Înstrăinarea clădirii Casei Radio din cauza costurilor mari de întreținere s-ar număra printre opțiunile analizate de conducerea companiei Teleradio-Moldova (TRM) cu privire la reformarea instituției. Directorul general al TRM, Vlad Țurcanu, le-a vorbit membrilor Consiliului de supraveghere și dezvoltare (CSD), la jumătate de an de la preluarea mandatului, despre problemele cu care se confruntă și soluții.
În cadrul ședinței CSD, Vlad Țurcanu s-a referit în primul rând la problemele depistate la TRM odată ce a preluat fotoliul de șef. Una dintre ele a vizat politica editorială a serviciilor media, pentru că instituția „a fost manevrată politic” și a fost „subfinanțată”. „În primul rând, ne-am ocupat din primele zile cu echilibrarea știrilor. De ce a fost nevoie de acest lucru? Pentru că Moldova 1, în primul rând, și Radio Moldova, de asemenea, au fost învinuite că sunt părtinitoare, că țin cu anumite grupări politice. A trebuit foarte repede să le echilibrăm din acest punct de vedere, ca să arătăm publicului larg că aceasta ar fi o primă schimbare”, a precizat Vlad Țurcanu, adăugând că a insistat pe respectarea regulei de abordare a cel puțin două surse.
La capitolul realizărilor el a punctat și schimbările buletinelor de știri de limbă rusă, care anterior, în opinia lui, mai degrabă reprezentau o traducere a materialelor făcute în limba română.
El a adăugat că la radio a fost schimbată și grila, astfel încât conținuturile să fie mai aproape de nevoile cetățenilor, inclusiv emisiunile pentru copii, care erau difuzate la ore nepotrivite. „Ceea ce am încercat să inovăm din acest punct de vedere este că am exclus aceste emisiuni tematice și am introdus în emisie așa-numitele magazine care sunt un fel de toate pentru toți. Aducând emisia mai aproape de actualitate, în situația în care multă vreme, până anul acesta, conceptul Radio Moldova era axat, aș spune, excesiv pe elemente de cultură, muzică, filosofie sau altele, care nu neapărat cadrează cu actualitatea”, a remarcat Vlad Țurcanu.
La capitolul infrastructură, directorul general a atras atenția că atât studiourile Mesager, cât și alte spații de la televiziune se află în condiții „improprii”. „Jurnaliștii de la televiziunea națională mai ales (la radio avem condiții cât de cât), oamenii de la Mesager stau în niște condiții puțin spus improprii, sunt pur și simplu condiții imposibile. Cu linoleum jupuit, cu ferestre care nu au fost schimbate de 40 de ani, cu diverse alte incomodități care creează un nivel de frustrare la nivelul colegilor”, a descris Țurcanu.
PLANURILE ÎN PRIVINȚA CASEI RADIO
Pentru a rezolva o parte din probleme, compania publică de televiziune și radio din Georgia ar fi dispus transmiterea gratuită către TRM a unui proiect de reorganizare a spațiilor, care a fost pregătit pentru radiodifuzorul public de la Tbilisi, însă care ar trebui adaptat pentru necesitățile Teleradio-Moldova, deoarece proiectul georgian este proiectat pentru 1.000 de persoane, în timp ce la TRM este vorba de circa 500 de angajați. „Este important să realocăm oamenii de la radiodifuziune pentru că această clădire nu mai răspunde situației actuale. În anii ‘80, când a fost dată în exploatare, exista un singur post de radio și lucrau aici sute de oameni. Acum avem sub 300 de oameni împreună cu orchestra, în spații care ating 11.000 de metri pătrați. Trebuie să vă spun că o mare parte din bugetul pe care îl primim de la Parlament merge către întreținerea acestor spații. La radiodifuziune, în lunile de iarnă, plătim 30.000 de euro lunar pentru întreținerea acestor spații. Deci este o prioritate să părăsim Casa Radio, să o înstrăinăm, să o vindem sau să o cedăm statului ca să optimizăm spațiile, lucru care trebuia făcut cel puțin două decenii în urmă”, a menționat Vlad Țurcanu.
Potrivit lui, compania ar putea obține în jur de 15 milioane de euro din înstrăinarea bunului, bani ce ar putea fi alocați inclusiv pentru dezvoltarea companiei.
De asemenea, directorul general intenționează să schimbe abordarea în privința salarizării angajaților prin schimbarea managementului de apreciere, iar resursele suplimentare ar putea fi solicitate prin suplinirea bugetului de către Parlament. Potrivit lui, datele statistice disponibile arată că angajații media din sectorul privat sunt salarizați cu circa 50% mai mult decât salariații de la TRM.
Printre alte obiective ale instituției se numără digitalizarea arhivei TV, schimbarea grilei de emisie, crearea unei platforme comune de activitate pentru jurnaliști și reparația încăperilor.
PROFESIONALIZAREA ANGAJAȚILOR
Membrul CSD, Aurelian Dănilă, l-a întrebat pe Vlad Țurcanu inclusiv despre posibilitatea de a stimula angajații să urmeze studii peste hotare, pentru profesionalizare pe diverse domenii și aplicare ulterioară a cunoștințelor la TRM. Directorul general a remarcat că a discutat deja cu unele redacții din străinătate pentru ca jurnaliștii TRM să participe la astfel de vizite.
Vlad Țurcanu a fost numit în calitate de director general al TRM la începutul lunii decembrie 2021, după ce partidul de guvernământ a schimbat legislația din domeniu, astfel încât a putut fi posibilă demisia managementului precedent.