Piața de publicitate din Republica Moldova rămâne dominată în continuare de televiziune, iar rapoartele audienței TV din anul trecut relevă că publicul acordă preferință programelor în limba rusă. Totodată, telespectatorii posturilor de televiziune care transmit preponderent în limba română vizionează cu precădere emisiuni informative – acestea și alte constatări se regăsesc în studiul „Piața mass-media din Republica Moldova: realități și tendințe”, lansat recent de Centrul pentru Jurnalism Independent.
Potrivit cercetării, televiziunii îi revine cea mai mare cotă de piață – 53%, urmată de online (28%), publicitatea stradală (12%), presa scrisă (4%) și radioul (3%).
Cercetarea arată că în 2021, pe piața de publicitate din Republica Moldova, în ansamblul tuturor tipurilor de media, s-a menținut trendul de scădere pentru publicitatea exterioară (stradală) și de creștere pentru online, radio și TV.
FLUCTUAȚIILE PIEȚEI
Autorii studiului au remarcat faptul că piața TV este „cea mai transparentă”, fiind singura măsurată și monitorizată integral. În ultima decadă, volumul pieței a fluctuat nesemnificativ, înregistrând cele mai înalte valori în 2013 – 14,8 mil euro, cifră care s-a redus treptat, ajungând la 14,5 mil în 2019. Astfel, în anul pandemic 2020, bugetele pentru piața TV s-au redus până la 14 mil euro (3,45%), iar în 2021, piața de publicitate TV a dat ușoare semne de recuperare, investițiile cifrându-se la 14,5 mil euro, în creștere cu 3,5% față de anul 2020.
În materie de consum, o analiză realizată de Asociația Agențiilor de Publicitate din Moldova (AAPM) pentru perioada anilor 2018-2020 arată că în 2021 TV a înregistrat o creștere de 4 puncte procentuale a consumului zilnic, de la 50% în 2019 la 54% în 2020. Creșteri au fost înregistrare și în consumul săptămânal (17% în 2018 față de 26% în 2020), în timp ce rata celor care nu consumă TV s-a redus cu 2 puncte procentuale (de la 19% la 17%).
PREFERINȚELE TELESPECTATORILOR
În 2021, cele mai înalte cote de piață, potrivit AAPM, care citează măsurătorul AGB Nielsen, le aveau următoarele patru canale: Primul în Moldova (9,8%), RTR Moldova (9,7%), Prime (8,6%) și NTV Moldova (8,1%). Pe următoarele locuri, cu procentaje cuprinse între 2 și 4 la sută se situează: Moldova 1, Canal 2, Jurnal TV, Publika TV, Canal 3, Pro TV și TV 6.
În top 4, două posturi sunt reprezentate de casele de vânzări Exclusiv Sales House, iar câte una – de Casa Media și de Nova TV.
În raportul de monitorizare a audienței TV, realizat de AGB Moldova pentru noiembrie 2021, se arată că publicul continuă să dea preferință programelor audiovizuale cu precădere în limba rusă. „În top trei emisiuni cu cel mai mare rating în cursul lunii noiembrie 2021 la primele patru televiziuni din Republica Moldova, din totalul de 12 titluri, trei sunt în limba română, acestea fiind și produse locale (toate la Prime TV). În același timp, din cele nouă emisiuni în limba rusă, doar una (la Primul în Moldova) este produs local”, se menționează în raport.
Autorii au remarcat că la NTV Moldova, toate cele trei emisiuni de top în luna noiembrie sunt produse audiovizuale preluate de la canalul rusesc NTV, iar la RTR Moldova, telespectatorii au dat preferință serialelor. Potrivit lor, pe primele poziții, cu o singură excepție (RTR Moldova), la celelalte trei televiziuni se regăsesc doar talk-show-uri: Pole Ciudes (Поле чудес) din 19 noiembrie (Primul în Moldova), Vorbește Moldova din 4 noiembrie (Prime TV) sau DNK (ДНК) din 30 noiembrie (NTV Moldova).
Cât privește edițiile informativ analitice, ele apar în poziția a doua și doar la două televiziuni, ambele în limba rusă.
Totodată, cercetătorii au constatat că la postul public național, precum și la alte trei televiziuni cu conținut audiovizual, exclusiv sau preponderent în limba română, pe primele poziții în top se află principalele ediții informative ale zilei: Mesager (Moldova 1), Jurnalul orei 19 (Jurnal TV), Știrile Pro TV Chișinău (Pro TV Chișinău) și Новости (Publika TV).