IPI a documentat peste 350 de atacuri la adresa libertății presei de la declanșarea războiului din Ucraina
Institutul Internațional de Presă (IPI) a înregistrat peste 350 de atacuri asupra jurnaliștilor, acte de cenzură și alte încălcări grave ale libertății presei de la începutul războiului din Ucraina, potrivit datelor publicate în ajunul Zilei Mondiale a Libertății Presei, marcată pe 3 mai.
Datele trackerului „Monitorizarea libertății presei în războiul din Ucraina” arată „impactul devastator al conflictului asupra jurnalismului independent, a libertății presei și a siguranței jurnaliștilor din ambele țări [aflate în conflict, – n.r.]”.
Potrivit sursei, până la momentul publicării informațiilor, șapte jurnaliști și angajați ai instituțiilor media au fost uciși în Ucraina în timp ce-și exercitau obligațiile profesionale. De asemenea, se relatează despre cel puțin încă doi jurnaliști care ar fi fost uciși de forțele armate ruse pe teritoriile controlate de militari ruși.
IPI a documentat și 33 de cazuri grave ale unor jurnalişti locali şi străini care reflectau evenimentele de pe linia frontului din Ucraina și care au fost supuși unor atacuri, împușcături sau au nimerit sub bombardamente, mulți dintre care au ajuns și în spitale, fiind grav răniți. Este vorba inclusiv despre 21 de jurnaliști care au fost răniți în urma împușcăturilor sau bombardamentelor și cel puțin 12 membri ai echipei de filmare care au fost răniți sau au nimerit sub foc.
De asemenea, organizația relatează despre cel puțin cinci jurnaliști răpiți, bătuți sau supuși torturii și altor încălcări ale drepturilor omului de către militarii ruși. Mai mult, zeci de instituții media regionale au fost nevoite să-și înceteze activitatea din cauza amenințărilor. IPI a documentat patru atacuri confirmate asupra turnurilor TV din Ucraina.
IPI consideră că, în general, autoritățile și forțele militare ruse sunt responsabile pentru 76% din toate încălcările libertății presei legate de conflictul documentat de organizație în ultimele trei luni.
STAREA PRESEI ÎN RUSIA
Organizația de media menționează că în Rusia autoritățile au întreprins măsuri „pentru a elimina toate sursele de informare și știri independente”, iar autoritatea de reglementare Roskomnadzor a blocat cel puțin 114 instituții media și site-uri de știri, ceea ce reprezintă, potrivit calculelor IPI, 32% din toate încălcările înregistrate.
Se remarcă cel puțin 10 radiodifuzori sau publicații importante care au fost închise sau impuse să-și înceteze activitatea, printre care Novaia Gazeta, Eho Moscvî și TV Dojdi.
IPI a înregistrat 49 de incidente în care reprezentanții media au fost reținuți în timp ce au reflectat protestele împotriva războiului din mai multe orașe din întreaga țară în ultimele trei luni. Unii din ei au fost și arestați, deși dețineau legitimații jurnalistice, susține organizația.
Până în prezent, se știe despre un număr de cel puțin 11 jurnaliști care au fost amendați sau reținuți în temeiul noii legi ce prevede pedepse penale pentru difuzarea știrilor „false” despre acțiunile forțelor armate. Se relatează despre plecarea a sute de jurnaliști ruși din țară de teamă să nu fie urmăriți penal.
De asemenea, IPI menționează despre zeci de instituții media străine care au fost forțate să-și închidă birourile și să-și retragă corespondenții din Rusia, ceea ce „a contribuit la încetarea unei reflectări imparțiale și i-a lăsat pe cetățeni tot mai izolați și vulnerabili față de propaganda pro-Kremlin”.
„Cifrele arată impactul devastator pe care acest război l-a avut deja pentru viețile jurnaliștilor, precum și amploarea încălcărilor drepturilor omului și a atacurilor asupra libertății presei”, a menționat directoarea executivă a IPI, Barbara Trionfi.