Dacă ești jurnalist(ă), nu uita să-ți pui zilnic aceste întrebări

Ana Gherciu

directoare executivă Moldova.org

Vreo 4-5 ani în urmă făcusem cunoștință cu o jurnalistă din Noua Zeelandă, care mi se plângea că este foarte plictisitor să faci presă la ei, că nu li se întâmplă mai nimic. Toată lumea se împacă. Acte de corupție nu prea sunt. Venise în Moldova să documenteze discriminarea comunității LGBT și conflictul dintre vorbitorii de rusă și română. Cât de diferite ar fi lucrurile aici dacă jurnaliștii de pe loc s-ar interesa, la fel ca ea, de grupuri subreprezentate, de subiecte complicate. De nu am fi așa de puțini cum suntem acum, m-am gândit.

Este un mare lux să lucrezi în presă dacă ți-i dragă omenirea. Sună pompos, desigur, dar rolul jurnaliștilor profesioniști este crucial pentru o societate sănătoasă, în care există un loc pentru fiecare. Nu orice job îți dă acces la oamenii care stau la baza informației și oportunitatea să-i dai nuanță, context și diversitate.

Astăzi, când tot mai mulți cred că oricine poate face un interviu, e mai important ca niciodată jurnaliștii să crească turațiile și nivelul. Luxul accesului vine odată cu munca. Totuși, este un detaliu tare important care nu se învață cu adevărat în jurnalism și se aplică foarte puțin în redacții. Vorbesc despre ceea ce numesc vesticii „confirmation bias” în rândul jurnaliștilor.

„Confirmation bias” este o trăsătură umană de a trece cu vederea lacunele și de a considera drept corectă informația nouă care confirmă ceea ce deja credem. Instinctiv, încorporăm această informație în sistemul nostru de valori și o mai și folosim ca referință. În schimb, dacă ni se pune pe tavă o informație care contravine „adevărului nostru”, majoritatea vor deveni defensivi, vor observa fiecare derapaj și o vor uita rapid.

Cititorii, spectatorii noștri au dreptul să facă asta. Noi, jurnaliștii – nu. Redacțiile sunt obligate să aibă filtre și filtre. Documentez acest subiect doar pentru că e important pentru mine sau pentru că știu de ce are nevoie audiența mea? Am spus istoriile tuturor celor implicați sau doar pe ale celor care au drum mai scurt spre microfonul meu? Am creat suficient spațiu pentru diversitate și înțelegere? Am făcut tot ca să răzbat la cei pentru care lucrez? Dacă ți-ai răspuns „nu” cel puțin o dată, știi ce ai de făcut. 

De ce falsul despre venirea a 30 de mii de sirieni în Republica Moldova a fost o adevărată sperietoare pentru o bună parte din concetățenii noștri? Pentru că puținii sirieni care deja locuiau aici nu sunt reprezentați în presa noastră. Pentru că majoritatea populației Republicii Moldova cunoaște doar stereotipuri despre poporul sirian. Iar tot ce e străin, îndepărtat, diferit și vulnerabil e greu de acceptat și privit cu ochi buni.

Aceeași rețetă se aplică propagandei împotriva comunității LGBT, musulmanilor, ateilor, romilor, studenților veniți din Republica India etc. Ceea ce nu abordăm noi, jurnaliștii, au grijă propagandiștii și autorii de fake-uri să folosească. Prin nereprezentarea grupurilor vulnerabile, prin publicarea informațiilor fără context și nuanță devenim complicii celor care dezinformează.

168 de mii de persoane din Republica Moldova au diferite tipuri de nevoi speciale. Dintre ele, peste 9.500 de persoane au deficiențe de vedere. Cum se deplasează prin localitate, țară, dacă cei fără dizabilități întâlnesc multe piedici? Aproape 16 mii de femeii prestează servicii sexuale. Cine le protejează și cine sunt clienții lor într-o țară profund tradiționalistă? Rata de școlarizare a copiilor romi stagnează de ani buni sub 15%. Mai mult de trei sferturi dintre elevii participanți la un studiu realizat în Moldova au asistat la scene de bullying, iar sala de clasă este locul unde asta se întâmplă cel mai des. Ce învățătură și experiențe iau viitorii alegători din școală? Rata de angajare a femeilor rămâne mai joasă decât în rândul bărbaților, iar salariile lor rămân mai mici. În paralel, bărbații din Moldova se sinucid de aproape șapte ori mai des decât femeile. Cum eliminăm aceste discrepanțe? Cum ne apropiem unii de alții?

Dacă am prioritiza astfel de subiecte, în schimbul superficialităților publicate de influenceri pe social media sau a schimburilor de replici populiste între politicieni, cei care ar dicta agenda discuțiilor ar fi presa și nu invers.

Să ne întrebăm mai des ce ne scapă și să punem întrebări mai bune. Să povestim mai des, mai mult și mai în profunzime despre ce înseamnă incluziune și acceptarea diversității. Nu-i lăsăm chiar fără lucru pe propagandiști, dar sigur reușim să construim o societate mai rezistentă la fake-uri. 

Materialul este publicat în cadrul campaniei „Incluziunea începe de la mine”. Campania este organizată în cadrul proiectului „Promovarea coeziunii sociale în Moldova prin încurajarea incluziunii și diminuarea discriminării”, desfășurat de CJI în cadrul programului „Inițiativă Comună pentru Oportunități Egale – Faza II”, implementat cu suportul Guvernului Elveției.