Experta media Ludmila Pankratova din Ucraina, despre jurnalism pe timp de război: „Nu există tabu în a arăta crimele rusești”

În Ucraina, războiul nu a schimbat doar fronturile militare, ci și peisajul informațional. Presa s-a pomenit în fața provocării de a împăca solidaritatea cu autoritățile și nevoia de a-și păstra independența editorială, într-un context în care fiecare mesaj public poate să influențeze societatea într-un mod crucial.  De la securitatea jurnaliștilor pe teren și dilemele etice ale relatării din mijlocul conflictului, până la valurile de dezinformare, episoadele de autocenzură și necesitatea armonizării legislației media cu standardele europene, aceste preocupări au devenit parte din rutina zilnică a redacțiilor. Despre aceste subiecte Media Azi a discutat cu Ludmila Pankratova, juristă media și directoarea Institutului de Dezvoltare a Presei Regionale din Ucraina. 

Media Azi: Doamnă Pankratova, privind întregul context al conflictului ruso-ucrainean, de la anexarea Crimeei în 2014 și până la invazia din 2022, prin ce transformări a trecut presa ucraineană?

Ludmila Pankratova: Este adevărat că, pentru ucraineni, războiul a început în 2014, odată cu anexarea Crimeei și ocuparea unor părți din Donbas. Trebuie să privim separat perioada 2014–2022 și ceea ce s-a întâmplat ulterior. După începutul ocupației ruse și chiar din timpul Revoluției Demnității (Революція Гідності), când în 2013 ucrainenii au protestat pe Maidanul Independenței („Євромайдан”) împotriva politicilor lui Victor Ianukovici [fost președinte al Ucrainei, n.a.], timp de aproape două luni au avut loc evenimente dramatice. În februarie, forțele de ordine au deschis focul asupra protestatarilor, ucigând peste 100 de oameni. În final, Ianukovici a fugit, s-a format un nou guvern și țara a intrat, practic, într-o perioadă de război, deoarece Crimeea fusese deja anexată. 

Din acel moment, presa a relatat constant situația de pe front, mai ales după ce Rusia a ocupat teritorii în Donbas, în regiunile Donețk și Lugansk, unde s-a desfășurat un război veritabil. În acea perioadă nu au existat schimbări majore în peisajul mediatic, deși au apărut corespondenți de război și politici redacționale cu privire la ce poate fi publicat și ce trebuie ascuns. În 2022, după atacul Federației Ruse, au avut loc schimbări substanțiale. Pe 24 februarie a început ceea ce Rusia numește „operațiune militară specială”, dar în realitate a fost o invazie pe scară largă din mai multe direcții.

În actualul context al războiului, ce probleme considerați că afectează cel mai mult libertatea presei și capacitatea jurnaliștilor de a-și desfășura activitatea?

Prima problemă majoră este intensificarea atacurilor Federației Ruse. Problema în domeniul energetic este una dintre cele mai dificile, deoarece acum este foarte greu pentru oameni să lucreze – pur și simplu nu există electricitate. 

Altă problemă este legată de faptul că autoritățile noastre încearcă să reducă nivelul de independență al jurnaliștilor și desfășoară anumite atacuri. Dar vedeți cum reacționează societatea ucraineană. De exemplu, când președintele a semnat legea privind anularea independenței organelor anticorupție, tinerii au ieșit la proteste. Președintele a cedat foarte repede și a modificat această legislație. Observați că societatea ucraineană este intolerantă față de corupție și față de încercările de a-i închide gura. Mi se pare că, dacă există ceva de care puterea ar trebui să se teamă, este faptul că va începe să pună prea multă presiune societate și cetățenii vor răspunde. Și nu va mai exista niciun obstacol în calea lor. Războiul ne-a întărit atât de mult, încât nu ne mai temem de ororile care se întâmplă pe linia frontului.

„PROTEJAREA JURNALIȘTILOR ESTE DIRECT LEGATĂ DE PROTEJAREA TUTUROR CIVILILOR”

Ultimul raport al Comisiei Europene privind progresele Ucrainei în procesul de aderare arată că legislația media este doar parțial aliniată la standardele UE. În ceea ce privește presa și libertatea de exprimare, ce trebuie să facă Kievul  în mod prioritar pentru a corespunde cadrului normativ european?

În ceea ce privește libertatea de exprimare, există câteva probleme. Trebuie garantat respectul pentru jurnaliști, independența și siguranța lor. Siguranța este problematică din cauza războiului. Tot mai mulți jurnaliști mor — nu doar pe linia frontului, ci și în urma atacurilor cu rachete. Protejarea jurnaliștilor este direct legată de protejarea tuturor civililor.

Ce mecanisme de protecție există în prezent pentru jurnaliștii din Ucraina și cât de eficiente sunt acestea în contextul conflictului?

Mecanismele de protecție pentru presă sunt, în general, aceleași ca pentru populația civilă, cel puțin în orașele din spatele frontului sau în teritoriile recent eliberate. În zone precum Herson, Sumî sau Harkov, aflate aproape de linia frontului, au loc bombardamente constante cu drone și artilerie, împotriva cărora nu există mijloace reale de protecție. Prin urmare, îmbunătățirea siguranței civililor înseamnă automat și protejarea jurnaliștilor. Pentru cei care lucrează direct pe front sunt necesare măsuri suplimentare. Există un sistem de asigurare, gestionat de organizații ale societății civile. Acestea verifică solicitările, evaluează etica profesională și instituția media, pentru a evita asigurarea persoanelor care ar putea lucra pentru partea rusă. Polița, finanțată în principal de Federația Internațională a Jurnaliștilor și emisă de o organizație britanică, acoperă rănirile, tratamentele medicale și decesul. Din păcate, nu există asigurări de stat, iar companiile ucrainene nu își asumă riscuri atât de mari.

Care sunt standardele actuale de pregătire și protecție pentru jurnaliștii de război?

În privința pregătirii, din 2014 se organizează constant cursuri de siguranță în zone de conflict: prim ajutor, reguli sub bombardament, proceduri de evacuare și echipamente necesare. A existat și un program prin care jurnaliștii erau atașați unităților militare, dar războiul s-a schimbat, iar dronele au complicat situația. Se discută chiar și despre faptul când este mai sigur să porți inscripția PRESS la vedere sau când este mai indicat să o ascunzi pentru a evita să devii țintă. Astăzi, toți jurnaliștii care merg pe front trebuie să urmeze instruiri și să fie echipați cu cască și vestă antiglonț, marcate cu inscripția PRESS. În zonele apropiate de front, respectarea instrucțiunilor armatei este obligatorie, deoarece militarii își asumă responsabilitatea pentru viața lor.

Expunerea constantă la traume și evenimente de război are și un impact psihologic profund. Există programe de suport sau asistență psihologică dedicate exclusiv jurnaliștilor?

Da. În 2022, un an extrem de stresant, Institutul de Dezvoltare a Presei Regionale, cu sprijinul Fojo Media Institute, a oferit sesiuni de terapie pentru redacții și până la zece ședințe individuale pentru jurnaliști. Organizațiile au mai colaborat cu psihologi recomandați de Dart Center. Fundația Suspilinisti (Суспільність) are, de asemenea, psihologi specializați în lucrul cu presa.

Revenind la raportul Comisiei, Bruxelles-ul și-a exprimat îngrijorarea și în legătură cu telemaratonul ucrainean. Vă rugăm să explicați ce reprezintă acest format și care este rolul său.

Așa-numitul telemaraton național „Știri Unice” („Єдині новини”) a fost lansat în martie 2022 ca platformă comună pentru cinci mari posturi TV din Ucraina: 1+1, ICTV, Inter (Інтер), Noi-Ucraina (Ми-Україна) și canalul de stat Rada (Рада). Telemaratonul funcționează și astăzi, iar guvernul justifică inițiativa prin necesitatea de a informa populația unitar, practic printr-o singură narațiune mediatică. Acest format este considerat de mulți jurnaliști și organizații media drept o formă de cenzură, deoarece reduce pluralismul opiniilor: finanțarea de stat face ca mesajul transmis să reflecte poziția guvernului, limitând perspectivele alternative. La numeroase conferințe de presă, jurnaliștii întreabă când se va renunța la telemaraton, iar președintele răspunde constant că acesta este necesar pentru securitatea națională și va continua până la sfârșitul războiului.

De ce este riscant un astfel de mecanism centralizat de informare, chiar și în condiții de război?

În realitate, telemaratonul a devenit un mecanism de control, deoarece aceste canale reflectă poziția autorităților. În februarie – martie 2022, formatul a avut un efect de mobilizare: era important ca populația să primească informații coerente. Spre finalul anului, când a devenit clar că războiul va dura mult mai mult decât se anticipase, telemaratonul a început să fie perceput drept obositor, iar vocile care îl consideră o formă de cenzură s-au înmulțit. Există surse care susțin această interpretare. De exemplu, Departamentul de Stat al SUA, în raportul din 2024 privind încălcările drepturilor omului, a menționat telemaratonul ca o măsură fără precedent de control asupra știrilor difuzate în prime-time, descriindu-l drept o platformă rotațională care păstrează linia proguvernamentală în reflectarea războiului.

Raportul a semnalat și faptul că, în primăvara lui 2022, unele instituții media au pierdut contractele de difuzare terestră și au reclamat presiuni din partea administrației prezidențiale. În 2024, Comisia Europeană a criticat public telemaratonul, cerând Ucrainei să restabilească pluralismul mediatic și exprimând îndoieli privind obiectivitatea unui format finanțat din bugetul de stat. Iar pe 26 iulie 2025, Poliția Națională a Ucrainei a deschis un dosar penal în urma plângerilor jurnaliștilor care reclamau obstacole în exercitarea activității în cadrul telemaratonului.

Noua lege a mass-mediei din Ucraina, votată în decembrie 2022, este un alt criteriu necesar pentru alinierea la cerințele UE, dar a fost criticată de opoziție și câteva organizații internaționale pentru că ar putea limita libertatea presei. Cum arată legea la ora actuală?

La început au existat temeri că noul cadru legal ar putea fi prea restrictiv, însă, în contextul războiului și al telemaratonului național, legea a fost aplicată fără probleme majore. Totuși, opoziția și unele organizații internaționale au criticat concentrarea tuturor formelor de media — TV, radio, presă scrisă, online și platforme digitale — sub autoritatea unui singur regulator: Consiliul Național pentru Televiziune și Radio (Національна рада України з питань телебачення і радіомовлення). Dacă înainte Consiliul supraveghea doar audiovizualul, acum are competențe și asupra presei scrise și a mediului online. Presa scrisă s-a opus inițial acestei supravegheri, dar Consiliul s-a dovedit tolerant, colaborând cu redacțiile, organizând seminare și oferind clarificări. Legea prevede înregistrarea instituțiilor de presă într-un registru unic, iar multe redacții online au solicitat voluntar înscrierea pentru avantajele oferite: statut legal clar și comunicare directă cu autoritatea. În timpul legii marțiale, pentru presa scrisă înregistrarea este obligatorie. În plus, pentru accesarea finanțărilor din partea donatorilor înregistrarea este necesară. Astfel, chiar și unele canale de Telegram, pagini de Facebook sau canale de pe YouTube se înregistrează ca instituții media.

„UCRAINENII AU O POZIȚIE CLARĂ DESPRE CE ESTE DEZINFORMARE ȘI CE NU”

Cum a influențat războiul încrederea publicului în presa ucraineană? 

Războiul a avut efecte mixte asupra încrederii în presă în Ucraina. Pe de o parte, au apărut numeroase startupuri media moderne, mai ales în regiunile de frontieră — precum platforma Tsukr (Цукр) în Sumî și Gwara Media (Ґвара Медіа) în Harkov sau Kordon Media — toate adaptate foarte bine mediului digital.

Pe de altă parte, în zonele de front, accesul la Internet este frecvent perturbat de bombardamente și întreruperi de curent, ceea ce face ca presa scrisă să rămână uneori singura sursă de informații verificate. De aceea, Uniunea Națională a Jurnaliștilor sprijină distribuția ziarelor în aceste regiuni.

Războiul a schimbat și structura presei locale: multe redacții din zonele afectate au fost relocate temporar în vestul Ucrainei, iar ulterior o parte s-au mutat la Kiev, devenit un centru important pentru jurnaliștii evacuați. Media din teritoriile ocupate aproape că nu mai există oficial. Cei rămași acolo se confruntă cu riscuri majore dacă nu colaborează cu administrația rusă, astfel că funcționează doar inițiative clandestine.

Cum s-a modificat rolul tradițional al presei ca a patra putere în stat în contextul ascensiunii platformelor digitale și popularității canalelor de Telegram?

Pentru noi nu e o noutate faptul că acum oamenii consumă mult mai multă informație de pe Telegram. Este clar că am ajuns atât de obosiți de fluxul continuu de informații, încât încercăm să ne distanțăm de el. De aceea, consumul de informație din Telegram este atât de ridicat — oamenii caută informații rapide despre atacuri, alerte, numărul dronelor, traiectoriile rachetelor. Toate acestea sunt detaliate acolo. În ceea ce privește consumul general de informație: unele instituții media au trecut și ele pe Telegram, dar acum încearcă să renunțe și să funcționeze pe platforme mai stabile și mai previzibile. Riscul privind Telegramul este enorm: acolo circulă foarte multă informație anonimă, fără responsabilitate, iar acolo unde nu există responsabilitate, informația poate fi neconfirmată, manipulată sau poate reprezenta propagandă rusă. Ucraina lucrează de mult timp la dezvoltarea educației media, iar, după părerea mea, procentul celor rezistenți la dezinformare a crescut considerabil. După acești ani de război, filtrăm mult mai bine informația și putem distinge propaganda rusă de alte forme de manipulare, deși recunosc că propaganda a devenit mai subtilă și mai rafinată. Totuși, ucrainenii au o poziție clară despre ce este dezinformare și ce nu este. Oamenii acordă mai multă atenție surselor oficiale și instituțiilor media independente. 

Care sunt cele mai eficiente mecanisme de combatere a dezinformării în Ucraina și cum se măsoară reziliența informațională a societății?

Ce funcționează cel mai bine? Dezvoltarea gândirii critice. Atunci când oamenii analizează sursa informației, devin mai rezistenți. Există proiecte precum StopFake, canale de YouTube precum „Cum să nu devii o legumă” („Як не стати овочем”), bloggeri care demontează dezinformarea. În special împotriva propagandei rusești activează multe inițiative de fact-checking. Cum evaluăm rezistența populației? Prin sondaje sociologice: dacă oamenii nu cedează în fața propagandei rusești și resping ideea de a „ceda teritorii pentru pace”, atunci vedem clar nivelul de reziliență. Și, din observațiile mele, reziliența este înaltă. Desigur, vor fi mereu persoane care cred anumite mituri sau urmăresc surse dubioase, dar promovarea presei de calitate rămâne o prioritate.

Credeți că va rezista presa tradițională în Ucraina? 

Cred că presa trece prin schimbări peste tot în lume. În Ucraina, presa scrisă, de exemplu, a avut probleme serioase, în special cu hârtia, pentru că majoritatea materiei prime era importată din Rusia. La începutul războiului existau discuții ca hârtia să vină din Finlanda sau alte țări europene, dar și asta rămâne o problemă. Presa scrisă se mai menține doar în localități mici, unde oamenii sunt obișnuiți să o citească. Majoritatea surselor se mută în online. Așadar, nu este o situație specifică doar Ucrainei. Totuși, presa tipărită este vitală în zonele de lângă front, unde semnalul radio sau accesul la Internet sunt instabile.

Ce rol joacă astăzi jurnalismul de investigație în Ucraina?

Cred că la ora actuală, în Ucraina, jurnalismul de investigație este cel mai puternic din lume. Avem un număr impresionant de investigații, jurnaliști de investigație și premii internaționale. Noi lucrăm strâns cu ei — organizăm anual o conferință a jurnaliștilor de investigație, analizăm anchetele documentate și publicate. Odată cu invazia la scară largă, a crescut dramatic numărul investigațiilor care documentează crime de război. Unele media sunt create special pentru a difuza investigații publicului internațional, cum ar fi The Kyiv Independent. Ei produc documentare excelente. Recent a fost lansat filmul „Nu va fi alt Dumnezeu decât al lor” („Не буде Бога, крім їхнього”), despre cum în Melitopol, ocupanții ruși au persecutat comunitățile religioase și le-au forțat să părăsească orașul. Filmul arată că crimele Federației Ruse depășesc omorurile și violurile — ele vizează și libertatea religioasă, și libertatea de conștiință.

A adus cu sine războiul autocenzura în presa ucraineană?

Jurnaliștii recunosc că, în primele luni ale anului 2022, până în vara acelui an, au recurs la autocenzură. Spuneau: „Avem investigații, dar nu le publicăm, pentru că avem nevoie ca societatea să aibă încredere în autorități în acest moment critic”. Dar, cu timpul, văzând că abuzurile nu încetează, inclusiv în domeniul apărării, au început să publice. Unul dintre primele materiale a fost de la Bihus.info, despre folosirea necorespunzătoare a unui vehicul umanitar de către un oficial din administrația prezidențială. A urmat investigația despre deturnări de fonduri pentru drumuri în regiunea Dnipropetrovsk etc. Jurnaliștii nu mai aplică autocenzura, vă garantez. Dimpotrivă, numărul investigațiilor crește, vin noi finanțări și noi programe pentru anchete jurnalistice. Noi singuri finanțăm anual 20–30 de asemenea proiecte. Cei care se plâng de cenzură sunt cei din telemaraton, unde există decizii editoriale mult mai restrictive. Sursele media independente sau cele finanțate de donatori nu se plâng.

„NU EXISTĂ TABU ÎN A ARĂTA CRIMELE RUSEȘTI”

În contextul unui război, care este cea mai provocatoare normă etică și deontologică pe care un jurnalist trebuie să o respecte? 

În timpul războiului, cea mai grea normă de respectat este cea a echilibrului. Cum să prezinți și „poziția” criminalilor de război? Jurnaliștii noștri reușesc: îi contactează personal, îi telefonează, îi confruntă. Dacă nu pot contacta oficiali ruși, folosesc documente, declarații, acte ale autorităților ruse — astfel este respectat echilibrul.

Altă provocare etică este sensibilitatea față de victime, în special în cazurile de violență sexuală. Au apărut multe ghiduri și cursuri pentru jurnalism sensibil. De exemplu, avem filmul „El de asemenea” („Він теж”), despre violențele sexuale comise asupra bărbaților aflați în captivitatea rusă. Se pune accent pe consimțământ și pe evitarea retraumatizării.

Până unde poate merge documentarea realității de pe front fără a încălca etica privind expunerea victimelor sau a momentelor traumatizante?

Singurele momente în care presa evită să reflecte anumite informații sunt cele în care aceasta poate prejudicia securitatea: divulgarea pozițiilor armatei, transmiterea imaginilor de la locul loviturilor și alte date ce pot ajuta artileria rusă să ajusteze focul. De exemplu, cazul recent din Ternopil, unde se presupune că un video distribuit de un deputat ar fi ajutat la identificarea unei ținte — astfel de materiale nu trebuie publicate.

În ceea ce privește „adevăruri prea îngrozitoare pentru public”: populația ucraineană a devenit extrem de rezistentă psihologic — viețile trăite fără electricitate, sub bombardamente, în stres permanent ne-au întărit. Nu există tabu în a arăta crimele rusești. Dimpotrivă, cred că este crucial să fie arătate lumii.

„DACĂ VOM REZISTA, VA REZISTA DEMOCRAȚIA”

Privind spre viitor, ce credeți că va învăța jurnalismul ucrainean din această perioadă de război? Există o lecție esențială? 

Această lecție, probabil, ține de aspectul moral – este o chestiune de credință. Credința că nu vom pierde. Pentru că, dacă ne amintim de februarie 2022, mulți lideri europeni și țări spuneau că vor fi alături de Ucraina în ultimele trei zile care ne-au rămas. Cred că am schimbat această percepție că putem fi cuceriți în trei zile. Federația Rusă nu ne-a înțeles și, din fericire, nici acum nu ne înțelege. Suntem popoare foarte diferite, iar acum diferențele sunt și mai mari.

Ce puteți transmite jurnaliștilor din alte țări?

Aș vorbi despre această rezistență, dorința puternică, susținută de eforturi fizice și morale, de a căuta adevărul, capacitatea de a ne adapta rapid și eficient la condițiile existente. Să nu ne contopim niciodată cu puterea politică. Este important, pentru că, în ciuda telemaratonului unic, există destui jurnaliști care nu scriu din perspectiva autorităților, ci reflectă problemele reale. Avem multe competențe: lupta împotriva dezinformării, realizarea de investigații jurnalistice, munca pe linia frontului – toate acestea le putem transmite. 

Dacă ați putea scrie chiar dumneavoastră primul titlu al știrii care anunță sfârșitul războiului, cum ar suna? Ce emoție sau mesaj ați vrea să transmită lumii?

„Putin a murit, Ucraina a învins”. Poate că această victorie nu va fi ca cea de la Berlin, cu o capitulare necondiționată, dar faptul că Ucraina rezistă patru ani de război la scară largă, că stă fără curent, dar rămâne puternică. Cred că noul plan de pace al lui Trump va eșua la fel ca cel vechi, pentru că Ucraina nu va accepta niciodată cedarea teritoriilor Rusiei. Și știți de ce? Din cauza urii noastre față de Rusia. O prietenă mi-a spus că, dacă autoritățile ucrainene ar decide să se predea, asta ar fi singurul motiv pentru care ar pleca din țară. Singurul motiv. Ea are copii. Nu e pregătită să plece nici sub bombardamente, nici fără curent, nici sub amenințări constante. Dar nu e pregătită să trăiască sub puterea Federației Ruse. 

Ucraina deja a demonstrat lumii ce înseamnă spiritul ucrainean. De fapt, avem o dezvoltare fără precedent. Am încetat să mai merg în străinătate pentru haine, pentru că brandurile noastre sunt mult mai bune, mai calitative, iar designerii sunt extraordinari. Sunt ambasador al brandurilor ucrainene – port peste tot haine, bijuterii, încălțăminte, genți. Se dezvoltă teatrul ucrainean. Din spiritul poporului văd că nu există altă cale. Dacă vom rezista, va rezista democrația.