Actualitate

Nereguli în gestionarea fondurilor publice și conflict de interese la Teleradio-Moldova. Cum comentează directorul TRM constatările Curții de Conturi

Mihaela Ciobanu

Compania Teleradio-Moldova (TRM) ar fi desfășurat anumite activități și proceduri care nu au fost pe deplin conforme cu cadrul normativ aplicabil, fapt ce a influențat procesele de planificare bugetară, administrare a veniturilor și cheltuielilor, precum și gestionarea patrimoniului public. Constatările aparțin unui raport de audit al Curții de Conturi a Republicii Moldova (CCRM) privind activitatea financiară a TRM pentru anii 2023–2024. Documentul a fost examinat vineri, 7 noiembrie. Directorul general al TRM, Vlad Țurcanu, are mai multe explicații pe acest subiect și afirmă că astfel de constatări contribuie la consolidarea instituției publice.

Comunicatul CCRM arată că au fost identificate neconformități legate de planificarea și executarea neuniformă a resurselor financiare, lipsa unei politici financiare integrate și a bugetelor detaliate pe servicii media, deficiențe în evidența contabilă și stabilirea costurilor serviciilor comerciale, nerespectarea limitelor bugetare aprobate, precum și abateri în procesul de achiziții publice și în gestionarea investițiilor capitale. „Totodată, lipsa inventarierii complete a bunurilor imobile și neactualizarea listelor de proprietate publică au generat riscuri privind administrarea eficientă a patrimoniului statului”, precizează Curtea de Conturi.

Misiunea de audit a Curții de Conturi a vizat modul de constituire și utilizare a fondurilor publice și a patrimoniului companiei, precum și respectarea principiilor de bună guvernare și transparență financiară. Totodată, au fost evaluate riscurile sistemice care pot afecta sustenabilitatea financiară și independența instituțională a TRM.

Deși instituția precizează că raportul complet abia urmează să fie făcut public, Ziarul de Gardă a publicat mai multe detalii la subiect. Potrivit sursei, în perioada vizată, TRM a cheltuit cu circa 21,5 milioane de lei mai mult decât suma aprobată de Consiliul de Supraveghere și Dezvoltare (CSD), în special la capitolele privind salariile și contribuțiile sociale.

„Auditorii au identificat un «aranjament contractual problematic» între directorul general al TRM, Vlad Țurcanu, și CSD. Doi reprezentanți ai CSD – președintele Arcadie Gherasim și secretara Loretta Handrabura – figurează și ca angajați ai companiei. «Această situație a generat un potențial conflict de interese, materializat prin asumarea unor angajamente de plată nejustificate»”, citează ZdG din raportul Curții de Conturi.

„NOI NU ÎNCERCĂM SĂ COMBATEM CURTEA”

Directorul general al TRM, Vlad Țurcanu, a declarat pentru Media Azi că „toate constatările Curții ajută instituția să-și consolideze și îmbunătățească procedurile pentru a fi conform cu diferite legi care există – de ordin financiar, administrativ ș.a.m.d”. 

Cu referire la sesizarea Curții privind existența unui regulament intern care prevedea suplimentarea veniturilor pentru anumite categorii de angajați implicați în realizarea produselor audiovizuale, Vlad Țurcanu a explicat: „Într-adevăr, până astăzi am avut un asemenea regulament. De ce până astăzi? Pentru că, la sugestia Curții, l-am suprimat. Regulamentul respectiv stabilea suplimentarea veniturilor pentru angajații care participau la crearea unor produse audiovizuale în cadrul proiectelor de parteneriat. De exemplu, doi reprezentanți ai departamentului Publicitate identificau un proiect, o sursă de finanțare pentru o emisiune. La această emisiune participau și alți angajați ai TRM – jurnaliști, editori video, tehnicieni –, care beneficiau, potrivit regulamentului aflat în vigoare până recent, de anumite suplimente pentru munca suplimentară prestată”. Potrivit lui, Curtea de Conturi a considerat că modul de repartizare a acestor venituri nu era unul echitabil. „Noi nu încercăm să combatem Curtea, dar ne-am conformat și am suprimat acest regulament, care, din punctul nostru de vedere, nu este ilegal. Am dorit însă să eliminăm orice suspiciune privind o posibilă repartizare necorespunzătoare a veniturilor companiei”, a adăugat directorul TRM.

În ceea ce privește depășirea bugetului aprobat de CSD, Vlad Țurcanu susține că o parte semnificativă a acestei sume are o cauză tehnică, legată de reevaluarea patrimoniului instituției: „Pot să vă spun, de exemplu, că 14 milioane și jumătate de lei – cheltuieli peste ceea ce a aprobat CSD – rezultă dintr-o procedură tehnică. TRM a solicitat reevaluarea activelor, a clădirilor pe care le deține instituția. Înainte de această evaluare, costul atestat prin măsuri tehnice al clădirilor noastre era de aproximativ 60 de milioane de lei. După evaluare, s-a constatat că aceleași active valorează 333 de milioane de lei. Astfel, cele 14 milioane și jumătate de lei provin din creșterea uzurii acelor clădiri, pe care compania nu a putut să o prevadă. Respectiv, anul acesta, dacă elaborăm un plan de uzură, nu putem ști cu certitudine în ce măsură infrastructura se va uza, pentru a include în cheltuieli acea uzură.”

În ceea ce privește conflictul de interese identificat de CCRM, reprezentantul TRM a declarat pentru Media Azi că situația invocată de Curte nu reprezintă, în fapt, un conflict de interese propriu-zis, ci o neconformitate juridică, generată de o ambiguitate legislativă. Problema ar fi apărut din modul în care au fost semnate anumite acte administrative: „Când președintele CSD, domnul Arcadie Gherasim, a semnat contractul meu, în decembrie 2021 și sunt situații în care eu, în calitate de director general, am semnat acte care-l priveau, de fapt, pe președintele CSD. La acest aspect se referă Curtea. Secretariatul Parlamentului a admis că există o asemenea neconformitate juridică și a declinat responsabilitatea, considerând că este o chestiune care trebuie soluționată prin modificări legislative, pentru a elimina acest conflict de interese”. Directorul TRM a adăugat că neconcordanțele constatate de Curte țin de unele omisiuni la momentul acordării licenței, care au fost identificate și trebuie corectate.

Show More

💬 ...

Back to top button