Actualitate

Digitalizare în audiovizual. Licența de emisie poate fi acum solicitată și obținută online

Mihaela Ciobanu

Furnizorii de servicii media din Republica Moldova pot acum solicita și obține online licența de emisie, prin intermediul Sistemului Informațional Automatizat de Gestionare și Eliberare a Actelor Permisive. Noul proces elimină obligativitatea depunerii fizice a documentelor la sediul Consiliul Audiovizualului (CA). Mecanismul a fost lansat la data de 30 octombrie și este valabil atât pentru eliberarea licențelor, cât și pentru prelungirea celor deja existente.

CA informează că licența poate fi obținută cu semnătura electronică, de către orice furnizor de servicii media aflat în jurisdicția Republicii Moldova. Tariful pentru eliberarea unei noi licențe este de 3.250 de lei, aceeași sumă fiind percepută și pentru prelungirea unei licențe existente. În cazul reperfectării unei licențe, taxa este de 325 de lei, iar pentru eliberarea unui duplicat costul este de 585 de lei. Actele necesare la depunere includ Concepția generală a serviciului de programe și Lista proprietarilor beneficiari ai solicitantului, cu indicarea valorii cotei de participație.

Potrivit CA, licențele sunt eliberate, de regulă, în termen de trei zile lucrătoare, după verificarea documentelor transmise de furnizori. Întregul proces se desfășoară prin platforma dedicată, unde solicitantul completează cererea online, semnează electronic și poate alege modalitatea de primire a documentului, în format digital sau tipărit, ambele având aceeași valoare juridică.

„Pentru noi, din perspectiva instituției, această tranziție a fost una destul de complexă. A trebuit să ne aliniem la mai multe prevederi legale și să adaptăm procedurile interne, însă, pe termen lung, sistemul va fi mult mai avantajos pentru furnizori. Datorită integrării semnăturii electronice, aceștia pot semna și transmite documentele de oriunde s-ar afla, fără a mai fi necesară deplasarea la sediul CA”, a precizat pentru Media Azi Ecaterina Covaci, reprezentanta autorității. 

Managerii instituțiilor media apreciază schimbarea drept utilă, dar limitată în efectele sale imediate. Adrian Buraga, directorul general al postului Jurnal TV susține că „obținerea licenței online este un pas îmbucurător, deoarece poate reduce timpul, birocrația și poate ușura procesarea documentelor dintre agenții economici și instituția responsabilă de acordarea licenței”, însă atrage atenția că „procedurile CA presupun oricum ca obținerea licenței – concursul, prezentarea argumentelor și justificarea necesității – să aibă loc în cadrul unei ședințe a Consiliului Audiovizual, cu prezența fizică a reprezentantului legal al solicitantului”. 

La fel și Angela Zaharova, producătoarea televiziunii regionale Elita TV, afirmă că, indiferent de digitalizare, „oricum trebuie să treci prin sita CA și să te prezinți în fața membrilor CA atunci când soliciți o licență”, iar avantajele digitalizării țin în special de „economisirea timpului și simplificarea părții birocratice de înregistrare a actelor”.

Serviciul este disponibil pe Portalul serviciilor publice.

Show More

💬 ...

Back to top button