Reprezentanții televiziunii interstatale MIR au dat în judecată Ministerul Finanțelor după ce autoritățile nu au transferat companiei 2,6 milioane de lei ce urmau să fie alocați din bugetul de stat în 2022. Prima ședință pe caz va avea loc în noiembrie 2023. Directorul instituției susține că regretă deciziile luate de autorități între timp, cu privire la sistarea finanțării și denunțarea acordurilor privind crearea și activitatea televiziunii.
Potrivit unui răspuns al Ministerului Finanțelor pentru Media Azi, reprezentanții MIR au înaintat cererea de judecată împotriva instituției la 12 octombrie 2022, invocând faptul că, deși Republica Moldova urma să achite anul trecut suma de aproape 3,5 milioane de lei televiziunii interstatale, au fost transferați doar 871.000 de lei. Astfel, „reprezentanța TRCI MIR, prin cererea de chemare în judecată, solicită obligarea Ministerului Finanțelor să efectueze transferul din bugetul de stat pentru anul 2022 a mijloacelor financiare în sumă de 2613,0 mii lei”.
Secretarul de la stat al ministerului, Vladimir Arachelov, precizează în răspuns că banii nu au ajuns în conturile companiei odată ce, pe perioada stării de urgență, instituită în martie 2022, reprezentanța TRCI MIR și-a suspendat retransmiterea pe teritoriul Republicii Moldova a tuturor programelor care au fost inițial produse în state care nu au ratificat Convenția Europeană privind televiziunea transfrontalieră, acestea și constituind motivele suspendării finanțării cheltuielilor respective.
Conform datelor de pe Portalul Național al Instanțelor de Judecată, prima ședință de examinare a cauzei la Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani, este planificată abia la 29 noiembrie 2023.
Directorul reprezentanței din Moldova a companiei MIR, Stanislav Vîjga, a precizat pentru Media Azi că „există o decizie cu privire la alocarea acestor resurse, decizie care nu a fost anulată, deci rămâne valabilă”.
Între timp, la 4 aprilie, Guvernul a decis să nu mai cotizeze pentru televiziunea interstatală MIR, iar pe 19 aprilie, Cabinetul de miniștri a aprobat denunțarea acordurilor privind crearea și activitatea instituției. În prezent, posturile de televiziune Mir TV și Mir 24, comune pentru spațiul CSI, nu dețin licență de emisie eliberată de Consiliul Audiovizualului și, respectiv, nu sunt furnizori de servicii media în Republica Moldova. „Este dreptul suveran al fiecărui stat să decidă cu privire la prezența sau absența unor proiecte internaționale sau participarea în anumite acorduri. Regretăm decizia, dar nu o condamnăm”, ne-a spus Vîjga. El a adăugat că reprezentanța din Moldova nu a fost lichidată deocamdată, iar echipa redacțională lucrează în continuare. „Ar urma să fie anunțate toate părțile implicate despre retragerea din aceste acorduri, să fim înștiințați cu privire la lichidare și să avem claritate cum se vor întâmpla lucrurile – care va fi instituția responsabilă de proces, în ce condiții etc.”, potrivit lui.