Publicația rusă Novaia Gazeta a anunțat că suspendă apariția ziarului pe rețele, online și pe hârtie „până la finalizarea operațiunii speciale pe teritoriul Ucrainei”. Iar portalul DW a fost inclus în lista „agenților străini”.
Potrivit redacției Novaia Gazeta, decizia de a-și suspenda activitatea a fost luată după ce autoritatea de reglementare media Roskomnadzor a emis un al doilea avertisment în scris la adresa redacției și fondatorului Novaia Gazeta. O instituție media din Rusia poate să-și piardă licența de activitatea în cazul în care Roskomnadzor emite două avertizări.
Motivul ar fi fost că Novaia Gazeta ar fi menționat o organizație non-guvernamentală fără precizarea că aceasta „este agent străin”. Sursa notează că regulatorul nu a precizat în ce articol nu a fost marcată organizația menționată.
Primul avertisment din partea Roskomnadzor a fost emis pe 22 martie, la fel, pentru că nu ar fi fost etichetată o organizație ca și „agent străin”.
Redactorul-șef al Novaia Gazeta, laureatul Premiului Nobel pentru Pace ediția 2021, Dmitrii Muratov, a comentat: „Suntem foarte recunoscători cititorilor noștri, sperăm să ne întoarcem la un moment dat”. El a refuzat să dezvăluie planurile de viitor ale ziarului sau dacă personalul va fi desființat. Întrebat despre motive, Muratov a răspuns: „Avem propria noastră politică și asta nu înseamnă că trebuie să fie publică”.
Tot azi, 28 martie, Ministerul rus al Justiției a inclusiv publicația germană Deutsche Welle în registrul instituțiilor media care acționează ca „agent străin”. Directorul general al Deutsche Welle, Peter Limbourg, a comentat pentru DW că aceasta decizie a autorităților ruse este „un alt pas în atacul asupra libertății presei și o nouă încercare de a îndepărta populația rusă de la accesul la informația liberă”.
„Totul a început cu închiderea forțată a studioului din Moscova la începutul lunii februarie, urmată de blocarea site-ului nostru din Rusia în toate limbile de difuzare, blocarea treptată a rețelelor sociale și acum includerea DW în categoria „agenților străini”. Dar nimic din toate acestea nu ne va împiedica să continuăm să reflectăm independent și atotcuprinzător evenimentele din Rusia și regiune din noul nostru studio din Letonia, precum și din Germania”, a menționat Peter Limbourg.