Cu ocazia Zilei Internaționale a Accesului Universal la Informație, marcată pe 28 septembrie, la Tașkent, capitala Uzbekistanului, își desfășoară lucrările Conferința globală cu genericul „Inteligența artificială, guvernarea electronică și accesul la informație”, potrivit unui comunicat de presă difuzat de UNESCO.
Evenimentul este o oportunitate de a discuta, în cadrul mai multor mese rotunde, despre accesul la informație și inteligența artificială, acoperind atât beneficiile, cât și riscurile, pe fundalul principiilor bunei guvernări. Potrivit sursei, obiectivul discuțiilor multilaterale este de a impulsiona diseminarea și utilizarea activă a informațiilor publice, cu accent pe informațiile digitale, și de a contribui la monitorizarea și raportarea progreselor înregistrate în ceea ce privește unul dintre indicatorii Obiectivului de dezvoltare durabilă – accesul public la informații.
În fiecare an, UNESCO realizează un sondaj privind accesul public la informații pentru a urmări progresele înregistrate în adoptarea și punerea în aplicare a „garanțiilor constituționale, legislative și/sau politice privind accesul public la informații”. La sondajul din 2022 au participat 122 de țări, iar tendințele vor fi analizate pe larg și în cadrul conferinței.
„Accesul egal și universal la informație este esențial pentru promovarea drepturilor omului și a demnității, eradicarea sărăciei și construirea unor societăți bazate pe cunoaștere favorabile incluziunii”, au menționat participanții la eveniment.
Din 2015, când Organizația Națiunilor Unite a instituit Ziua Internațională a Accesului Universal la Informație, până în prezent, UNESCO a inițiat mai multe programe interguvernamentale, cum ar fi cel dedicat dezvoltării comunicării sau programul „Informația pentru toți”. La fel, în ultimii doi ani, sub egida acestei organizații internaționale au avut loc consultări multilaterale privind dreptul la informare și în alte țări ale Asiei Centrale, precum Kazahstan, Kârgâzstan și Tadjikistan.