SIS califică informația despre beneficiarii efectivi ai posturilor Primul în Moldova și Accent TV drept secret de stat

Serviciul de Informații și Securitate (SIS) califică drept secret de stat datele despre identitatea beneficiarilor efectivi ai posturilor Primul în Moldova și Accent TV. Precizarea se regăsește într-un răspuns al instituției la o solicitare oficială de informație expediată de Media Azi la sfârșitul anului trecut. 

Media Azi a solicitat informații la subiect după ce, pe 4 octombrie,  Consiliul Audiovizualului a cerut SIS, CNA și Consiliului Concurenței să investigheze dacă Primul în Moldova și Accent TV și-au schimbat beneficiarul final, urmare a mai multor informații publicate în presă. La solicitarea de a primi copia răspunsului emis de SIS către CA, reprezentanții instituției au răspuns că informația „conține date ce constituie rezultatul activității contrainformație și speciale de investigații, realizate de către SIS, fiind astfel atribuită la secret de stat (…), iar purtătorul material de informație poartă parafa de secretizare Restricționat”. Am cerut o copie și de la CA, precum și confirmarea sau infirmarea faptului că cele două televiziuni ar fi afiliate direct ori indirect Partidului Șor, precum au scris mai multe instituții media. Autoritatea din audiovizual și-a motivat refuzul de a oferi datele făcând trimitere la secretizarea acestora. 

Consiliul Audiovizualului a sesizat cele trei instituții ale statului după ce a fost informat pe 22 septembrie, de către compania Telesistem TV, proprietara posturilor Accent TV și Primul în Moldova, că firma are o nouă administratoare, iar mai multe instituții media au scris că cele două televiziuni ar trece astfel sub controlul Partidului Șor. Președinta instituției, Liliana Vițu, invoca o bănuială rezonabilă de concentrare mediatică între posturile de televiziune TV6, Orhei TV, Primul în Moldova și Accent TV. 

În noiembrie a devenit cunoscut faptul că posturile Primul în Moldova și Accent TV și-au schimbat nu doar administratorul, ci și proprietarii finali din Rusia. La data de 7 octombrie 2022, potrivit Ziarului de Gardă, noul beneficiar al televiziunilor a devenit Alexei Polunin, cetățean al Federației Ruse. Autoritatea din audiovizual nu a fost informată despre modificări și a amendat din acest motiv compania care deține televiziunile. 

Între timp, Comisia pentru Situații Excepționale a decis suspendarea licențelor de emisie a posturilor Primul în Moldova, Accent TV, TV6, Orhei TV, NTV Moldova și RTR Moldova pe perioada stării de urgență. Dispoziția a fost emisă în seara de 16 decembrie

OPINIA JURIȘTILOR

Cristina Durnea, jurista Centrului pentru Jurnalism Independent (CJI), amintește că, potrivit legii, consumatorii au dreptul de a fi informați cu privire la proprietarii beneficiari care dețin, direct sau indirect, controlul asupra posturilor TV. „Există probabilitatea că o parte a informațiilor ce se conțin în răspunsul SIS către CA constituie date a căror divulgare neautorizată poate să aducă atingere intereselor sau securității Republicii Moldova. Acest lucru însă nu poate justifica privarea publicului de dreptul de a cunoaște cine sunt beneficiarii efectivi ai furnizorilor de servicii media. Așadar, în eventualitatea în care copia răspunsului din partea SIS către CA nu poate fi furnizată integral din considerentul că conține date care, prin natura lor, necesită într-adevăr protecție, informațiile despre beneficiarul proprietar al posturilor trebuiau furnizate. Legea prevede expres caracterul public al acestor date”, își argumentează jurista opinia. Și avocatul Andrei Bivol, într-un interviu pentru Media Azi, susține că  identitatea beneficiarilor efectivi ai posturilor TV este o informație publică, dar precizează că „dacă aceasta a fost obținută de SIS prin mijloacele speciale de investigație, poate constitui secret de stat”.

Exit mobile version