Anastasia Nani
În februarie, după o ședință de judecată la Curtea Supremă de Justiție, politicianul Igor Dodon și-a lăsat paltonul în brațele unei jurnaliste. Așa a crezut deputatul că le oferă jurnaliștilor o „garanție” a faptului că le va răspunde la întrebări.
Luată prin surprindere, colega noastră a râs. Ce a urmat? Dezbaterea despre caz s-a mutat pe rețelele sociale. Din bula mea, i-am văzut pe cei mai mulți, inclusiv oameni din breaslă, care fie au râs și ei ca și domnul politician, fie au criticat felul în care a reacționat jurnalista. Cei care au condamnat acest gest umilitor au fost mai puțini.
Situația mi-a amintit de alte incidente locale cu implicarea jurnalistelor și a bărbaților cu anumite funcții, împuterniciți să ia decizii. Vi-l mai amintiți pe Vladimir Voronin care, redevenit deputat în 2025, i-a arătat limba unei reportere? Și în acest caz, cei mai mulți s-au amuzat de situație și au mers mai departe.
Paltonul lui Dodon și limba scoasă a lui Voronin m-au readus în anii mei de reporterie. Situații în care am fost pusă „la perete” pentru că eram o tânără reporteră au fost multe, unele la limita hărțuirii sau poate dincolo de ea. A fost un procuror care, la o ședință a Consiliului Superior al Procurorilor, și-a permis să mă invite pe malul Nistrului la o frigăruie. A mai fost și Voronin care, când te vedea nouă pe la Parlament, îți intra în spațiul personal și îți făcea complimente. Să nu-i uit și pe cei care își permiteau să dea un telefon la ora 2:00 noaptea. Așa și nu am aflat ce informație „valoroasă” ar fi putut să-mi comunice la acea oră.
Aceste incidente nu au fost izolate, nu mi s-au întâmplat doar mie și sunt sigură că fiecare femeie venită în jurnalism are propriile situații pe care le poate împărtăși. Nu neapărat și nu întotdeauna din aceste motive jurnalistele vin și pleacă din meserie sau se retrag în partea mai puțin văzută a ei. Bărbații care te transformă în cuier, îți arată limba, te invită pe malul Nistrului rămân să ia decizii și să aibă un comportament la limită cu o nouă generație de reportere.
După situația cu paltonul, m-am întrebat de ce Dodon nu l-a pus în brațele unui jurnalist. Dacă Voronin ar fi arătat limba unui bărbat. Dacă procurorul ar fi invitat pe malul Nistrului un reporter.
Mă îndoiesc. Mă îndoiesc în contextul Republicii Moldova.
Nu vreau să sugerez că colegii noștri nu au și ei provocări. Au fost multe situații când băieții și bărbații din jurnalism au fost amenințați, înjurați și chiar loviți. Ce vreau să spun este că ei se confruntă mai rar cu situații care (parcă) stârnesc zâmbete, care (parcă) par a fi amuzante, care (parcă) par jignitoare și care (parcă) amintesc a hărțuire sexuală, dar PARCĂ nu e chiar cazul să te plângi cuiva sau să ai o reacție publică. În spațiul public, reacțiile sunt de obicei considerate legitime doar atunci când lucrurile degenerează grav. Reacțiile sunt susținute atunci când o jurnalistă este atacată la proteste sau amenințată cu moartea. În aceste situații e explicabil, nu?
Un raport recent al Consiliului Europei, lansat la începutul lunii martie 2026, confirmă că violența online și amenințările bazate pe gen reprezintă un risc pentru femeile jurnaliste din Europa. Potrivit cercetării, până la 87% dintre femeile jurnaliste au declarat că au experimentat violență online legată de activitatea lor profesională. Și da, documentul mai notează că jurnalistele se confruntă cu un „dublu risc”: sunt atacate atât pentru munca lor, cât și pentru genul lor, iar nivelul de hărțuire poate împinge unele dintre ele către „zone” mai puțin expuse sau chiar către părăsirea profesiei.
Verbul „a ataca” ar putea părea exagerat în contextul situațiilor de mai sus. Dar frecvența și toleranța față de astfel de situații le transformă într-un fenomen.
Indiferent că vorbim despre un incident grav, un gest nepotrivit, un compliment nelalocul său – ce vor de fapt jurnalistele? În câteva discuții private, colegele din presă insistă pe respect din partea politicienilor (deputați sau nu), miniștrilor sau primarilor, procurorilor sau judecătorilor, agenților de pază sau vânzătorilor din piață etc.
O jurnalistă vrea să fie tratată ca o profesionistă, fără a-i fi diminuat rolul prin a-i spune „păpușică”, „drăguță” sau „fetiță”, fără apropouri de felul „azi ai ales corect culoarea rochiei” și „zâmbește mai mult”. La început de carieră, astfel de replici te pot descuraja și te pot face să renunți la anumite demersuri jurnalistice. Imunitatea vine în timp, iar în cazul unora – după ce se retrag în culisele meseriei sau o abandonează.
Multe dintre sursele enumerate mai sus au coduri de etică, iar dacă nu au scris negru pe alb despre comportamentul decent în raport cu presa, ar trebui să-și cultive propriul cod cu norme ale bunului simț. Dacă nu au nici bun simț, atunci poate i-ar ajuta să-și pună o simplă întrebare: cum aș vrea să fie tratată fiica mea dacă alege să se facă jurnalistă?
Pe de altă parte, cred că și redacțiile trebuie să „injecteze” o doză de încredere propriilor angajați și să facă o listă cu reguli de reacție în situații care (parcă) stârnesc zâmbete, care (parcă) par a fi amuzante, care (parcă) par jignitoare și care (parcă) amintesc a hărțuire sexuală și în care e EVIDENT că e cazul să-ți anunți superiorii și colegii sau chiar să ai o reacție publică.
Fiecare redacție poate formula propriul set de reguli și poate stabili orientări simple: ce este considerat comportament nepotrivit din partea surselor și cum reacționează jurnalista, dar și jurnalistul. De exemplu, jurnalistul/jurnalista nu este obligat/ă să tolereze gesturi umilitoare sau sexualizate; poate întrerupe interacțiunea; poate sesiza conducerea redacției împreună cu care se va decide dacă e cazul de a reacționa sau nu public.
Revenind la episodul cu paltonul: o jurnalistă luată prin surprindere poate reacționa în multe feluri. Important este ca breasla să reacționeze corect. Iar colegii cu mai multă experiență, inclusiv cei care au fost martori ai situației, pot spune ferm ceea ce ar trebui să fie evident: jurnalistele (și nici jurnaliștii) nu sunt cuiere! E și rolul breslei să se asigure că astfel de gesturi nu devin normale.
Comentariul a fost elaborat în cadrul proiectului „Presă rezilientă, alegători informați: protejarea alegerilor din Moldova împotriva dezinformării”, susținut financiar de Ambasada Regatului Țărilor de Jos în Moldova. Opiniile exprimate aparțin autorilor și nu reflectă neapărat poziția donatorului.