Statele UE, restante la protecția anti-SLAPP: termenul de transpunere a Directivei a fost ratat de majoritatea țărilor membre

Directiva europeană anti-SLAPP (Strategic Lawsuits Against Public Participation – din engleză, acțiuni strategice în justiție împotriva participării publice, n.r.), menită să combată procesele abuzive intentate pentru intimidarea jurnaliștilor, activiștilor și organizațiilor civice, a intrat în vigoare în Uniunea Europeană joi, 7 mai. Cu toate acestea, deși directiva a fost adoptată în urmă cu doi ani, transpunerea ei rămâne fragmentată și inegală la nivel european, termenul fiind ratat de aproape toate țările UE, potrivit datelor Monitorului European Anti-SLAPP.

Potrivit Consiliului Uniunii Europene, directiva prevede că persoanele vizate de așa-numitele procese strategice împotriva participării publice, în special jurnaliștii și apărătorii drepturilor omului, vor beneficia de o serie de garanții și măsuri procedurale. Acestea se aplică în cazul cererilor vădit nefondate sau al procedurilor judiciare abuzive în materie civilă cu implicații transfrontaliere.

Pe scurt, UE cere statelor membre să introducă reguli stricte care să protejeze persoanele vizate de procese abuzive, astfel încât instanțele să poată respinge cât mai devreme cererile vădit neîntemeiate. În plus, cei care inițiază astfel de acțiuni pot fi obligați să plătească cheltuielile de judecată ale pârâtului (inclusiv, de regulă, costurile de avocat) și, după caz, să suporte sancțiuni ori despăgubiri pentru prejudiciile produse.

„Directiva anti-SLAPP devine realitate în toate statele membre ale UE — un instrument puternic pentru combaterea proceselor abuzive folosite pentru a reduce adevărul la tăcere. Este pentru Daphne Caruana Galizia. Pentru fiecare jurnalist, activist, academician, artist și cercetător care refuză să dea înapoi. Pentru toți cei care muncesc pentru a menține democrația noastră vie”, a subliniat președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, pe pagina sa de pe rețeaua de socializare X, la data intrării în vigoare a directivei.

MAJORITATEA STATELOR UE, „RESTANTE” LA IMPLEMENTARE

Deși data de 7 mai 2026 a marcat termenul oficial pentru transpunerea Directivei în legislațiile naționale, procesul este caracterizat de o întârziere generalizată, iar Federația Europeană a Jurnaliștilor (EFJ) descrie situația drept „alarmant de incompletă”. „Deși există unele exemple pozitive, majoritatea statelor sunt grav în urmă, iar altele nu au făcut niciun progres”, subliniază organizația.

Făcând referire la datele disponibile pe Monitorul European Anti-SLAPP, EFJ constată că doar câteva țări, precum Franța și Malta, sunt considerate a se afla într-un stadiu de „implementare parțială”. În cazul Maltei, procesul a fost criticat pentru lipsa dezbaterii parlamentare, transpunerea fiind realizată printr-un act normativ, fără un proces legislativ amplu.

Majoritatea statelor membre, inclusiv  Belgia, Germania și Olanda, au „început” oficial procesul de transpunere, însă proiectele legislative sunt, în general, limitate la standardele minime prevăzute de directivă. Potrivit experților, această abordare ridică probleme, având în vedere că doar aproximativ 8,5% dintre cazurile de tip SLAPP sunt transfrontaliere, în timp ce majoritatea au caracter intern, național.

„Printre acestea, proiectul de lege belgian se remarcă ca fiind una dintre cele mai progresive transpuneri ale Directivei. Abordarea sa legislativă depășește cerințele minime ale UE prin extinderea protecțiilor la cazurile interne și introducerea unor garanții procedurale cheie, cum ar fi mecanisme de clasare anticipată și sancțiuni împotriva reclamanților abuzivi. Cu toate acestea, rămân lacune importante, în special în ceea ce privește metodele SLAPP (slawful appeals – procedurile penale împotriva SLAPP), care pot permite propagarea în continuare a anumitor forme de hărțuire juridică”, atrag atenția specialiștii.

Printre statele fără vreun progres în transpunerea Directovei se numără inclusiv Italia și Ungaria, context ce menține jurnaliștii expuși riscului de litigii abuzive.

„Per ansamblu, concluziile evidențiază o discrepanță clară între angajamentul politic și implementarea practică. Deși în multe state membre se înregistrează progrese, nivelul de protecție împotriva SLAPP rămâne inconsistent în Europa odată cu trecerea termenului limită, cu potențiale efecte de amploare asupra jurnaliștilor și a muncii lor de interes public”, atenționează EFJ.

ORGANIZAȚIILE DE MEDIA CER IMPLEMENTAREA URGENTĂ ȘI COMPLETĂ A DIRECTIVEI

În acest context, Federația Europeană a Jurnaliștilor și partenerii săi din cadrul mecanismului de răspuns rapid privind libertatea mass-mediei (MFRR) au lansat un apel către statele membre, prin care solicită implementarea urgentă, completă și coerentă a Directivei anti-SLAPP. Organizațiile semnatare subliniază că simpla inițiere a procesului legislativ nu este suficientă, fiind necesară transpunerea integrală a prevederilor directivei în legislațiile naționale, astfel încât să fie garantate mecanisme eficiente de protecție împotriva proceselor abuzive.

De asemenea, se insistă asupra faptului că autoritățile naționale trebuie să asigure instrumente procedurale rapide de respingere a acțiunilor judiciare vădit abuzive, precum și măsuri de descurajare a utilizării sistemului juridic în scop de intimidare.

La nivel european, organizațiile cer și o monitorizare strictă din partea instituțiilor UE, inclusiv posibilitatea declanșării procedurilor de infringement în cazul statelor care nu respectă obligațiile de transpunere. „Transpunerea Directivei anti-SLAPP este un pas esențial în protejarea libertății mass-media și a dreptului la participare publică, iar statele trebuie să asigure o transpunere eficientă și la timp, care să servească mass-media și societății civile atât la nivel național, cât și în întreaga UE”, atrag atenția inițiatorii apelului.

Apelul este susținut de mai multe organizații europene care activează în domeniul libertății presei și protecției jurnaliștilor, printre care European Centre for Press and Media Freedom, Free Press Unlimited, International Press Institute, European Federation of Journalists, Osservatorio Balcani Caucaso Transeuropa și ARTICLE 19 Europe.

În Republica Moldova, aflată în proces de aderare la Uniunea Europeană, au fost inițiate mai multe demersuri legislative menite să protejeze activitatea jurnaliștilor și să limiteze abuzul de drept. Un proiect de lege privind combaterea proceselor de tip SLAPP, făcut public recent, propune instituirea unui cadru juridic nou pentru prevenirea și sancționarea procedurilor judiciare abuzive îndreptate împotriva persoanelor implicate în acțiuni de interes public. Totodată, Planul de acțiuni dedicat securității jurnaliștilor, semnat la sfârșitul lunii aprilie, include măsuri specifice de combatere a acestor practici, prevăzând, între altele, desemnarea unui punct focal național responsabil de monitorizarea și contracararea proceselor abuzive, precum și colectarea sistematică a datelor privind astfel de cazuri.

Exit mobile version