Contestația Orizont TV împotriva unei avertizări publice, respinsă de prima instanță

Judecătoria Chișinău a respins ca fiind neîntemeiată acţiunea de contencios administrativ, înaintată de către Orizont TV împotriva Consiliului Audiovizualului (CA), cu privire la anularea unei decizii din 22 septembrie 2023. Hotărârea instanței a fost emisă la 12 noiembrie 2025.

Reprezentanții Orizont TV au contestat decizia CA prin care postul fusese sancționat cu avertizare publică, în urma constatării unei încălcări a articolului referitor la asigurarea informării publicului, prevăzut în Codul serviciilor media audiovizuale (CSMA). Totodată, Orizont TV a fost obligat să difuzeze textul sancțiunii în termen de 48 de ore de la adoptarea deciziei, sonor și/sau vizual, de cel puțin trei ori, în intervale de maximă audiență – dintre care o difuzare obligatoriu în principala emisiune de știri.

Potrivit CA, la data de 4 august 2023, canalul TV a difuzat, în cadrul principalului buletin de știri, un subiect intitulat „Deputații nu au aprobat componența și structura viitorului Comitet Executiv”, care viza desemnarea noii componențe a Comitetului Executiv al Găgăuziei. În urma controlului efectuat, membrii autorității naționale din domeniul audiovizualului au constatat că „în cadrul reportajului nu a fost asigurată reflectarea echilibrată a diferitor opinii asupra respingerii Comitetului Executiv propus de Evghenia Guțul (…). Luând în calcul că subiectul privind desemnarea noii componențe a Comitetului Executiv al UTA Găgăuzia este unul de interes public, evenimentul trebuie să fie documentat și reflectat cu prezența echilibrată a mai multor opinii, pentru a asigura formarea unei imagini complexe a problemelor puse în dezbatere publică și informarea corectă a consumatorilor de servicii media”.

În apărarea instituției, furnizorul de servicii media a comunicat CA, printr-o scrisoare, că, în opinia sa, „a fost asigurată informarea corectă şi echilibrată, cu prezentarea tuturor pozițiilor în raport cu subiectul reflectat în ştire”.

Orizont TV poate ataca decizia instanței la Curtea de Apel în termen de 30 de zile de la data pronunțării hotărârii.

Exit mobile version