BBC își reia activitatea în Rusia

Corporația britanică de radio și televiziune BBC va transmite din nou reportaje în limba engleză din Rusia, după ce și-a suspendat  activitatea odată cu intrarea în vigoare, la 4 martie, a legii ce presupune răspundere penală cu privarea de libertate până la 15 ani pentru răspândirea știrilor false despre acțiunile armatei ruse, se spune într-un comunicat al instituției, potrivit Interfax.ru.

„Compania BBC a luat în calcul urmările legii, dar și necesitatea reluării urgente a reportajelor din Federația Rusă, care au fost suspendate temporar la sfârșitul săptămânii trecute”, se meționează în comunicat.

Totodată, potrivit sursei, „BBC va continua să relateze despre această parte importantă a istoriei independent și imparțial, ținând cont de rigorile și politica editorială a companiei, iar prioritatea esențială este siguranța colaboratorilor noștri din Rusia”.

În Codul penal al Federației Ruse a fost introdus un nou articol, care se referă la răspândirea publică și conștientă a informațiilor false despre Forțele Armate. Tot în acel cod a apărut și articolul care prevede amenzi de la 100.000 până la 300.000 de ruble sau închisoare pe un termen de 5 ani pentru discreditarea publică a armatei, mai transmite Interfax.ru.

Amintim că mai multe instituții mass-media care transmiteau pe teritoriul Federației Ruse au fost restricționate de către Roskomnadazor de la începutul războiului din Ucraina.

Exit mobile version