Avantaje vs riscuri. De ce Telegram a devenit o platformă de informare tot mai populară
Telegram a ajuns o rețea tot mai populară în ultima perioadă, iar odată cu declanșarea războiului din Ucraina, platforma a devenit o sursă de referință pentru informare, citare, promovarea unor idei și, în unele cazuri, refugiu de cenzură. În timp ce unii utilizatori îi remarcă avantajele, alții vorbesc despre eventuale riscuri privind securitatea datelor, mai ales că proprietarul aplicației este de origine rusă.
După ce în Rusia au fost introduse pedepse penale pentru reflectarea incorectă a acțiunilor armatei ruse, iar o bună parte din instituțiile media independente au fost blocate, unii jurnaliști și-au găsit refugiu pe platforma Telegram. Bunăoară, unul dintre cei mai populari jurnaliști din Rusia, Iurii Dudi, a anunțat că „se mută” pe Telegram în contextul în care se așteaptă ca și Youtube să fie blocat în țara sa. El a scris pe pagina sa de Instagram că în Rusia deja „au fost blocate majoritatea instituțiilor media independente” și că, în curând acest lucru ar putea să se întâmple și cu Youtube, unde pe canalul „vDudi” (вДудь) el își publică interviurile și alte proiecte media.
Platforma Telegram este utilizată și de autorități, inclusiv din Republica Moldova, pentru a combate știrile false și pentru a informa publicul din prima sursă. Spre sfârșitul lunii februarie, când s-a declanșat ofensiva militară pe teritoriul Ucrainei, Guvernul a anunțat că a creat canalul „Prima Sursă”, unde publică actualizări cu privire la gestionarea situației și combate falsuri. Pagina este administrată de responsabili din cadrul Președinției, Parlamentului și Guvernului. În prezent, canalul este urmărit de aproape 80.000 de persoane și publică informații în limbile română și rusă. Pe 9 martie, în cadrul transmisiunii live de pe Facebook a ședinței Executivului, a apărut un comentariu cu îndemnul să ne abonăm la canalul „Prima Sursă”.
AVANTAJELE VS RISCURILE UTILIZĂRII TELEGRAM
Antreprenorul media Dumitru Ciorici, cunoscut ca și cofondator al portalurilor de știri Unimedia, Agora și Ea.md, are propriul canal de Telegram – dumitruciorici.com – unul dintre cele mai populare în Republica Moldova pe segmentul de limba română, cu aproape 40.000 de urmăritori. Canalul funcționează inclusiv datorită donațiilor cititorilor. Jurnalistul a explicat pentru Media Azi că a ales această platformă datorită posibilităților tehnice pe care le oferă. „Este cea mai rapidă platformă tehnică sau cea mai rapidă platformă de mesagerie care există în lume, are mai multe opțiuni decât alte servicii de mesagerie, funcționează pe diferite platforme, atât pe web, cât și în calitate de client desktop, dar și pe telefonul mobil. Este ușor de folosit, intuitiv, rapid”, enumeră Ciorici.
Potrivit lui, și consumatorii de informație sunt avantajați. „Ei primesc mesajele direct în telefon, nu trebuie să caute undeva pe Internet. E o oportunitate de a salva timp pentru toți cei care caută informația rapid și din surse verificate. Cel puțin eu încerc să fac acest lucru”, a precizat el.
Cu referire la eventuale riscuri de securitate, jurnalistul consideră că ele nu sunt mai mari în comparație cu utilizarea oricăror alte instrumente digitale de comunicare. „Riscuri de securitate există atunci când comunicăm pe orice platformă, fie că este americană, chineză sau rusească. În cazul Telegram, fondatorul acestei platforme a avut probleme în Federația Rusă și a plecat în Statele Unite, este un om de afaceri. Până în prezent nu au existat dovezi că datele utilizatorilor ar fi ajuns la guvernul rus, dar trebuie să avem o înțelegere globală – nicio formă de comunicare tehnologică nu este sigură sută la sută. Atunci când comunicăm, trebuie să înțelegem asta”, a conchis Dumitru Ciorici.
DUROV, DESPRE „RĂDĂCINI”
Cu toate acestea, unii experți și-au exprimat, totuși, îngrijorarea cu privire la securitatea datelor utilizatorilor, scrie BBC. Potrivit sursei, Moxie Marlinspike, care a dezvoltat criptarea folosită de platformele concurente Signal și WhatsApp, a scris pe Twitter că mulți utilizatori credeau că Telegram este o aplicație criptată, însă ar exista și o bază de date în cloud cu copiile mesajelor transmise sau primite de utilizator.
Recent, fostul director general al VK (Vkontakte) și cofondatorul Telegram, Pavel Durov, a scris că are rădăcini inclusiv ucrainene și că războiul din Ucraina este un subiect pe care îl percepe la nivel personal. Antreprenorul le-a răspuns celor care cred că Telegram este mai puțin sigur pentru ucraineni, deoarece el a locuit în Rusia, că acum nouă ani, serviciile de securitate din Rusia (FSB) i-ar fi cerut datele personale ale utilizatorilor ucraineni ai VK – una din cele mai mari în Rusia și Ucraina la acel moment – care au protestat împotriva președintelui rus. „Am refuzat să fac acest lucru, deoarece însemna trădarea utilizatorilor noștri din Ucraina. După acest caz, am fost dat afară din compania pe care am fondat-o și am fost nevoit să plec din Rusia”, a scris Durov pe propriul canal de Telegram.
„Eu sunt de partea utilizatorii noștri în orice situație. Dreptul lor la intimitate este sacru – acum mai mult ca niciodată”, a mai notat el.
CÂT VALOREAZĂ TELEGRAM
Banca de investiții din Rusia VTB Сapital estima anul trecut Telegram cu între 2,2 miliarde de dolari și 124 de miliarde de dolari în 2022 pentru plasare de obligațiuni, scria Vc.ru. Diferența se datorează parametrilor de comparare cu alte rețele sociale. Pentru a evalua aplicația, banca de investiții a comparat-o cu cinci produse similare din domeniul rețelelor sociale și al reclamei online: Google, Facebook, Twitter, Snap și Slack.
Telegram are peste 500 de milioane de utilizatori activi pe lună, iar aceștia generează circa 430 de miliarde de vizualizări ale postărilor din aplicație și pot deveni o bază pentru dezvoltarea unui model de afaceri de publicitate și a altor modalități de monetizare, consideră VTB Capital. Banca de investiții prognozează, de asemenea, veniturile Telegram de aproximativ 200 de milioane de dolari până la sfârșitul anului 2022.