Problemele și soluțiile privind consolidarea independenței editoriale și încrederea publicului în presă vor fi printre subiectele discutate de comunitatea jurnalistică la Forumul Mass-Media din Republica Moldova, care se va desfășura pe 4 și 5 decembrie, la Chișinău. Între altele, la eveniment vom afla cine este câștigătorul Premiului Național de Etică și Deontologie din acest an, dar și cine a realizat cea mai reușită investigație jurnalistică în 2023.
Totodată, la Forumul Mass-Media vor avea loc dezbateri și în cadrul atelierelor, pe diverse teme de interes pentru reprezentanții breslei, cum ar fi costurile independenței editoriale, abordările inovative în media, instrumentele inteligenței artificiale utilizate în jurnalism etc.
În prima zi a Forumului, Consiliul de Presă va înmâna Premiul Național de Etică și Deontologie jurnalistică 2023. Tradițional, la un eveniment special al Forumului va fi lansată „Cartea Neagră a risipei banilor publici”, ediția anului 2023, și vor fi anunțate rezultatele concursului „Investigațiile jurnalistice ale anului 2023”. La un alt eveniment vor fi premiați câștigătorii ediției a doua a concursului național „Jurnaliștii pentru diversitate și incluziune”.
De asemenea, la Forum va fi prezentată ediția 2023 a „Indicelui accesului la informație în Republica Moldova”, elaborat de Freedom House, însoțită și de o dezbatere la această temă, la care vor participa reprezentanți ai autorităților.
Evenimentul, care a ajuns la ediția a VIII-a, va beneficia de prezența unor experți internaționali din Lituania, România, Germania, Statele Unite ale Americii.
Lucrările Forumului se vor încheia cu adoptarea unei rezoluții privind starea presei din țară, care va fi expediată autorităților naționale, reprezentanțelor şi ambasadelor străine, organizațiilor şi experților europeni şi internaționali care monitorizează dezvoltarea democratică a Republicii Moldova.
Precizăm că înregistrarea participanților va fi deschisă de pe 6 noiembrie 2023 pe platforma Mediaforum.md. Informaţii suplimentare puteți obține la numărul de telefon (022) 220996.
Forumul Mass-Media din Republica Moldova este organizat anual de Consiliul de Presă, în parteneriat cu Asociaţia Presei Independente (API), Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) și Asociaţia Presei Electronice(APEL). Evenimentul se desfășoară cu suportul Fundației Friedrich Naumann pentru Libertate (Germania) și al Fundației Soros Moldova.