Consiliului Audiovizualului (CA) a aplicat peste 20 de sancțiuni, în sumă totală de 437.000 de lei, posturilor de televiziune Prime, Publika TV, Canal 2, Canal 3, Canal 5, Mega TV și Familia, pentru nerespectarea prevederilor privind programele locale, potrivit unui comunicat de presă al instituției. Decizia a fost luată în cadrul ședinței de vineri, 18 august.
Potrivit sursei, posturile de televiziune Publika TV, Canal 2, Canal 3, Canal 5, Mega TV și Familia au dispus de 0% producție proprie în primă difuzare, în perioada supusă controlului.
Conform raportului de monitorizare, postul Prime a realizat cu aproximativ patru ore mai puține programe locale decât era prevăzut, dintre care aproape nouă ore au fost autopromovare. Alte 28 de ore de emisie trebuiau să fie în primă difuzare, însă postul a difuzat puțin peste 1 oră. În orele de maximă audiență, Prime a difuzat cu aproape 12 ore mai puține programe decât ar fi trebuit, suma totală a sancțiunilor fiind de 35.000 de lei.
Publika TV a realizat cu aproape 44 de ore mai puține programe locale decât prevede legislația. Postul a dat puțin peste 12 ore de produs local, aproximativ 4 ore fiind autopromovare. Cota programelor locale difuzate în orele de maximă audiență a fost cu aproape 78,5% mai mică comparativ cu cea prevăzută. Sancțiunile aplicate postului Publika TV s-au ridicat la 40.000 de lei, potrivit comunicatului CA.
Canal 2 a difuzat cel mai mare volum de autopromovare – aproape 14 ore și 30 de minute din totalul de aproximativ 49 de ore de programe locale. Programele în limba română au avut ponderea de aproape 39 de ore. În orele de maximă audiență au fost cu peste 13 ore și jumătate mai puține programe decât prevede legea. Suma sancțiunilor aplicate a fost de 66.000 de lei. CA amintește că, în martie 2023, compania Telestar Media, fondatorul Canal 2, a fost sancționat repetat pentru încălcări similare.
Canal 3 a realizat aproape de două ori mai puține programe locale, doar puțin peste 30 de ore, dintre care șapte ore jumătate au fost autopromovare. Postul a difuzat aproximativ 18 ore de conținut în limba română, iar în orele de maximă audiență a avut cu peste 53.5% mai puține programe decât ar fi trebuit să difuzeze. Sancțiunile au ajuns până la 94.000 de lei. În martie 2023, Canal 3 a mai fost sancționat la acest capitol.
În orele de maximă audiență, Canal 5 a avut cu peste 61% mai puțin produs local. În schimb, aproape 14 ore au fost de autopromovare, din totalul de 31 de ore și 39 de minute de producție locală. În limba română, postul a difuzat cu aproximativ 5 ore mai puține programe decât urma. Astfel, sancțiunile au însumat 65.000 de lei, în condițiile în care anul trecut a mai fost amendat pentru încălcări similare.
Mega TV, potrivit monitorizării CA, a difuzat cu aproape 17 ore mai puține programe locale decât trebuia, iar în orele de maximă audiență a pus pe post cu aproximativ 9 ore și jumătate mai puține emisiuni decât era prevăzut. Și în limba română Mega TV a avut insuficiente programe, suma amenzilor aplicată de CA fiind de 47.000 de lei. În decembrie 2022, firma real Radio, fondatoarea serviciului de televiziune MEGA TV, a fost sancționată cu 42.000 de lei pentru încălcări asemănătoare.
Postul Familia a realizat cu peste 8 ore mai puține programe locale, în total aproximativ 48 de ore, dintre care peste 11 ore au fost autopromovare. În același timp, televiziunea a avut cu aproximativ trei ore mai puține programe în orele de maximă audiență. Potrivit CA, amenzile au constituit 90.000 de lei.