Posturile de televiziune și radio vor fi obligate să transmită programe în limba română în proporție de cel puțin 80 la sută din totalul programelor locale difuzate, potrivit Consiliului Audiovizualului (CA) care informează că, pe data de 18 noiembrie 2022, au intrat în vigoare noile modificări la Codul serviciilor media audiovizuale.
„Excepție vor face doar furnizorii media ale căror servicii media audiovizuale sunt destinate minorităților etnice din unitățile administrativ-teritoriale în care o minoritate etnică reprezintă o pondere majoritară și care au obligația de a transmite programe audiovizuale locale în proporție de cel puțin 25% în limba română, precum și programe audiovizuale de producție proprie în limba minorității respective”, precizează CA într-un comunicat de presă.
Un alt amendament extinde orele de maximă audiență de la 06.00 – 09.00 și 17.00 – 23.00 la 06.00 – 10.00 și 17.00 – 24.00. „Acest fapt va contribui la respectarea ponderii programelor locale și, totodată, la realizarea unei grile de programe flexibile și atractive pentru public”, potrivit aceluiași comunicat de presă.
De asemenea, au fost introduse prevederi noi privind raportarea anuală de furnizorii și distribuitorii de servicii media către CA legat de beneficiarii finali și acționari, sursele de finanțare, dar și asigurarea transparenței acestor informații față de public. „Astfel, a fost realizat un punct prevăzut în Planul de acțiuni pentru implementarea măsurilor propuse de Comisia Europeană în avizul său privind cererea de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană”, menționează CA.