renunțe la facultate dacă nu se regăsesc în domeniu, chiar dacă sunt studenți care fac performanță și se descurcă cu sarcinile universitare.

Drumul spre motivație

Probabil că până la motivație avem nevoie de relevanță, de oameni în echipă care știu sigur de ce vor să facă jurnalism și cum ar vrea să-l facă, de claritatea rolului pe care îl vor avea în societate.

E o misiunea grea, la care trebuie să punem umărul cu toții. Începe din școală, trece prin facultate și prin primul job, iar examenul final să dă în fața publicului și a puterii pe care o are să definească rolul și influența socială a jurnaliștilor. Odată ce ne clarificăm cu relevanța, poate va fi loc de mai multă discuție despre motivație.

Editorialul a fost elaborat în cadrul proiectului „Presă rezilientă, alegători informați: protejarea alegerilor din Moldova împotriva dezinformării”, susținut financiar de Ambasada Regatului Țărilor de Jos în Moldova. Opiniile exprimate aparțin autorilor și nu reflectă neapărat poziția donatorului.