Actualitate

GRT, sancționat de CA după ce un deputat PSRM a participat la o dezbatere electorală în locul unui candidat

Mihaela Ciobanu

Postul public regional Gagauziya Radio Televizionu (GRT) a fost sancționat cu o amendă de 5.000 de lei de către Consiliul Audiovizualului (CA) pentru încălcarea regulilor privind reflectarea alegerilor pentru Adunarea Populară și funcția de bașcan al Găgăuziei, programate pentru 15 noiembrie 2026. Sancțiunea a fost aplicată în ședința de joi, 12 noiembrie, în urma examinării rezultatelor monitorizării programelor difuzate în perioada 30 octombrie – 5 noiembrie de posturile de televiziune care și-au asumat reflectarea scrutinului.

Potrivit constatărilor CA, furnizorul public regional a încălcat prevederile articolului 90 din Codul electoral, care reglementează particularitățile reflectării alegerilor de către instituțiile mass-media, precum și normele privind organizarea și desfășurarea dezbaterilor electorale.

Una dintre abaterile constatate vizează participarea deputatului Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), Vladimir Odnostalco, la o dezbatere electorală în locul lui Fiodor Gagauz, candidat la funcția de bașcan. Într-un răspuns transmis Consiliului Audiovizualului, reprezentanții GRT au explicat că au permis participarea deputatului în baza unei procuri eliberate de președintele PSRM, Igor Dodon. Regulamentul privind reflectarea alegerilor de către instituțiile mass-media stabilește însă că la dezbateri pot participa doar concurenții electorali sau reprezentanții acestora autorizați în condițiile prevăzute de regulament.

Totodată, în cadrul monitorizării, CA a identificat mai multe afirmații cu caracter discriminatoriu făcute de candidații electorali prezenți la dezbateri, inclusiv pe criterii de gen, îndreptate împotriva femeilor, față de care moderatoarea nu a intervenit corespunzător.

În cadrul ședinței publice, președinta Consiliului Audiovizualului, Aneta Gonța, a apreciat faptul că GRT a difuzat știri despre campania electorală, remarcând, totodată, că unele posturi de televiziune care și-au asumat reflectarea scrutinului regional nu au difuzat niciun material informativ despre campanie.

„În cazul acesta, suntem în situația de a-l lovi mai tare pe cel care face ceva. TV Găgăuzia, în acest caz, este pusă în situația de a primi toate loviturile, dar și le-a asumat și prin declarație, și prin faptul că sunt alegeri importante în regiune și este responsabilitatea lor instituțională să mediatizeze această campanie”, a punctat șefa autorității naționale din audiovizual.

La rândul său, membra CA Tatiana Crestenco a subliniat că, deși încălcările comise de GRT sunt grave, furnizorul public regional a reflectat activitatea unei părți importante a candidaților la funcția de deputat în Adunarea Populară a Găgăuziei și a organizat dezbateri electorale. Ea a evidențiat, de asemenea, că GRT și-a recunoscut abaterile și a prezentat un plan de acțiuni pentru a preveni repetarea unor încălcări similare pe viitor.

În aceeași ședință, postul de televiziune unu1TV a fost sancționat cu avertizare publică pentru nerespectarea regulilor privind prezentarea sondajelor de opinie cu caracter electoral. 

Șase posturi de televiziune și-au asumat reflectarea alegerilor pentru funcția de bașcan al Găgăuziei, programate pentru 15 noiembrie 2026: Moldova 1, TV Găgăuzia, TV8, Cinema 1, Pro TV Chișinău și unu1TV. Dintre acestea, patru – TV Găgăuzia, TV8, Pro TV Chișinău și unu1TV – au anunțat că vor reflecta și alegerile pentru Adunarea Populară a Găgăuziei.

Show More

💬 ...

Back to top button