Actualitate

Raport CPJ: Numărul jurnaliștilor uciși a ajuns la un nivel fără precedent în 2024

Un număr record de jurnaliști au fost uciși la nivel global în 2024, conform unui raport făcut public de Comitetul pentru Protecția Jurnaliștilor (CPJ). Israel se face responsabil pentru aproape 70% dintre decese, în contextul războiului din Gaza, arată datele. 

CPJ susține că, în total, 124 de jurnaliști din 18 țări și-au pierdut viața anul trecut, făcând din 2024 „cel mai sângeros an pentru presă la nivel mondial, de la începutul monitorizării acestor cazuri, în urmă cu peste trei decenii”. Războiul Israel-Gaza a fost principala cauză a acestui val de violență, cu 85 de jurnaliști uciși de armata israeliană. Sudanul și Pakistanul au fost, de asemenea, printre cele mai periculoase țări pentru jurnaliști în 2024, fiecare înregistrând câte șase decese.

CPJ a documentat cel puțin 24 de cazuri în care jurnaliști au fost uciși în mod deliberat din cauza activității lor profesionale. În Gaza și Liban, organizația a identificat zece cazuri de asasinate comise de armata israeliană, în ciuda legislației internaționale care protejează jurnaliștii ca civili în timpul conflictelor. Alte crime împotriva presei au avut loc în Haiti, Mexic, Pakistan, Myanmar, Mozambic, India, Irak și Sudan. Iar în Mexic au avut loc cinci asasinate în 2024, țara menținându-și statutul de una dintre cele mai periculoase zone din lume pentru jurnaliști.

„Astăzi este cel mai periculos moment pentru a fi jurnalist în istoria CPJ”, a declarat Jodie Ginsberg, directoarea executivă a instituției. „Războiul din Gaza are un impact fără precedent asupra jurnaliștilor și demonstrează o deteriorare majoră a normelor globale privind protecția presei în zone de conflict, dar nu este singurul loc unde jurnaliștii sunt în pericol. Cifrele noastre arată că jurnaliștii sunt atacați la nivel mondial”, potrivit ei.

De altfel, și în 2025 asasinarea jurnaliștilor a continuat într-un ritm rapid, cel puțin șase fiind uciși în primele săptămâni ale anului.

Show More

💬 ...

Back to top button