Jurnalistul italian Corrado Zunino, reporter La Repubblica în Ucraina, a fost rănit la Herson miercuri, 26 aprilie, iar fixerul ucrainean al acestuia, Bogdan Bitik, a fost ucis. S-a întâmplat după ce ambii au fost prinși în ambuscadă, cel mai probabil de lunetiști ruși, informează cotidianul italian. Ambasada Italiei la Kiev și Ministerul de Externe lucrează cu autoritățile ucrainene pentru a-i permite lui Zunino să revină în țară.
Potrivit sursei, Corrado, rănit la umăr, ar fi internat la spitalul civil din Herson. „Am trecut de trei puncte de control, Bogdan a vorbit cu militarii ucraineni și ne-au lăsat să trecem fără probleme. Nu era zonă de luptă. Apoi am fost loviți, am auzit un șuierat și l-am văzut pe Bogdan la pământ, nu se mișca. M-am târât în afara liniei de foc. Am alergat până am trecut pe lângă o mașină civilă. Eram plin de sânge, a trebuit să fiu dus la spitalul din Herson. Am patru răni, dar am fost tratat perfect. Am încercat de mai multe ori să-l sun pe Bogdan, nu mi-a răspuns. Era un mare prieten de-al meu, e o suferință chinuitoare”, a comunicat redacției sale jurnalistul.
Ministrul italian de Externe, Antonio Tajani, și-a exprimat solidaritatea față de Maurizio Molinari, directorul La Repubblica, și a precizat că a fost asigurat de cooperarea autorităților ucrainene în vederea reîntoarcerii lui Corrado Zunino în Italia, scrie cotidianul apenin. La rândul său, omologul ucrainean, Dmitro Kuleba, a afirmat că cei care au tras focuri de armă ar fi fost ruși. „Acestora nu le pasă dacă sunteți ruși, italieni sau ucraineni, ei doar împușcă”, a adăugat Kuleba.
Ambuscada a avut loc lângă podul Herson, informează La Repubblica, în momentul de față fiind dificilă recuperarea cadavrului lui Bitik din cauza prezenței lunetiștilor în zonă.