Primăria municipiului Bălți, obligată să furnizeze jurnaliștilor informațiile „analitice și de sinteză” despre donațiile care au ajuns în bugetul public

Portalul TV Nord a obținut, în primă instanță, anularea actului prin care Primăria municipiului Bălți ceruse jurnaliștilor să plătească pentru a putea primi informații despre donațiile ce au ajuns în bugetul autorității publice locale. Hotărârea a fost emisă de Judecătoria Bălți, sediul Central, la data de 4 aprilie 2023. Redacția instituției media a beneficiat de suportul juridic al Centrului pentru Jurnalism Independent.

În luna ianuarie a anului 2023, reporterii portalului TV Nord – tvn.md – au cerut Primăriei municipiului Bălți, printr-o cerere de acces la informație, să le ofere lista agenților economici și a persoanelor fizice care au donat bani administrației publice locale, cu indicarea sumelor donate și a felului în care acestea au fost cheltuite. Într-un răspuns semnat de edilul municipalității, Nicolai Grigorișin, jurnaliștii au fost informați că „furnizarea informațiilor analitice, de sinteză sau inedite se efectuează contra plată”, conform unor tarife specificate într-o anexă a unei decizii a Consiliului Municipal. Astfel, pentru a obține informațiile ce vizează banii publici, reporterilor li s-a cerut să plătească 950 de lei. 

Într-o declarație publică, organizațiile neguvernamentale din domeniul mass-media au condamnat tentativele Primăriei municipiului Bălți de a îngrădi accesul la informație a presei și au cerut anularea tarifelor pentru furnizarea datelor de interes public. Semnatarii au menționat că datele solicitate de jurnaliștii nu se înscriu în categoria „informațiilor analitice sau inedite”, care, de altfel, presupun stabilirea unor tarife în baza unui contract negociat și încheiat între solicitant și furnizor. Totodată, ONG-urile de media au reamintit că, potrivit art. 20, alin. (2) al Legii privind accesul la informație, furnizorul nu poate institui tarife ce depășesc cheltuielile minime suportate pentru efectuarea copiilor sau expedierea răspunsului.

TV Nord a atacat în instanța de judecată actul prin care Primăria municipiului Bălți condiționa accesul la informație prin plata unor taxe și a cerut instanței să oblige municipalitatea să le ofere datele de interes public. La scurt timp după ce a aflat despre inițierea procesului judiciar, instituția le-a oferit reporterilor informațiile solicitate, a precizat Cristina Durnea, jurista Centrului pentru Jurnalism Independent, organizație care a acordat jurnaliștilor asistență juridică pe dosar. „Chiar dacă municipalitatea conștientizase că tarifele pe care le-a impus adineaori constituiau o îngrădire abuzivă și ilegală a accesului jurnaliștilor la informația de interes public, am decis să continuăm procesul până la obținerea unei hotărâri judecătorești, o lecție pentru  furnizorii dornici de a taxa presa pentru date de interes public și reper pentru reporterii care se vor confrunta cu situații similare”, a explicat Cristina Durnea.

Exit mobile version