Institutul Internațional de Presă (IPI) a anunțat că s-a alăturat grupului de organizații media care a semnalat pericolul pe care Legea Securității Naționale din Marea Britanie îl poate avea asupra libertății presei. 39 de reprezentanți ai diferitor grupuri pentru libertatea presei și jurnalism global au semnat o petiție, publicată în revista The Times, la data de 11 ianuarie, în ajunul dezbaterii acestei legi în Camera Lorzilor a Parlamentului britanic.
În apelul public, semnatarii atenționează asupra formulărilor vagi din textul legislativ, care își pot lărgi, fie și involuntar, incidența asupra apărătorilor interesului public și avertizorilor de integritate. Asta în condițiile în care ei înțeleg că scopul guvernului britanic, prin acest act, este să actualizeze legile ce vizează spionajul și să sporească securitatea națională.
„Clauzele menite să vizeze spionii care acționează în numele statelor străine ar putea aduce, de asemenea, persoane care lucrează pentru instituții media internaționale și ONG-uri, dintre care multe primesc în mod legitim finanțare din străinătate, în sfera de aplicare a respectivei legii. Acest lucru ar putea avea un efect înfricoșător asupra fluxului legitim de informații de interes public către publicul larg din Regatul Unit și ar genera un model ce ar putea fi folosit de guvernele autoritare din întreaga lume ca mijloc de a amenința jurnaliștii, activiștii și avertizorii cu pedepse lungi de închisoare”, se spune în text.