Într-un spațiu mediatic în care standardele profesionale sunt tot mai greu de apărat, dar și de respectat, iar limitele dintre autoreglementare și intervenția statului devin tot mai discutate, Consiliul de Presă (CP) se află în centrul acestor preocupări, prin rolul său în promovarea jurnalismului responsabil. Într-un interviu pentru Media Azi, noua președintă a Consiliului de Presă, Ludmila Andronic, vorbește despre schimbările prin care a trecut entitatea, importanța Codului deontologic și cele mai frecvente încălcări constatate în presa din Republica Moldova. Ea explică de ce Consiliul nu își propune să devină un „jandarm al presei”, cum ar trebui să funcționeze autoreglementarea în raport cu statul și cât de justificată este folosirea deciziilor CP drept criteriu pentru accesarea fondurilor publice sau obținerea acreditărilor. Ludmila Andronic atrage atenția, de asemenea, asupra extinderii autoreglementării către influenceri și creatori de conținut.
Media Azi: Doamna Andronic, în ultimii ani, Consiliul de Presă a trecut prin mai multe schimbări instituționale, inclusiv obținerea statutului de entitate juridică și crearea Consiliului de Experți și Experte, mandatat să examineze plângerile și autosesizările privind încălcarea Codului deontologic al jurnalistului. Care sunt cele mai importante schimbări prin care a trecut CP și ce impact au acestea?
În opinia mea, cea mai importantă schimbare nu vizează Consiliul propriu-zis, ci importanța care i-a fost conferită, ca urmare, Codului deontologic al jurnalistului. Poți contesta deciziile consiliului, poți respecta sau nu membrii și membrele acestuia, dar pilonul de bază rămâne Codul deontologic. Dacă ești sau te autoidentifici ca jurnalist, atunci ai obligația să respecți acest cod, indiferent dacă ești sau nu semnatar. Și schimbarea poate fi măsurată chiar în cifre – tot mai multe redacții doresc să semneze Codul deontologic. Și nici măcar această dorință nu este suficientă, pentru că membrii consiliului vor avea, mai întâi, o sesiune de dezbateri, iar acolo unde vor exista dubii, va fi dispusă o monitorizare a respectivei entități. Și, eventual, semnarea poate fi refuzată.
Consiliul a fost și rămâne un organism absolut independent, neavând niciun fel de afilieri politice și administrative.
Cea mai mare parte a sesizărilor examinate de Consiliul de Presă vin din partea unor persoane fizice sau juridice, în timp ce autosesizări par să fie mai puține. Considerați că este nevoie ca CP să fie mai proactiv, inclusiv prin mai multe autosesizări sau chiar prin monitorizări proprii ale presei?
Consiliul de Presă, în opinia mea, nu trebuie să preia rolul unui jandarm al presei, asumându-și sarcini pe care, prin natura activității sale, nu le poate îndeplini. Monitorizarea presupune existența unei echipe angajate permanent, care s-ar ocupa exclusiv de acest lucru, or Consiliul de Presă este, totuși, un organ colegial, format din experți și experte care activează pe bază voluntară. În ceea ce privește autosesizările, de obicei, acestea sunt anunțate în cazurile grave și în cele care se transformă în practici periculoase sau când încălcarea unor anumite norme este comisă de mai multe redacții și pe care noi, analizandu-le, putem elabora nu doar constatări, ci și recomandări ulterioare, potrivite pentru întreaga mass-media.
Consiliul de Presă are și posibilitatea de a contribui la soluționarea amiabilă a conflictelor dintre părți. În august 2026, de exemplu, cinci plângeri au fost retrase după ce părțile au ajuns la o înțelegere. Ce este mai important: emiterea unor decizii care stabilesc precedente sau soluționarea conflictelor dintre părți înainte de o decizie formală?
Pentru mine, personal, acesta este un semn foarte important. Consiliul de Presă, de la bun început, a fost gândit ca un organ de autoreglementare, scopul primordial al căruia este să medieze relația consumator-media, să seteze standarde profesionale prin Codul deontologic și să le promoveze. Deci nu să penalizeze ca scop în sine. Aceste situații arată că redacțiile, atunci când au greșit, sunt gata să recunoască și să corecteze greșelile, ceea ce este mult mai important decât o constatare a încălcării.
În ultima perioadă, Consiliul de Presă pare să fi intensificat comunicarea despre propriul rol și despre atribuțiile sale, inclusiv prin întâlniri directe cu publicul din teritoriu. Ce strategie de comunicare are instituția pentru perioada următoare?
Vom continua să informăm publicul despre drepturile sale, vom explica rolul, atribuțiile și limitările Consiliului. Și, nu în ultimul rând, vom continua, prin recomandările pe care le emitem, să contribuim la educarea profesional-deontologică a breslei.
Care este, în prezent, principala limită a Consiliului de Presă în exercitarea mandatului său?
Ține de timpul disponibil al experților și expertelor. Nu uitați că toți acești oameni fac muncă voluntară, neremunerată, pe lângă activitățile lor profesionale de bază și, în cazurile în care avem multe plângeri, există momente când echipa este supraîncărcată.
Din ce surse este finanțat în prezent Consiliul de Presă?
Activitatea experților și expertelor este în bază de voluntariat, fără remunerare. Secretariatul – chiar din prima zi și până acum – ni-l asigură Asociația Presei Independente, parțial pro bono, parțial susținut de alte proiecte. Când avem posibilitatea, aplicăm pentru finanțări destinate organizării de conferințe, evenimente, publicații și campanii de promovare sau participării Consiliului de Presă la nivel internațional. Aceste finanțări vin din partea partenerilor de dezvoltare ai Republicii Moldova. Momentan, partenerul care ne asigură finanțarea este International Media Support din Danemarca, fapt pentru care suntem extrem de recunoscători.
„TREBUIE SĂ EDUCĂM MAI EFICIENT BREASLA LA SUBIECTUL «OPINIE ȘI DREPT LA REPLICĂ»”
Codul deontologic al jurnalistului a fost revizuit în decembrie 2024, inclusiv pentru a răspunde unor realități noi, precum utilizarea inteligenței artificiale și protecția persoanelor vulnerabile. La aproape doi ani de la revizuire, este Codul, în forma actuală, suficient de cuprinzător pentru realitățile jurnalismului din Republica Moldova sau practica a scos deja la iveală norme care ar trebui clarificate ori completate?
Personal, cred că este imposibil să incluzi într-un cod deontologic fiecare tip de situație cu care, eventual, ne vom ciocni pe parcursul progresului tehnologic. Prin urmare, consider că este nevoie să insistăm pe anumite principii etice imuabile, indiferent de situații și în orice tip de media. Nu există diferență între discriminarea pe paginile unui ziar și cea prin intermediul unui produs AI. Canalul, tehnica care stă la bază pot fi diferite; norma etică rămâne aceeași.
Care sunt cele mai frecvente sau mai grave încălcări ale Codului deontologic, constatate de Consiliul de Presă în ultimii ani? Dacă ar trebui să faceți astăzi un diagnostic al respectării eticii în presa din Republica Moldova, unde vedeți problema cea mai mare: în necunoașterea normelor, în presiunile economice și politice asupra redacțiilor sau în încălcarea lor deliberată?
Nu vreau să cred că sunt încălcări deliberate, pentru că eu cred în intenția jurnalismului de a aduce valoare socială. Încălcările cele mai dese țin de neprezentarea opiniei persoanelor vizate și de respectarea dreptului la replică. Uneori din grabă, uneori din neatenție, uneori cu bună știință jurnaliștii încalcă această normă. Totuși, există un progres, deoarece, în primul meu mandat ca președintă a Consiliului de Presă, încălcările erau de multe ori legate de protecția victimelor, a copiilor aflați în situații dificile sau de respectarea prezumției nevinovăției. Atunci am insistat foarte mult pe educarea breslei în acest sens. Probabil, acum, trebuie să educăm mai eficient breasla la subiectul „opinie și drept la replică”.
Cum s-a schimbat practica presei după introducerea, în 2024, a noului capitol privind utilizarea inteligenței artificiale?
Deocamdată, este devreme să vorbim despre anumite rezultate sau schimbări.
Registrul semnatarilor Codului deontologic cuprinde în prezent 167 de instituții și organizații media. Cât de relevant este acest număr pentru evaluarea gradului de asumare a standardelor profesionale în presa din Republica Moldova?
Creșterea aceasta a fost impulsionată, inclusiv, de modificările politicilor publice, cum ar fi obligativitatea semnării Codului deontologic pentru a depune dosarele pentru finanțare la Fondul mass-media sau pentru obținerea acreditărilor. Dar sper că acest număr, cel puțin, reflectă intenția de a respecta anumite norme și de autoreglementare. Și, dincolo de intenție și necesitate, sper că jurnaliștii conștientizează importanța normelor etice și își fac onest meseria.
Câtă forță reală poate avea autoreglementarea în raport cu instituțiile media care nu respectă sau ignoră deliberat standardele profesionale, inclusiv în cazul semnatarilor, după ce Consiliul a constatat încălcări sistematice ale Codului? Cazul GRT este un exemplu relevant: în octombrie 2025, compania publică regională a fost exclusă din Registru.
Autoreglementarea înseamnă să te supui benevol unor norme etice, pentru ca, în final, o breaslă întreagă să nu cadă victimă unei hiper-reglementări. Scopul principal al Consiliului de Presă este să educe jurnalismul din Republica Moldova în sensul respectării deontologiei profesionale și abia apoi să constate încălcările, chiar dacă s-ar părea că cea de-a doua funcție este primordială. Noi constatăm încălcări ale Codului nu pentru că ar fi o satisfacție pentru noi, ci pentru a arăta și altor redacții cum nu trebuie să facă anumite lucruri. Și, așa cum am mai spus, suntem foarte bucuroși atunci când, încălcând Codul din varii motive, redacțiile reușesc să medieze cu consumatorii problemele apărute, chiar și fără intervenția noastră: prin publicarea dreptului la replică, corectarea erorilor etc.
„DACĂ UN INFLUENCER SE VA POZIȚIONA CA JURNALIST, VOM FI BUCUROȘI SĂ-L VEDEM PRINTRE SEMNATARII CODULUI DEONTOLOGIC”
Există și voci critice care pun sub semnul întrebării autoritatea Consiliului de Presă, argumentând că acesta nu reprezintă întreaga diversitate media din Republica Moldova. Cum răspundeți acestei critici? Și, mai important, cum poate un organism de autoreglementare să-și consolideze autoritatea profesională în raport cu instituțiile care nu recunosc această autoritate?
Sunt liberi să o facă. Așa cum am mai zis, pot contesta Consiliul de Presă și autoritatea lui in corpore sau a unor membri, dar nu pot contesta importanța Codului deontologic și a respectării normelor acestuia.
Spațiul informațional s-a schimbat radical, iar jurnalismul nu mai este produs exclusiv de instituțiile media tradiționale. Influenceri, creatori de conținut, canale de Telegram, pagini anonime și alte platforme produc informații care, pentru public, pot arăta uneori foarte asemănător cu un produs jurnalistic, fără a respecta însă standardele jurnalistice. Ar trebui autoreglementarea din Republica Moldova să-i vizeze mai mult și pe acești actori, nu doar pe jurnaliștii și instituțiile media tradiționale?
Consiliul de Presă va analiza și va ajuta la clarificarea situațiilor ce țin de deontologie referitoare la persoanele și entitățile care sunt compatibile cu definiția jurnalismului din Codul deontologic. Și acest lucru mi se pare corect. Dacă un influencer se va poziționa ca jurnalist și va corespunde acestor criterii, vom fi bucuroși să-l vedem printre semnatarii Codului deontologic și, da, va cădea sub incidența Consiliului.
„STATUL NU AR TREBUI SĂ FINANȚEZE MASS-MEDIA CARE NU RESPECTĂ NORMELE PROFESIONALE ETICE”
Care ar trebui să fie, în viziunea dumneavoastră, relația dintre un organism de autoreglementare a presei și autoritățile statului?
După mine, un organism de autoreglementare trebuie să fie un partener de dialog și un expert în domeniu, care să poată consulta, la nevoie, statul. Autoreglementarea nu înseamnă autoizolare. În acest sens, Consiliul participă activ la procesele de consultare publică sau intervine cu propuneri și comentarii.
În contextul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană și al discuțiilor privind evoluția cadrului legislativ pentru mass-media, cum arată modelul ideal de echilibru între reglementare și autoreglementare? Ce atribuții ar trebui să rămână exclusiv în zona autoreglementării profesionale și să nu fie transferate unei autorități a statului?
Tot ceea ce se referă la etica profesională este de domeniul autoreglementării și, credeți-mă, există încă foarte multe aspecte pe care le putem acoperi prin autoreglementare. Statul ar trebui să ofere reglementările-cadru de funcționare a mass-mediei și, eventual, să intervină acolo unde este încălcată legea.
În ultimii ani, Consiliul de Presă a devenit „parte” a unor mecanisme publice ce vizează mass-media. De exemplu, în cazul Fondului pentru subvenționarea mass-mediei, instituția media care dorește să acceseze subvenții nu trebuie să fi fost vizată în decizii ale Consiliului de Presă pe parcursul ultimului an — aceasta fiind una dintre cerințele de eligibilitate pentru participarea la concursul de acordare a subvențiilor, stabilită prin Regulamentul privind procedura de desemnare a beneficiarilor de subvenții. Cât de corect este ca o decizie a unui organism de autoreglementare să fie folosită ca un criteriu pentru accesul unei instituții media la fonduri publice?
Este opinia mea pur personală că anume acest criteriu este foarte important pentru alocarea de fonduri publice. Statul nu ar trebui să finanțeze mass-media care nu respectă normele profesionale etice și drepturile consumatorilor de media.
Aici există și o problemă de context și proporționalitate: unele instituții pot avea mai multe plângeri pentru că sunt mai vizibile sau pentru că sunt vizate frecvent de contestări, în timp ce în cazul altora pot exista puține sau chiar nicio sesizare. În același timp, chiar și o instituție care respectă în general standardele poate comite încălcări punctuale. Cum ar trebui interpretat, prin urmare, istoricul deciziilor CP atunci când este folosit ca un criteriu pentru accesul la finanțare sau la alte oportunități oferite de stat?
În calitatea mea de președintă, inclusiv a Consiliului de experți ai Fondului Mass-media, pot să vă comunic că noi analizăm foarte atent conținutul acestor încălcări și modul în care au reacționat redacțiile la deciziile Consiliului de Presă.
În aceeași cheie, conform regulamentelor privind acreditarea jurnaliștilor la Guvern, Parlament și Președinție, poate fi acreditată doar o redacție care a semnat Codul deontologic. Nu este aceasta o condiționare excesivă a accesului jurnaliștilor la instituțiile publice și la evenimentele de interes public?
Voi răspunde simplu – nu. Aceasta nu este o condiționare, ci un angajament, dacă vreți, al jurnaliștilor de a respecta etica profesională, chiar și atunci când relatează despre persoane publice sau instituții ale statului. Repet: standardele etice. Opiniile și simpatiile jurnaliștilor pot fi diferite, dar standardul etic este unul pentru toți.
Unele voci din domeniu susțin că au solicitat în repetate rânduri să devină semnatari ai Codului deontologic, dar cererile lor ar fi fost respinse fără o argumentare suficient de clară. Cât de important este ca deciziile privind acceptarea sau respingerea unei solicitări să fie transparente și motivate?
Am avansat în acest sens și, atunci când avem anumite dubii, dispunem o monitorizare bazată pe criterii unitare. Și deciziile, respectiv, sunt motivate în baza monitorizării.
Cât de răspândită este practica de a da în judecată Consiliul de Presă? Există în prezent litigii?
Nu este foarte răspândită, dar este un drept al jurnaliștilor și redacțiilor să o facă. Și da, în prezent, câteva litigii sunt în desfășurare.
Întâlniți situații în care persoane care intenționează să dea în judecată o anumită instituție media solicită, în prealabil, o expertiză din partea Consiliului, documente confirmative sau fac trimitere la deciziile anterioare ale Consiliului? În ce măsură este cunoscută această practică? Și, în acest context, pot constatările emise de Consiliul de Presă să fie instrumentalizate în litigii și folosite cu rea-credință ca instrument de presiune sau abuz asupra presei?
Practica există, dar scopul Consiliului este de a da o opinie expertizată asupra unei anumite situații. Nu cred că aceste constatări pot fi folosite ca instrument de presiune sau abuz, ele au scopul de a constata sau nu anumite încălcări. Și dacă tu, ca redacție, nu respecți normele deontologice, riști, într-adevăr, să fii penalizat de instanță, așa că mă întreb eu: ce este mai bine pentru redacție – să se conformeze normelor deontologice sau să ajungă în judecată?