Media Azi: Accesul gratuit la bazele de date – soluții legale pentru eventuale riscuri
Promisiunea autorităților de a oferi jurnaliștilor acces gratuit la registrele publice ale statului se lasă așteptată. Inițiativa din toamna anului 2019 așa și nu a devenit realitate și chiar dacă noua guvernare susține că subiectul este pe agendă, nu este clar la ce etapă se află lucrul asupra acestuia. Centrul pentru Jurnalism Independent a încercat să afle detalii cu privire la elaborarea proiectului de lege, dar fără succes. O solicitare de informație expediată la 26 octombrie a rămas fără răspuns.
Între timp, juriștii sugerează că viitorul mecanism de acces la aceste date trebuie gândit cu atenție, așa ca să asigure, pe de o parte, dreptul de acces la informație și să nu încalce, pe de altă parte, principiile protecției datelor cu caracter personal.
Emisiunea a fost realizată în cadrul proiectului „Îmbunătățirea condițiilor de activitate pentru jurnaliști prin campanii de advocacy și responsabilizarea autorităților”, desfășurat de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) cu sprijinul financiar al Fondului canadian pentru inițiative locale (CFLI), în perioada iunie 2021-februarie 2022.
Opiniile exprimate aparțin autorilor și nu reflectă în mod necesar poziția CFLI.