De la 1 august, mass-media are dreptul să obțină gratuit, în format electronic, informații din bazele de date deținute de Agenția Servicii Publice (ASP). Instituția a precizat pentru Media Azi că jurnaliștii au acces la registrele de stat al populației, al unităților de drept și cel al bunurilor imobile, al conducătorilor de vehicule și al transporturilor, precum și alte resurse informaționale ale ASP. Funcționarii sunt obligați să răspundă la solicitări în cel mult cinci zile lucrătoare, cu respectarea prevederilor ce vizează protecția datelor cu caracter personal.
Potrivit unui răspuns oficial pentru Media Azi, ASP eliberează gratuit reprezentanților mass-media informații de interes public în scopuri jurnalistice, în cinci zile lucrătoare și indiferent de volumul solicitat. Mai exact, este vorba de date din Registrul de stat al populației, Registrul de stat al unităților de drept, Registrul bunurilor imobile, Registrul de stat al conducătorilor de vehicule, Registrul de stat al transporturilor. Instituția precizează că informațiile respective se acordă „în condițiile strict stipulate în actele normative în vigoare, inclusiv în Legea nr.133/2011 privind protecția datelor cu caracter personal”.
Pentru a solicita o anumită informație, instituția media trebuie să depună o cerere pe numele directorului agenției, întocmită în formă liberă, în care să indice obligatoriu tipul de informație, scopul de obținere și temeiul legitim, precum și adresa de email la care va fi furnizată informația. Mai mult, jurnaliștii trebuie să anexeze la solicitare copia actului de înregistrare a instituției și/sau a acreditării persoanei ca instituție de presă (în format PDF).
Cererea poate fi semnată olograf, de către conducătorul instituției media sau persoana împuternicită, și trimisă ASP prin poștă. În cazul solicitării semnate electronic, ea urmează a fi expediată la adresa asp@asp.gov.md.
Termenul de examinare a cererii se calculează din data înregistrării acesteia la instituție.
ASP a precizat că noile modificări nu se referă la serviciile de acordare a accesului la registrele de stat prin intermediul Sistemului informațional automatizat „ACCES-Web” și Baza Centrală de Date „Cadastru”. Pentru a avea acces la aceste platforme este necesară în continuare încheierea unui contract. De asemenea, eliberarea informației sub formă de extras/certificat/adeverință, familiarizarea cu documentele din dosarul de evidență la sediul subdiviziunilor ASP, eliberarea copiilor de pe documentele aflate la păstrare în depozitul de arhivă și serviciile informaționale sunt prestate contra plată.
Decizia privind furnizarea gratuită reprezentanților mass-media, în format electronic, a informației din resursele informaționale de stat deținute de agenție a fost aprobată de Guvern pe 27 iulie. „Pentru susținerea activității reprezentanților mass-media, care informează publicul întru asigurarea dreptului fundamental al persoanei la informația de interes public, în scopul facilitării accesului la informația de interes public în scopuri jurnalistice, se propune scutirea beneficiarilor menționați de la plata pentru informația furnizată sub formă de document electronic, cu stabilirea termenului de examinare a solicitărilor respective – 5 zile lucrătoare”, scria în nota informativă a hotărârii.
Pe parcursul anilor, Centrul pentru Jurnalism Independent a desfășurat mai multe campanii prin care a cerut eliminarea taxelor pentru informațiile din registrele publice solicitate de presă.
Anterior, în Parlament a fost înregistrat un proiect de lege care prevedea acordarea accesului gratuit la bazele de date ale ASP pentru jurnaliști cu condiția ca instituția media să se înregistreze în calitate de operator de prelucrare a datelor cu caracter personal. Proiectul nu a fost aprobat și a fost restituit Guvernului. În prezent, Ministerul Justiției susține că elaborează un nou proiect de lege privind accesul la informație.