Actualitate

Atacurile asupra jurnaliștilor au crescut cu aproape 50% în 2025, potrivit unui raport al API

Mihaela Ciobanu

Anul 2025 a adus un nivel fără precedent al atacurilor asupra jurnaliștilor din Republica Moldova, arată raportul anual privind atacurile asupra colaboratorilor media, realizat de Asociația Presei Independente (API) și făcut public luni, 4 mai. Potrivit documentului, în anul precedent au fost raportate și analizate 97 de atacuri și amenințări împotriva profesioniștilor din domeniul mass-media — inclusiv jurnaliști și editori din presa tradițională și online din Republica Moldova — cu 47% mai multe decât în 2024. Cifrele indică cel mai ridicat nivel din 2017 încoace.

Documentul subliniază că majoritatea cazurilor (77) reprezintă atacuri și amenințări non-fizice sau cibernetice. Printre acestea se numără hărțuirea, intimidarea, defăimarea, atacurile cibernetice, spargerea conturilor de e-mail și de pe rețelele sociale, phishingul (din engleză, metode de înșelăciune electronică, n.r.) și doxxingul (din engleză, divulgarea abuzivă a datelor personale, n.r.). De asemenea, au fost raportate situații de deteriorare sau confiscare a echipamentelor și documentelor, precum și refuzul accesului la informații.

Analiza arată că aproximativ un sfert din totalul incidentelor au fost raportate în lunile august și septembrie 2025, în perioada campaniei pentru alegerile parlamentare. Un număr semnificativ de atacuri a fost consemnat în timpul demonstrațiilor organizate de forțe politice și grupuri controlate de oligarhul Ilan Șor, condamnat în Republica Moldova și refugiat la Moscova.

În ceea ce privește proveniența agresiunilor, majoritatea acestora (53 de cazuri) au fost comise de persoane care nu reprezentau autoritățile, în timp ce 29 de atacuri au venit din partea unor persoane necunoscute, inclusiv prin profiluri false în mediul online. Pe de altă parte, opt tentative de intimidare au fost inițiate chiar de reprezentanți ai autorităților, preponderent la nivel local. 

Raportul mai evidențiază 12 atacuri fizice și amenințări directe la adresa vieții și sănătății lucrătorilor media, majoritatea având loc în timpul reflectării protestelor organizate de partide politice. 

Totodată, presiunile prin mecanisme juridice și economice s-au menținut la nivelul anului precedent, cu opt incidente raportate, unele redacții reclamând acțiuni de tip SLAPP (procese strategice împotriva participării publice) menite să reducă presa la tăcere.

Mai mult, evaluarea semnalează că „a crescut numărul atacurilor asupra jurnaliștilor din Republica Moldova comise de autoritățile separatiste sau de așa-numitele forțe de pacificare din regiunea transnistreană, aflată de facto sub controlul Federației Ruse, fiind înregistrate cazuri de interogări ilegale, confiscarea echipamentelor, ștergerea materialelor jurnalistice realizate și refuzul acreditării”.

Conform bilanțului, cele mai frecvente ținte ale atacurilor au fost angajații publicației de investigație Ziarul de Gardă – 12 incidente raportate; TV8 – 12 atacuri; portalul Nokta.md din regiunea autonomă Găgăuzia – 10 atacuri; proiectul media CU SENS, portalurile Newsmaker.md, Stopfals.md, instituții din cadrul companiei publice Teleradio-Moldova – câte 5 atacuri fiecare; portalul Nordnews.md, RISE Moldova și proiectul media Fără Filtre – câte 4 atacuri fiecare; portalurile Realitatea.md, Laf.md și jurnalistul freelancer Nicolae Chicu – câte 3 atacuri fiecare.

Autorii menționează că „unele atacuri și amenințări nu sunt raportate public și nu sunt reflectate în mass-media, deoarece mulți jurnaliști consideră atacurile cibernetice și amenințările non-fizice drept o parte inevitabilă a activității lor profesionale zilnice și, prin urmare, nu le raportează”.

Show More

💬 ...

Back to top button