Consiliul Audiovizualului (CA) a examinat la 11 noiembrie 2022 rezultatele monitorizării emisiunii „Tema”, difuzată de postul de televiziune Primul în Moldova pe 12 octombrie 2022. Anterior, președinta CA, Liliana Vițu, s-a autosesizat pe marginea acestei emisiuni, solicitând un control privind respectarea prevederilor art. 13 din Codul Serviciilor Media Audiovizuale (CSMA) care se referă la asigurarea informării corecte. Datele controlului au arătat că moderatoarea a avut o abordare părtinitoare în raport cu declarațiile lui Ilan Șor, invitatul emisiunii, și a susținut opiniile politicianului, fapt care nu contribuie la libera formare a opiniilor.
Emisiunea „Tema”, difuzată pe 12 octombrie 2022, a inclus un interviu de circa 56 de minute cu liderul Partidului Șor, Ilan Șor. Interviul a fost realizat în Israel, acolo unde se află politicianul.
Ruslan Mihalevschi, membru CA, a atras atenția asupra faptului că unele declarații făcute de Ilan Șor în cadrul interviului sunt la limita libertății de exprimare. Drept exemplu el a adus următorul citat: „În orice țară normală, poporul cere demisia guvernării, dar dacă guvernarea nu aude sau nu vrea să plece, atunci poporul are dreptul să se răscoale. Poate, dacă nu este auzit, să aleagă un comitet al salvării naționale care va conduce țara ori să creeze un tribunal al poporului, care îi va chema la judecată populară pe cei care ne conduc astăzi”. „Unde este linia de demarcație între libertatea de exprimare și apelurile la răsturnarea puterii, aleasă în urma unor alegeri democratice?”, s-a întrebat Ruslan Mihalevschi.
În opinia membrului CA, interviul în cauză „nu corespunde standardelor profesionale din jurnalism”, deoarece într-un interviu cu un politician, jurnalistul ar trebui să ia poziția „de oponent al invitatului”. „Atunci când invitatul operează cu informații false, jurnalistul trebuie să-i adreseze întrebări suplimentare, în loc să încuviințeze afirmațiile acestuia”, a spus el.
„Cred că e un exemplu clasic de PR, dar nu de produs jurnalistic. (…) E un interviu publicitar, de o oră, cu scopul de a crea o imagine pozitivă politicianului”, a concluzionat Ruslan Mihalevschi.
Membrii CA au mai menționat că atât persoana intervievată, cât și jurnalistul au dreptul să-și expună punctele de vedere proprii într-o emisiune de autor. Totuși, atunci când invitatul utilizează sau face declarații cu anumite elemente de fals, jurnalistul „este obligat să intervină”. „Iar în această emisiune au existat astfel de elemente”, a punctat Ana Gonța, vicepreședinta CA. Ea a mai constatat că deplasarea unui jurnalist în Israel pentru a realiza un interviu cu „un personaj care ba e politician, ba om de afaceri” arată o atitudine părtinitoare față de invitat.
Ana Gonța a remarcat că, deși scopul controlului a fost respectarea art. 13 al Codului, echipa de monitorizare a depistat și încălcarea art. 63, alin. 2 din CSMA, care se referă la obligativitatea furnizorului de a face distincție clară între produsele editoriale și conținutul comercial. „Avem dovezi că pe parcursul întregului program au existat asemenea încălcări”, a spus Ana Gonța, cu referire la caracterul publicitar al obiectelor aflate în studioul temporar de filmări, cum ar fi pliante, perna și drapelul cu semne de identificare a Partidului Șor.
Cu o majoritate de voturi, Primul în Moldova a fost sancționat cu amendă în mărime de 10.000 de lei pentru încălcarea prevederilor art. 63 alin. (2) din CSMA, conform cărora „comunicările comerciale audiovizuale sunt clar identificabile și se deosebesc de conținutul editorial, precum și sunt conforme cu prevederile prezentului cod și ale regulamentului privind conținuturile audiovizuale”.