Nemulțumiri privind transmisiunea Jocurilor Olimpice în Moldova. TVR Moldova: „Criticile sunt nejustificate”

Debutul Jocurilor Olimpice (JO) de la Paris, unde Republica Moldova este reprezentată de 26 de sportivi, s-a lăsat cu mai multe critici după ce telespectatori și internauți au sesizat că nu pot urmări competițiile în direct. Unii s-au întrebat de ce postul public de televiziune nu difuzează Olimpiada, iar alții au criticat TVR Moldova, responsabilă de transmisiunea live pe teritoriul țării, că nu a dat pe post evoluția judocanului Denis Vieru, care a adus o medalie de bronz pentru Republica Moldova. Administrația TVR Moldova susține că este vorba despre critici nejustificate. 

În ultimele zile, mai mulți cetățeni au scris pe rețelele sociale despre faptul că nu pot urmări prestația sportivilor moldoveni la Paris, fiind nevoiți să plătească pe anumite platforme pentru a viziona competițiile sau să acceseze site-uri dubioase. Criticile s-au întețit mai ales după ce, pe 28 iulie, judocanul Denis Vieru a adus Republicii Moldova prima medalie de la această Olimpiadă, iar evenimentul nu a fost transmis de nicio televiziune de la Chișinău. Subiectul cu privire la cine anume trebuia să facă acest lucru a generat mai multe speculații. 

CINE DEȚINE DREPTUL DE TRANSMISIUNE A JOCURILOR OLIMPICE DE LA PARIS

Cu primele precizări despre difuzarea Jocurilor Olimpice pe teritoriul Republicii Moldova a venit Vlad Țurcanu, directorul companiei Teleradio-Moldova. „Drepturile de televizare a JO 2024 aparțin Televiziunii Române, care le transmite pe teritoriul Republicii Moldova prin intermediul postului TVR Moldova. Aceste drepturi au fost cumpărăte cu câțiva ani în urmă, înainte să înceapă mandatul actualei administrații a companiei Teleradio-Moldova. Actuala administrație a purtat negocieri pentru preluarea transmisiunii edițiilor următoare ale Jocurilor Olimpice, de iarnă și de vară, până în anul 2032”, a scris el pe pagina sa de Facebook. 

Informația a fost confirmată pentru Media Azi de directorul TVR Moldova. „Această achiziție a fost gestionată de colegii noștri de la București. Nicio altă televiziune din Republica Moldova nu a fost interesată să cumpere aceste drepturi. Astfel, Televiziunea Română a achiziționat drepturile și pentru Republica Moldova. Societatea Română de Televiziune a plătit sume semnificative pentru a aduce Jocurile Olimpice și pe teritoriul Republicii Moldova”, susține Nicolae Mocanu

În plus, el a precizat despre faptul că TVR Moldova și alte televiziuni nu dețin drepturi de difuzare online a Jocurilor Olimpice, acestea aparținând în exclusivitate Eurosport și HBO Max. 

EXPLICAȚIILE TVR

Reprezentantul postului TV susține că, în cazul competiției la care a evoluat Denis Vieru, a fost vorba despre „o eroare tehnică”, remediată în cazul întrecerilor ulterioare. 

„TVR Moldova retransmite competițiile sportivilor atât din România, cât și din Republica Moldova. Datorită numărului mare de competiții simultane, nu toate pot fi acoperite pe un singur canal. În ceea ce privește evoluțiile anumitor sportivi, trebuie să se înțeleagă că Televiziunea Română retransmite atât sportivii din România, cât și pe cei din Republica Moldova. La aceeași oră pot evolua doi-trei sportivi simultan și este clar că publicul nu va putea să-i urmărească pe toți trei. În consecință, va trebui ales unul din ei. Nu putem acoperi sutele de ore de la Jocurile Olimpice și toate fluxurile pe un singur canal. Nici măcar în București, cu cinci canale disponibile, nu se reușește acoperirea completă a evenimentelor olimpice”, a mai precizat Mocanu. 

Directorul televiziunii susține că toate criticile legate de transmisiune sunt nejustificate, având în vedere eforturile și sumele plătite pentru a asigura accesul publicului la aceste competiții. Totodată, el insistă că grilele TV sunt aprobate ținându-se cont de politica editorială specifică postului public de televiziune din România și luând în considerare sportivii de pe ambele maluri ale Prutului.

Exit mobile version