Posturile TV, radio și distribuitorii de servicii media sunt obligate să suspende difuzarea și retransmisia programelor care au fost inițial produse în statele care nu au ratificat Convenția Europeană privind televiziunea transfrontalieră, cu excepția filmelor artistice, de divertisment care nu au coținut militar și programele care au fost produse în UE, SUA și Canada. O decizie în acest sens a fost adoptată miercuri, 2 martie, de membrii Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE).
Federația Rusă și Belarus nu se regăsesc în lista țărilor care au ratificat Convenția respectivă.
De asemenea, CSE a acordat dreptul Consiliul Audiovizualului să suspende, pe perioada stării de urgență, licența de emisie a furnizorilor și autorizația de retransmisiune a distribuitorilor. Decizia intră în vigoare la data adoptării.
CA va putea aplica sancțiuni pentru cei care nu se vor conforma cerințelor enunțate. Furnizorii de servicii vor putea fi sancționați cu suspendarea licenței de emisie pe perioada stării de urgență în cazul în care vor încălca cerințele respective, iar pentru distribuitori sunt prevăzute amenzi, de la 40.000 de lei până la 70.000 de lei. În cazul în care distribuitorii de servicii media vor admite încălcări repetate – li se va suspenda autorizația de retransmisiune pe perioada stării de urgență.
Litigiile pe marginea acestor probleme se vor examina în instanțele de judecată în termen de 30 de zile, iar apelul sau recursul se depun în 3 zile de la data pronunțării și se examinează în termen de 10 zile.
În cazul deciziilor CA privind suspendarea autorizației de retransmisie sau a licenței de emisie nu se aplică și prevederile prevăzute în Codul de procedură civilă privind procedura contenciosului administrativ.
Republica Moldova a declarat stare de urgență pe 24 februarie pe un termen de 60 de zile.