Rise Moldova a câștigat definitiv dosarul inițiat de Eduard Tviordohleb pentru pretinsă defăimare

După doi ani de judecată, Curtea Supremă de Justiție a dat verdictul final, pe 20 septembrie, în cauza ce vizează plângerea înaintată de omul de afaceri Eduard Tviordohleb împotriva RISE Moldova. El acuza jurnaliștii că l-ar fi defăimat prin publicarea unei investigații. Magistrații i-au respins însă pretențiile și l-au obligat să compenseze o parte din cheltuielile de asistență juridică pe care le-a suportat instituția media.

Cazul vizează investigația investigația Casta, din seria „Uniunea Sovietică a Cocainei”, publicată în iulie 2021, care dezvăluia că „operațiunile antidrog îl indică pe Tviordohleb drept «responsabilul cu realizarea cocainei în Comunitatea Europeană»”. Materialul a fost scris în baza mai multor documente „emise de către instituții de drept abilitate cu funcții de combatere a traficului cu substanțe narcotice, fără a fi denaturate de către autorul investigației jurnalistice”, se arată în hotărârea Judecătoriei Chișinău din decembrie 2022, prin care prima instanță a dat dreptate jurnaliștilor.

Hotărârea emisă de magistrata Natalia Russu de la Judecătoria Chișinău, sediul Centru, a fost atacată de avocatul lui Eduard Tviordohleb la Curtea de Apel. Instanța însă i-a restituit cererea. Contestația împotriva acestei decizii a fost respinsă și de instanța supremă, la 20 septembrie 2023.

Cristina Durnea, jurista care a reprezentat RISE Moldova în instanță, a menționat pentru portalul Media Azi că „RISE Moldova a acționat cu diligență profesională și cu bună-credință, respectând obligațiile și responsabilitățile inerente exercitării libertății de exprimare, iar soluțiile oferite pe caz de instanțe sunt rezultatul firesc al aplicării corecte a legii”.

La rândul său, directorul executiv Rise Moldova, Iurie Sănduța, a menționat că investigația „Uniunea sovietică a cocainei – CASTA” a început după ce autoritățile au închis mai multe dosare legate de un transport foarte mare de droguri din America Latină spre Uniunea Europeana, prin Republica Moldova, iar în aceste dosare apăreau mai multe figuri publice. „Practic în niciunul dintre aceste trei dosare – pentru că este vorba de Ilan Șor, Iurie Luncașu și Eduard Tviordohleb care au intentat dosare împotriva jurnaliștilor de la Rise Moldova, în baza aceleiași investigații – nu există măcar o decizie în care vreun judecător să spună că, într-adevăr, aceste trei persoane importante, care apar în ancheta noastră, ar avea dreptate”, a mai adăugat jurnalistul.

Decizia prin care Curtea Supremă de Justiție a pus punct pe dosar este definitivă și irevocabilă. Eduard Tviordohleb este obligat să achite 12.000 de lei drept cheltuieli de asistență juridică.

Exit mobile version