Actualitate

Bloomberg: „Hong Kong a atacat presa globală cu sute de plângeri”

De la Slovacia, la Japonia, oficiali de rang înalt de la Hong Kong au expediat cel puțin 500 de scrisori instituțiilor media din câteva zeci de țări, în care au criticat presa străină pentru felul în care informează la subiectul adoptării de către China a unei legi a securității ce vizează regiunea autonomă. Reglementările ar fi „distrus” libertățile democratice, în timp ce Hong Kong duce o luptă globală pentru a-și păstra reputația de centru financiar liberal, scrie Bloomberg.com. 

Sursa notează că cel puțin 174 de instituții de presă din aproape 30 de țări au primit scrisori de la conducerea regiunii, inclusiv din partea actualului șef al administrației din Hong Kong, John Lee, de când China a anunțat, în mai 2020, că va impune o lege a  securității naționale a fostei colonii britanice. Corespondența, scrisă atât în limba engleză, cât și în limba maternă, a fost publicată la rubrica „Clarificări” a platformei de comunicare a guvernului, cunoscută sub numele de Brand Hong Kong.

În jur de jumătate dintre scrisori, care sunt răspunsuri la rapoarte și materiale redacționale, conțin reacții la critica legii securității din Beijing, în timp ce circa o treime apără mandatul potrivit căruia doar simpatizanții Partidului Comunist au dreptul de a ocupa funcții în oraș. Țările asiatice vecine au primit 42% din plângeri, în frunte cu Japonia și Coreea de Sud, iar cele mai multe scrisori au primit publicațiile de business, inclusiv Financial Times (17), Wall Street Journal (14) și Economist (12), The Times (11). Bloomberg a recepționat șapte astfel de scrisori.

Bloomberg scrie că Hong Kong, cunoscută ca și Regiunea Administrativă Specială Hong Kong, se confruntă cu o criză de reputație din cauza că președintele Xi Jinping „a distrus” libertățile democratice care au ajutat la diferențierea centrului financiar ce odinioară era liber de continent și care au fost garantate prin acordurile dintre China și Marea Britanie. Publicația notează că legea de securitate a Beijingului a determinat autoritățile să închidă mai multe instituții media critice, să interzică evenimentele care marchează masacrul din Piața Tiananmen din 1989 și să întemnițeze zeci de lideri ai opoziției.

Pe lângă limitarea disidenței locale, oficialii orașului alocă timp și pentru „a contracara” opiniile publicate de organizații sediile cărora se află la mii de kilometri distanță. Potrivit unui reprezentant al Departamentului de Servicii Informaționale al orașului, Guvernul din Hong Kong „monitorizează atent” știrile și rețele sociale cu privire la „știri false” despre Hong Kong. Acesta susține că departamentul menționat „este dator să clarifice” situația prin diverse canale „pentru a stopa răspândirea zvonurilor.”

Michael Davis, profesor de drept și afaceri internaționale la Jindal Global University din India, explică faptul că, în timp ce vocile opoziției au fost suprimate în mass-media locală din Hong Kong, instituțiile media internaționale au rămas o problemă pentru autorități. „Libertatea presei fie nu mai există, fie atârnă de un fir de ață”, a menționat Michael Davis care e și fost profesor de drept la Universitatea din Hong Kong, adăugând că speră la reflectarea corectă a situației de către media din străinătate.

În scrisorile menționate, deseori presa străină este acuzată de o „denaturare extrem de părtinitoare a afirmațiilor” și de „afirmații fără temei” privind reflectarea unor evenimente locale.

Potrivit Bloomberg, clasamentul libertății presei din Hong Kong a scăzut brusc odată cu adoptarea legii securității care a restrâns libertatea de exprimare. Regiunea s-a clasat pe locul 148 în Indicele mondial al libertății presei pentru 2022, al organizației Reporteri fără Frontiere (RSF), reprezentând o scădere cu 68 de puncte față de anul trecut. În urmă cu 20 de ani, orașul ocupa locul 18. Treisprezece jurnaliști se aflau în închisoare la momentul publicării raportului din mai, potrivit RSF.

Regiunea Administrativă Specială Hong Kong este o regiune autonomă de pe coasta de sud a Republicii Populare Chineze. În 1898, Marea Britanie a încheiat un tratat cu China, prin care li s-a acordat concesionarea pe 99 de ani a insulei. În 1997, teritoriul a fost retrocedat guvernului de la Beijing. Regiunea s-a bucurat de autonomie până la adoptarea legii siguranței naționale pentru Hong Kong și care a intrat în vigoare în iunie 2020.

Show More

💬 ...

Back to top button