Un raport al Amnesty International arată că fenomenul autocenzurii a devenit tot mai vizibil în presa din Republica Moldova, pe fundalul mai multor restricții impuse de autoritățile statului în scopul protejării spațiului informațional. „În rândul mass-mediei proeuropene, cultura autocenzurii pare foarte răspândită”, potrivit documentului lansat pe 17 noiembrie. Opiniile mai multor jurnaliști și experți media la subiect se împart. În timp ce unii vorbesc despre un anumit nivel de ezitare din partea unor redacții să critice guvernarea, alții atrag atenția asupra riscului de manipulare atunci când se încearcă generalizarea acestui fenomen.
Autorii cercetării constată că măsurile restrictive din domeniul media, întreprinse de autoritățile de la Chișinău ca răspuns la amenințările de securitate venite din partea Federației Ruse după invadarea Ucrainei, „încurajează practica autocenzurii și pun în pericol pluralismul mass-media din Moldova”. Conform analizei, „aceste îngrijorări s-au adeverit ca urmare a numeroaselor cazuri de suspendare a licențelor de emisie ale mass-media care au avut politici editoriale divergente de prioritățile și discursurile autorităților”. „Chiar și în rândul mass-media care susțin intenția declarată a autorităților de a urmări agenda de securitate națională în domeniul mass-media, aceste măsuri și modul în care au fost puse în aplicare au fost percepute ca fiind arbitrare”, susțin experții Amnesty.
Respectiv, potrivit documentului, mai mulți reprezentanți ai unor instituții de presă au declarat pentru Amnesty International că „trebuie să dea dovadă de discreție atunci când critică autoritățile, analizează acțiunile acestora sau critică membrii partidului de la putere”. Mai mult, membri ai breslei consideră că „nemulțumirea unor membri ai partidului de guvernământ ar putea duce la pierderea accesului la finanțarea externă bazată pe granturi pentru instituția media care o reprezintă”.
Președinta Consiliului de Presă, Viorica Zaharia, a afirmat pentru autorii raportului că „multe instituții mass-media sunt «timide» în a critica partidul de la guvernare și conducerea acestuia”. Cornelia Cozonac, președinta Centrului de Investigații Jurnalistice, de asemenea, a explicat pentru Amnesty cum polarizarea politică și vulnerabilitatea mass-media accentuează și mai mult cultura autocenzurii: „Autoritățile actuale nu doresc să fie chestionate sau investigate. Sunt foarte sensibile la aceste lucruri. Iar noi, jurnaliștii, suntem precauți în ceea ce privește alternativa [politică] și de aceea îi iertăm mai mult decât pe oricine altcineva [orice guvern anterior] înainte”.
ÎNTRE ATITUDINE BLÂNDĂ ȘI CRITICĂ VEHEMENTĂ
La același subiect, Cornelia Cozonac a mai evidențiat, în cadrul Forumului mass-media din Europa de Sud-Est, desfășurat la Chișinău în seara de 17 noiembrie, faptul că, în opinia ei, retragerea licențelor pentru mai multe televiziuni a influențat comportamentul editorial al unor reprezentanți ai breslei: „Cunosc jurnaliști care au recurs la autocenzură după ce instituțiile media la care lucrau s-au închis sau li s-au retras licențele, iar ei, ulterior, au fost nevoiți să se reorienteze. Cunosc jurnaliști asupra cărora s-au făcut presiuni și care au renunțat la investigații jurnalistice. Nu spun că asta este neapărat o presiune din partea guvernării, dar sunt situații care îi influențează pe jurnaliști”.
Prezent la același eveniment, directorul Asociației Presei Independente, Petru Macovei, a subliniat, în schimb, că generalizarea reprezintă o tehnică de manipulare. El a explicat că atunci când anumite incidente – pe care le admite ca fiind reale, la fel ca și existența unor situații problematice – sunt prezentate ca și cum ar reflecta o tendință generală la nivel național, acest demers devine, în opinia sa, unul manipulativ. „Eu nu-mi amintesc ca, în Republica Moldova, în ultimii mulți ani, să fi existat atât de multă critică la adresa unui partid aflat la guvernare. E un partid care controlează atât Parlamentul, cât și Președinția și Guvernul, și totuși există o critică masivă din partea jurnaliștilor, unele materiale fiind bine documentate, altele mai puțin, unele speculativ, unele făcute la comandă. Dar nu-mi amintesc să fi existat vreodată atât de multă critică în raport cu partidul de guvernământ. Acum, mai ales când poți să-ți faci un vlog foarte ușor și să spui tot ce vrei, mi se pare greșită concluzia că există o problemă generalizată de autocenzură”, a precizat el.
Referindu-se la propria experiență profesională, Cornel Ciobanu, directorul general adjunct al companiei publice Teleradio-Moldova, a afirmat la forum că nu a fost niciodată sunat de vreun politician pentru a i se indica ce să difuzeze sau ce decizii editoriale să ia. Totuși, el nu exclude că fenomenul autocenzurii ar putea exista: „Eu admit, fără a generaliza, că există sau ar putea exista jurnaliști care privesc mai blând spre partidul de guvernare. Nu din frică, pentru că eu chiar nu cred că în Republica Moldova este încălcat dreptul la liberă exprimare, ci mai degrabă gândindu-se la ceea ce s-ar putea întâmpla dacă ar veni ceilalți la guvernare”.
Iar jurnalista Ziarului de Gardă, Natalia Zaharescu, a comentat situația din perspectiva instituției de presă pe care o reprezintă, subliniind că orice subiect poate fi abordat fără restricții, atât timp cât există suficiente probe pentru a scrie un articol bine documentat și argumentat. „Ceea ce am observat din partea politicienilor – atât ai opoziției, cât și ai guvernării – este că fiecare se bucură atunci când Ziarul de Gardă scrie despre oponenții lor politici și se bucură mult mai puțin atunci când scriem despre ei înșiși”, a mai adăugat ea.
Aspectul autocenzurii a fost analizat și de cercetătorul media Victor Gotișan într-un comentariu publicat anterior pe Media Azi. El observă că, în ultimii ani, presa din Republica Moldova manifestă o formă subtilă, dar persistentă, de autocenzură. Potrivit lui, după 2021 – momentul instalării unei guvernări proeuropene și orientate spre reforme, mulți jurnaliști au devenit mai rezervați în a o critica. „Dacă în anii guvernărilor precedente presa era mai activă și mai incisivă, acum se poate observa o prudență născută dintr-un reflex de «a nu face rău cauzei bune». Perpetuată în timp, această reținere – apărută din intenții aparent nobile – riscă, pe termen lung, să devină un obicei periculos. Nu cred că acest fenomen a fost unul intenționat. Cel mai probabil, majoritatea redacțiilor nici nu au conștientizat acest ușor derapaj. Autocenzura, de regulă, nu se instalează printr-o decizie conștientă, ci pe nevăzute, ca o adaptare la context – inclusiv la cel regional”, constată autorul.
