Uciderea jurnaliștilor în Ucraina, oprimarea presei în Rusia, amplificarea propagandei în întreaga lume. Sunt doar câteva dintre consecințele invaziei militare declanșate de regimul lui Vladimir Putin în țara vecină, pe care le resimțim zi de zi deja de mai bine de un an. Numărul reporterilor, cameramanilor și fotografilor răniți, uciși, reținuți a crescut constant, în timp ce numeroase instituții media ruse independente s-au pomenit în exil, iar altele au fost închise de puterea de la Kremlin. Pe fundalul acestor cazuri îngrijorătoare, experții media au bătut alarma cu privire la amploarea propagandei și dezinformării promovată de Moscova și care ne afectează pe fiecare într-o mare măsură.
Adevărul nu poate fi suprimat însă! Este și mesajul cu care jurnaliști, reprezentanți ai societății civile și activiști civici din Republica Moldova au manifestat în fața Ambasadei Federației Ruse la Chișinău pe 3 mai, când la nivel mondial este marcată Ziua Libertății Presei. Participanții la flashmobul organizat de Centrul pentru Jurnalism Independent au ținut să reamintească despre consecințele conflictului din Ucraina supra presei libere și independente și să transmită mesajul că războiul trebuie oprit.