Consiliul Audiovizualului (CA) a sancționat postul de televiziune Cinema 1 joi, 15 iunie, pentru nerespectarea Concepției generale a serviciului de programe. Membrii CA au decis să aplice o amendă în valoare de 25.000 de lei.
Conform CA, perioada supusă controlului a fost selectată aleatoriu, fiind vorba de 1-7 mai 2023. Monitorizarea a arătat că Cinema 1 a difuzat peste 40% de programe audiovizuale realizate de producători ce nu se află sub jurisdicția Republicii Moldova, și anume filme din Federația Rusă, indicând însă că această cotă ar fi fost de 22%. În ceea ce privește procentul rezervat operelor audiovizuale europene, postul TV sancționat a indicat un volum de 70%, calculele ilustrând în schimb o rată de 47% din volumul total.
„Totodată, s-au atestat devieri și de la Structura serviciului media audiovizual pe tipuri de programe/emisiuni, conform căreia în perioada de raport serviciul media audiovizual Cinema 1 a difuzat programe educaționale și culturale în proporție de 1,02%, iar cel indicat (în concepția sa, n. a.) este de 14,87%”, a mai precizat în timpul ședinței CA Cătălina Bunescu, raportoare la subiect.
De la începutul acestui an, postul TV Cinema 1 a mai fost sancționat și avertizat de CA pentru încălcarea repetată a Concepției generale a serviciului media audiovizual de cinci ori, pentru nerespectarea cotelor de produs local și/sau în limba română, precum și pentru alte abateri. Suma totală a amenzilor depășește 111.000 de lei.