În agenda ediției a noua a Forumului Mass-Media din Republica Moldova, care va avea loc pe 2 și 3 decembrie 2024 la Chișinău, sunt incluse mai multe dezbateri, prezentări, ateliere și evenimente speciale. La ele vor participa cunoscuți experți media din țară și de peste hotare, jurnaliști și reprezentanți ai autorităților.
La prima dezbatere a Forumului, „Securitatea jurnaliștilor în Republica Moldova: ce și de ce nu funcționează?”, se va discuta despre protecția jurnaliștilor în exercitarea profesiei și reacția autorităților la atacurile asupra profesioniștilor media. Experta internațională Maria Ordzhonikidze, directoarea fundației Justice for Journalists din Marea Britanie, va prezenta mai întâi situația privind atacurile asupra jurnaliștilor din regiune, iar apoi jurnaliști moldoveni și reprezentanți ai Parlamentului, Procuraturii Generale și Ministerului Afacerilor Interne vor discuta despre măsurile care se impun pentru asigurarea securității reale a jurnaliștilor în țara noastră și descurajarea atacurilor fizice și verbale. Maria Ordzhonikidze este sociologă, specialistă în securitate, autoare a numeroase articole și cercetări despre tendințele sociologice și politice, libertatea de exprimare, relațiile internaționale și securitate. A conceput și gestionat o serie de campanii de conștientizare publică, advocacy, drepturile omului și managementul crizelor. Fundația Justice for Journalists este o organizație internațională cu misiunea de a lupta împotriva impunității pentru atacurile împotriva mass-mediei.
Participanții la Forum vor avea posibilitatea să discute despre fenomenul dezinformării și influența falsurilor asupra publicului larg la dezbaterea „De ce ne plac zahărul și minciuna?”, alături de cunoscutul jurnalist român Lucian Mîndruță. Cu o bogată experiență în mass-media (a fost director la Ziarul Financiar, producător și moderator al emisiunii de analiză politică „Profeții despre trecut” de la PRO TV, prezentator de televiziune și de radio, a colaborat cu agenții de știri și posturi TV), Lucian Mîndruță este una din cele mai importante voci în spaţiul social media românesc, iar de anul acesta este și Ambasador onorific al Crucii Roşii Române.
A treia dezbatere a Forumului – „Lecțiile campaniei electorale 2024: de la reflectarea onestă la… dezbateri fără dezbateri și moderatori”, va avea loc pe 3 decembrie. La discuție vor participa manageri media, jurnaliști și moderatori de dezbateri electorale, reprezentanți ai Consiliului Audiovizualului, Comisiei Electorale Centrale, organizațiilor neguvernamentale care au monitorizat comportamentul editorial al mass-mediei. Dezbaterea va porni de la autoevaluarea jurnaliștilor privind reflectarea campaniei electorale în interesul publicului, urmând să fie abordate și eventualele propuneri de adaptări a reglementărilor care vizează comportamentul media și desfășurarea dezbaterilor electorale.
Reamintim că înregistrarea prealabilă obligatorie la Forumul Mass-Media 2024 are loc pe pagina web oficială (https://www.mediaforum.md/event/2024) și va fi deschisă până pe 24 noiembrie 2024 inclusiv. Pe aceeași pagină web sunt publicate și vor fi actualizate agenda Forumului, lista speakerilor și a experților, alte informații relevante. Doritorii de a participa la lucrările Forumului trebuie să completeze formularul de pe site și să selecteze evenimentele la care doresc să participe în prima și în a doua zi a evenimentului.
Forumul Mass-Media din Republica Moldova este organizat anual de Consiliul de Presă, în parteneriat cu Asociaţia Presei Independente (API), Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) și Asociaţia Presei Electronice (APEL). Ediția 2024 a Forumului Mass-Media se desfășoară cu suportul Institute for War and Peace Reporting (Marea Britanie), al Fundației Friedrich Naumann pentru Libertate (Germania), al Guvernului Elveției și al Suediei prin Fundația Est-Europeană, și al Fundației Soros Moldova.