Forțele armate ale Rusiei au bombardat antena de radiodifuziune de la Kiev, potrivit Pravda.com.ua.
Publicația online susține, făcând trimitere la Oficiul președintelui Volodimir Zelenski, că proiectilul a nimerit în echipamentul de trasmisie. Sursa menționează că temporar unele posturi nu vor fi disponibile, însă în scurt timp va fi conectată emisia de rezervă a unor canale. De asemenea, o parte din posturi TV pot fi privite pe Youtube sau Megogo.
Mai devreme, echomsk.ru a scris, cu referire la Ministerul Apărării din Rusia, că armata rusă va lovi un obiect din Kiev, „de unde vin atacuri informaționale” și că departamentul militar a cerut tuturor celor care locuiesc în apropierea obiectelor de restransmie din capitala Ucrainei să-și părăsească casele.
UPDATE: Alte publicații scriu că turnul de televiziune din Kiev a fost lovit de două rachete în jurul orelor 17:00.