Amenzi de peste 3,4 milioane de lei, impuse de CA în 2025. Detalii din raport

Consiliul Audiovizualului (CA) a aplicat în anul 2025 un total de 323 de sancțiuni pentru încălcarea legislației audiovizuale, dintre care 215 amenzi în valoare totală de peste 3,4 milioane de lei, arată Raportul anual de activitate al autorității. Cifrele vizează sancțiuni aplicate atât furnizorilor, cât și distribuitorilor de servicii media audiovizuale.

Potrivit documentului, CA a aplicat 272 de sancțiuni în domeniul controlului serviciilor media audiovizuale. Dintre acestea, 87 au fost avertizări publice, 180 – amenzi, iar cinci – suspendări ale publicității.

Totodată, instituția a emis două notificări publice de intrare în legalitate. Prima a fost adresată către patru servicii media de televiziune și vizează procesul de elaborare a politicilor editoriale aferente următorului scrutin electoral. A doua notificare prevede acordarea unui termen de trei luni pentru trei servicii media TV, ca urmare a nerespectării cotei minime de 10% opere audiovizuale europene create de către producători independenți din Republica Moldova.

În campania electorală pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025, autoritatea națională din audiovizual anunță că a realizat, în premieră, monitorizarea integrală a tuturor celor cinci tipuri de programe audiovizuale cu caracter electoral, prevăzute de Codul electoral: programe de știri și actualități, emisiuni de informare electorală, emisiuni de promovare electorală, dezbateri electorale și programe de publicitate electorală. Monitorizarea a vizat 22 de servicii media TV care au declarat că reflectă integral scrutinul. 

Pe durata campaniei, CA raportează că a aplicat amenzi în sumă totală de peste 250.000 de lei. În campanie, autoritatea a constatat și sancționat cazuri de discurs discriminatoriu, fundamentat pe criterii precum orientarea sexuală, starea de sănătate, vârsta sau statutul de migrant. De asemenea, documentul indică un „caz alarmant” la furnizorul public din Găgăuzia, față de care sunt invocate acuzații privind partizanat politic, promovarea unor narațiuni de dezinformare, autopromovare electorală și alte abateri.

CA a desfășurat pentru prima dată și o analiză comparată pentru anii 2024 – 2025 privind realizarea programelor audiovizuale locale de către televiziuni. Așadar, instituția semnalează că peste jumătate dintre serviciile media audiovizuale active nu au respectat mai multe cerințe legale privind programele locale. Printre neregulile constatate se numără nerespectarea cotei minime de 50% de emisiuni locale în primă difuzare, a cotei de 80% de programe locale în limba română și a cotei de 75% în orele de maximă audiență. De asemenea, CA menționează abateri de la cerințele ce țin de durata medie zilnică a programelor locale.

Exit mobile version