Jurnalismul din Moldova nu este în criză de idei, ci în criză de oameni

Victor Gotișan, cercetător media

Alături de criza cronică de finanțare, presa din Republica Moldova se confruntă și cu o altă problemă structurală: lipsa de personal calificat. Este o provocare la fel de gravă, care frânează dezvoltarea sectorului media. Unul dintre cele mai recente studii ale Centrului pentru Jurnalism Independent (CJI) – cel privind necesitățile mass-media – vine să reconfirme o realitate: redacțiile continuă să se confrunte cu o criză de personal, echipele acestora sunt tot mai suprasolicitate, iar nevoia de forță de muncă este una tot mai acută. Cauzele sunt multiple: de la salarii mici (un argument invocat frecvent, dar insuficient în sine), la atractivitatea profesiei care descrește, până la concurența venită din industrii conexe – precum comunicarea sau relații publice –, care absorb tot mai mulți jurnaliști. La toate acestea se adaugă faptul că facultățile de jurnalism au devenit între timp mai puțin solicitate și sunt într-un ușor apanaj în a motiva și inspira tinerii să aleagă studiile în acest domeniu.

Ce putem face? Poate, un prim pas ar fi să restabilim prestigiul acestei meserii, mai ales după ce în ultimul timp ea a devenit din ce în ce mai atacată și intimidată, implicit prin unele „modele” de „jurnaliști” care discreditează profesia. Și, poate, nu în ultimul rând, să investim în oameni.

Dar să le luăm pe rând…

Ce avem la moment? Sau concluziile unui studiu de necesități de la care pornim

Studiul realizat în mai 2025 de Magenta Consulting, la comanda CJI, scoate în prim plan criza de personal din sector. Aproape jumătate dintre instituțiile media intervievate (47%) afirmă că au nevoie urgentă de noi angajări, atât pentru munca curentă, cât și pentru a-și extinde activitatea. La prima vedere, este o ușoară îmbunătățire față de 2021, când 59% semnalau aceeași nevoie. Dar această „scădere” este una amăgitoare. În realitate, redacțiile au învățat să se descurce cu mai puțini oameni sau au acceptat ideea că, chiar dacă au posturi libere, nu prea au de unde să găsească oameni. Cu alte cuvinte, s-au adaptat la o situație, problema rămânând tot acolo.

Aceeași cercetare arată că 23% dintre redacții caută oameni pentru dezvoltare, iar 14% încearcă să suplinească posturi vacante în activitatea zilnică. Pe scurt: presa din Moldova continuă să funcționeze la limită. În multe cazuri, echipele redacționale sunt extrem de mici – între două și șase persoane – sau chiar formate dintr-o singură persoană. Cum traducem asta? Mai puțin conținut, mai mult copy-paste, reacție mai lentă la evenimente de interes public și calitate editorială tot mai greu de menținut.

Dificultatea de a atrage jurnaliști este o problemă. Motivele sunt cunoscute de noi toți: salariile necompetitive cu alte sectoare, instabilitatea din domeniu și oportunități limitate de formare profesională. În plus, apare „comunicarea” – în sensul industriei de relații publice, marketing sau social media – care a devenit o alternativă tot mai atractivă pentru cei care fac presă sau părăsesc presa pentru acest domeniu. De ce? Simplu, salarii mai bune, program mai previzibil și riscuri mai mici. Pe scurt, un traseu profesional mai „sigur”.

Această tendință influențează profund și statutul redacției ca spațiu profesional. Or, apartenența la o instituție media nu mai este percepută ca unică formă de a face jurnalism. Online-ul oferă azi libertatea de a scrie, filma și crea conținut fără intermediere, fără editor sau producător, fără o redacție în spate. Este o libertate care poate fi productivă, dar care, în același timp, fragmentează ideea de jurnalism instituționalizat și pune în pericol sustenabilitatea redacțiilor clasice.

Freelancerii, bloggerii sau creatorii de conținut sunt absolut necesari, bineînțeles – este o formă de producere de conținut media. Însă rămâne discutabil dacă ea poate fi echivalată cu jurnalismul în sensul său clasic, unde există reguli, responsabilitate editorială, verificare a informației și girul unei apartenențe profesionale. Și mai e ceva ce trebuie menționat: mutația de paradigmă în jurnalism, unde jurnalistul a devenit om-orchestră (jurnalist universal) – scrie, filmează, editează, postează, moderează, face fundraising.

Dacă ne întoarcem la problema deficitului de cadre, menționată de studiul publicat, trebuie spus clar: criza nu afectează doar zona editorială. Tot mai multe instituții media semnalează lipsa specialiștilor în marketing, vânzări și management de proiecte, oameni fără de care – în jurnalismul independent de azi – dezvoltarea unor produse media inovatoare, atragerea finanțărilor sau promovarea conținutului devin imposibile. Cu alte cuvinte, e vorba nu doar de conținut, ci de însăși supraviețuirea economică a redacțiilor. Datele studiului CJI confirmă acest lucru. Cele mai căutate posturi în presă sunt, în continuare, agenții de publicitate și reporterii (ambii menționați de 54% dintre respondenți), urmați de manageri pe rețelele sociale (38%), editori video (29%) și cameramani (27%).

De ce am ajuns aici?

Criza de cadre din media nu a apărut peste noapte. Este rezultatul unui cumul de factori care, în timp, au știrbit din atractivitatea meseriei de jurnalist și au descurajat noile generații să opteze sau să rămână să profeseze în acest domeniu. În primul rând, jurnalismul a devenit tot mai puțin competitiv în raport cu alte meserii, atât în ceea ce privește nivelul de remunerare, cât și stabilitatea și predictibilitatea carierei.

În al doilea rând, jurnalismul a suferit câteva mutații de paradigmă la nivel conceptual. Pe scurt, acum jurnalist se poate numi oricine, fără a avea apartenență la o instituție anume (altfel spus, elementul de instituționalizare a profesiei a dispărut), iar cu asta vine la pachet și neasumarea responsabilității pentru cele scrise sau menționate într-un anume conținut.

În al treilea rând, salariile mici, invocate de mulți jurnaliști, și instabilitatea economică a redacțiilor au făcut ca tot mai mulți să se orienteze spre domenii de obicei mai bine plătite și mai puțin stresante. Aici avem o concurență serioasă din zona comunicării și a relațiilor publice, domenii „la modă” și în plină dezvoltare, unde nu doar salariile sunt mai mari, dar și cerințele de implicare emoțională sau fizică non-stop sunt reduse semnificativ. Practic, multe dintre competențele necesare în media sunt transferabile, iar tinerii preferă să le folosească într-un mediu mai predictibil și mai confortabil.

Jurnalismul este o profesie care cere enorm: dedicare, curiozitate, sacrificii personale, o rezistență crescută la presiune și uneori chiar renunțarea la viața personală. Nu oricine este dispus să accepte și să plătească acest preț. A devenit tot mai clar că în jurnalism „intră cine își dorește cu adevărat, dar rămâne doar cine poate”. Problema e că puțini mai vor să intre, să încerce. La toate acestea se adaugă și faptul că jurnaliștii sunt unii din cei mai atacați și intimidați. Cazurile angajaților mass-media și a instituții media care au făcut sau fac compromis cu etica profesională nu au făcut decât să lovească în autoritatea și imaginea meseriei, fapt care a contribuit la erodarea încrederii în profesie și la pierderea atractivității ei în rândul generației care vine.

Jurnalismul nu mai este sexy? De ce oare?

Cândva o meserie de prestigiu (NB. nu că acum nu ar fi), jurnalismul pare tot mai puțin atractiv pentru noile generații. Nu pentru că și-ar fi pierdut relevanța, ci pentru că a devenit o meserie care cere în primul rând dedicație și de multe ori renunțare la viața personală. Azi, cu același set de competențe, scriere, gândire critică, abilitate de accesa și analiza informația, poți obține un loc mai stabil și mai bine plătit.

Jurnalismul cere timp, sacrificiu personal, o doză bună de idealism și capacitatea de a rezista într-un mediu instabil financiar, dar și presant emoțional. Elementul care complică ecuația este și faptul că nu ai nevoie de un act de confirmare pentru a te numi jurnalist. Oricine se poate autointitula, iar de multe ori datul prin gropi a unor „pseudojurnaliști” afectează direct imaginea de ansamblu a celor care-și fac meseria corect și cu dedicație. În atare circumstanțe nu e de mirare că mulți tineri aleg să nu deschidă ușile redacțiilor media, iar cei care o fac fie sunt doar în treacăt, fie văd acest domeniu ca pe o trambulină spre altele – mult mai plătite și mai puțin stresante. Adevărul este că jurnalismul nu și-a pierdut farmecul, dar s-a transformat într-o alegere grea, pe care tot mai puțini sunt gata să și-o asume.

Fuga spre comunicare – simptom, nu cauză

O constatare vociferată adesea este și faptul că tot mai mulți jurnaliști aleg să părăsească mass-media pentru alte domenii, de obicei fiind vorba despre comunicare și relații publice. Nu e greu de înțeles de ce: salarii mai competitive, un ritm de lucru mai echilibrat, mai puțină expunere publică și, în general, mai puțin stres. Pentru un profesionist care lucrează sub presiune constantă ani în șir, comunicarea devine o opțiune firească, una chiar logică.

Totuși, ceea ce trebuie să punctăm este că migrarea spre comunicare nu este cauza, ci mai degrabă un efect al unor provocări cu care se confruntă mass-media: precaritatea financiară, burnoutul generalizat, riscurile asumate aproape zilnic, politizarea sectorului sau presiunea din partea proprietarilor (da, încă o mai avem) și un soi de fatalism (sau pesimism) profesional. Într-un fel, comunicarea doar a umplut un gol. Nu este vina ei că a devenit mai atractivă. Dacă jurnalismul a devenit mai puțin atrăgător, poate e timpul să recunoaștem că o parte din responsabilite o au și cei din interior. Cum îl facem din nou „sexy”? Este întrebarea la care trebuie să răspundem împreună.

Fără generație de schimb sau formăm prea puțini și pierdem prea mulți

O altă cauză majoră a lipsei de personal din redacții ține de sistemul de formare sau, mai exact, de o criza profundă de vocație pentru jurnalism în rândul tinerilor. Facultățile de profil nu mai atrag tinerii cum o făceau altădată. Îmi amintesc de exemplu că, dacă în anii 2000 existau promoții cu cinci sau șase grupe de studenți la Jurnalism, azi abia se mai formează una, maximum două. Jurnalismul nu mai apare în topul opțiunilor pentru carieră, nici ca pasiune, nici ca perspectivă financiară. Tinerii aleg facultăți care le pot oferi o meserie mai sigură și mai bine plătită sau domenii unde nu ești nevoit să muncești în weekenduri sau după 18.00.

La toate acestea se adaugă și percepția că jurnalismul este o meserie „consumată” (mutația online-ului amplifică această „ipoteză”), care te epuizează, te arde emoțional și te expune constant presiunii și, uneori, riscului. Mulți dintre cei care aleg să studieze jurnalismul nu întotdeauna ajung să-l și practice. În acest context, ne confruntăm nu doar cu un exod de jurnaliști formați, ci și cu o lipsă de generații noi care să opteze conștient pentru această meserie. Este o tendință care ar trebui să ne pună pe gânduri pe toți: redacțiile, mediul academic, societatea civilă, dar și statul în general. Dacă ne dorim o presă profesionistă, puternică, bine ancorată în valorile deontologice, trebuie să investim în educarea noilor generații de jurnaliști. În lipsa unui efort comun, viitorul redacțiilor este amenințat de un vid profesional tot mai greu de umplut.

Credibilitatea – o responsabilitate colectivă

Una dintre cele mai mari pierderi ale jurnalismului în ultimii ani este nivelul de credibilitate. Cazurile angajaților mass-media care au renunțat la deontologie în favoarea unor agende politice, au semnat pact cu oligarhi sau au distribuit intenționat informații false continuă să dăuneze meseriei mai ales la capitolul credibilității. De la „afaceri” cu politicieni, până la participarea conștientă la distribuirea falsurilor, sunt doar câteva exemple care au compromis nu doar imaginea unor „jurnaliști anume”, ci a lovit și în reputația întregii bresle.

Cineva spunea că jurnaliștii sunt cei care pot duce jurnalismul pe culmile gloriei, dar tot ei sunt cei care îl pot decredibiliza la fel de mult. Iar atunci când publicul nu mai poate face diferența între un profesionist integru și un personaj afiliat, profesia își pierde esența –credibilitatea. Recuperarea credibilității cere nu doar timp, ci și o solidaritate reală între cei care aleg să rămână drepți chiar și atunci când sistemul este lovit.

În loc de concluzii

Concluziile studiului realizat de CJI vin să confirme o realitate deloc nouă, dar tot mai apăsătoare: presa din Republica Moldova funcționează, în multe cazuri, la limita supraviețuirii profesionale. Criza de personal din redacții nu este doar o problemă de resurse umane, ci una de sistem, care reflectă scăderea atractivității profesiei, migrarea jurnaliștilor spre domenii mai stabile și nivelul de încredere în acest domeniu, care descrește lent. Este important ca această analiză să fie un punct de pornire pentru o discuție națională despre viitorul jurnalismului, nu doar între jurnaliști, ci și între mediul academic, autorități, societatea civilă și partenerii de dezvoltare.

Nu cred că există soluții simple în acest caz, dar sunt absolut convins că ele există. Este nevoie, în primul rând, să investim strategic în oameni, prin susținerea formării profesionale continue, să creăm condiții de muncă decente și, cel mai important, să investim în jurnalismul independent. În paralel, trebuie regândit modelul de educație vocațională în jurnalism, pentru a-i face pe tineri să privească această profesie nu doar ca pe o oarecare meserie grea, ci și ca pe una necesară, onorabilă și demnă de urmat. Iar în acest proces, restabilirea credibilității jurnalismului și a prestigiului său social este esențială.

Analiza a fost elaborată în cadrul proiectului „Presă rezilientă, alegători informați: protejarea alegerilor din Moldova împotriva dezinformării”, susținut financiar de Ambasada Regatului Țărilor de Jos în Moldova. Opiniile exprimate aparțin autorilor și nu reflectă neapărat poziția donatorului.