Ecaterina Luțișina
activistă pentru sănătatea mintală
Cum să abordezi persoanele cu tulburări mintale în materialele de presă în așa fel încât să eviți consolidarea stereotipurilor și perpetuarea stigmei care există față de acești oameni? Dacă ți-ai pus cel puțin o dată această întrebare, înseamnă că acest articol este pentru tine. În rândurile care urmează, eu, o persoană care trăiește de mai bine de patru ani cu un diagnostic psihiatric, îți voi explica de ce este important să renunțăm la formularea „boală mintală”, care sunt cele mai răspândite stereotipuri despre persoanele diagnosticate cu tulburări mintale, precum și ce să faci și ce să nu faci dacă vrei să scrii un material de presă despre un om ca mine.
Sănătate mintală vs. tulburare mintală. Definiții, trenduri și explicații
Dacă ești o jurnalistă sau un jurnalist din Republica Moldova, atunci cu siguranță ai observat că sintagma „sănătate mintală” a devenit foarte populară în ultimii ani, mai ales în timpul pandemiei de Covid-19. Statistica de pe Google Trends ne confirmă acest fapt: dacă în anul 2019 rata de popularitate a căutărilor pe subiectul sănătății mintale era la 39 de puncte, atunci în 2023 aceasta a crescut la 61 de puncte.
Înainte să intru în subiect, este important să definesc sănătatea mintală, pentru a evidenția aspectele cele mai relevante articolului. Organizația Mondială a Sănătății oferă următoarea definiție: Sănătatea mintală – stare de bine în care fiecare individ, apreciindu-și propriul potențial, poate face față stresului din viața cotidiană, poate munci productiv și este capabil să contribuie la dezvoltarea comunității sale[1].
Astfel, OMS recunoaște că sănătatea mintală satisfăcătoare a unui om presupune că acesta poate munci productiv și este capabil să contribuie în comunitate, deci este parte a comunității.
Ce este atunci o „tulburare mintală”? Suportul de curs pentru studenți al Catedrei de Psihiatrie, Narcologie și Psihologie a Universității de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Moldova explică în felul următor: În cazul tulburărilor psihice se afectează gândurile, comportamentul și abilitatea socială a persoanelor, iar intensitatea simptomelor este suficient de mare pentru a produce afectarea funcţionării individului în plan familial, social, academic sau ocupaţional[2].
Astfel, dacă sănătatea mintală a devenit un termen care se aude și se citește tot mai des pe ecranele smartphone-urilor, atunci tulburare mintală rămâne a fi un subiect încă foarte puțin explorat de mass-media locală. Este important să fac o precizare din start: în domeniul medical din Moldova se preferă folosirea termenului „tulburare mintală” în locul celei de „boală mintală”. Același suport de curs pentru studenții USMF explică astfel această alegere:
„Datorită faptului că, până în prezent, nu s-au putut evidenţia markeri diagnostici organici pentru bolile psihice, s-a preferat utilizarea termenului de tulburare psihică (NA: sau tulburare mintală), în loc de boală psihică.”
Pe lângă aspectele științifice ale folosirii acestui termen, există și aspectul de diminuare a stigmei față de persoanele diagnosticate cu tulburări mintale, pentru care diferența între „boală” și „tulburare” este imensă. Dacă e să dai o căutare a termenului „tulburare mintală” pe Google, vei descoperi foarte puține materiale jurnalistice în presa locală, care să exploreze tulburările mintale. Puținele istorii care există despre tulburări mintale sunt, de obicei, confesiuni ale persoanelor care trăiesc cu un diagnostic și au făcut coming-out-ul în public, scrise chiar de aceștia sau povestite de jurnaliștii redacțiilor Moldova.org, Ziarul de Gardă și Oameni și Kilometri. Printre subiectele explorate de aceștia sunt tulburarea de personalitate borderline, depresia și ideația suicidară, tulburările alimentare și dependența de substanțe. În rest, subiectul rămâne a fi aproape neexplorat de jurnalistele și jurnaliștii locali, deși, conform estimărilor din 2019 a Organizației Mondiale a Sănătății, fiecare a opta persoană din lume avea o tulburare mintală. Absența materialelor jurnalistice despre oamenii diagnosticați cu tulburări mintale și istoriile acestora, în special cele care informează corect, cu grijă față de personaje, dar și care să îndemne la empatie este unul din motivele perpetuării stereotipurilor și discriminării acestora în societatea din Moldova.
Stereotipurile față de persoanele cu tulburări mintale
Cel mai răspândit stereotip despre persoanele cu tulburări mintale este că acestea ar fi violente, deci predispuse spre infracțiuni și crime[3]. Conform cercetătorului Patrick W. Corrigan, autorul cărții „The Stigma of Disease and Disability. Understanding causes and overcoming injustices”, acest stereotip este asociat cu frica și este exacerbat de ideea că oamenii cu tulburări mintale sunt imprevizibili. Drept exemplu al manifestării acestui stereotip servesc materiale de presă precum cel de mai jos.
În același timp, studiile arată că majoritatea infracțiunilor și crimelor nu sunt săvârșite de persoane diagnosticate cu tulburări mintale și că majoritatea persoanelor diagnosticate nu sunt violente[4]. Mai mult de atât, specialiștii în sănătate mintală susțin că atunci când persoanele diagnosticate cu tulburări mintale manifestă violență, cel mai des asta se întâmplă din cauza factorilor de context, precum istoric de violență fizică în copilărie, consumul de substanțe psihoactive și/ sau traiul în condiții precare[5]. Un alt stereotip despre persoanele cu tulburări mintale, frecvent întâlnit, este că acestea ar fi iresponsabile[6]. Al treilea stereotip des întâlnit în societate este că persoanele care suferă de tulburări mintale sau se confruntă cu dificultăți de ordin mintal ar fi incompetente[7]. Acestea din urmă nu se întâlnesc în materiale de presă din Moldova, dar sunt răspândite printre angajatori, fapt care poate împiedica accesul echitabil al persoanelor cu tulburări mintale în câmpul muncii.
Stigma față de persoanele cu tulburări mintale este și motivul pentru care mai mult de jumătate din oamenii care suferă de acestea nu se adresează la specialiști și/sau nu solicită tratamente medicamentoase pentru tulburările de care suferă, conform Asociației Americane a Psihiatrilor[8].
În Republica Moldova, potrivit datelor Studiului național al prevalenței factorilor de risc pentru bolile netransmisibile, 18,3% din populația adultă (18 – 69 ani) au acuzat simptome de depresie și doar 1,7% dintre respondenți s-au adresat după asistență la specialiști[9].
Acest aspect este extrem de important de luat în calcul atunci când se scriu materiale de presă despre persoanele care suferă de tulburări mintale. De exemplu, dacă e să analizăm statistica Republicii Moldova, cifrele ne arată că numărul persoanelor diagnosticate cu tulburări mintale scade de la an la an, ceea ce, la prima vedere, poate crea impresia că țara noastră o duce foarte bine la capitolul sănătății mintale. Totuși, aceste statistici sunt preluate de la Centrele Comunitare de Sănătate Mintală, entități de stat unde sunt la evidență persoanele cu tulburări mintale. Nimeni nu contorizează, de exemplu, și numărul persoanelor ce se adresează la specialiștii din sectorul privat, care o fac tocmai pentru a evita luarea la evidență psihiatrică.
Cum abordăm persoanele cu tulburări mintale în materialele de presă
Dacă ți-ai propus să faci un material de presă despre o persoană cu o tulburare mintală, este important să începi cu documentarea din sursele oficiale. Pentru a înțelege mai bine care sunt simptomele și cum se manifestă o tulburare mintală, este crucial să cercetezi cele 2 „biblii” ale tulburărilor mintale: Clasificatorul Internațional al Maladiilor (ICD-11), elaborat de Organizația Mondială a Sănătății, și Manualul de diagnostic și statistică a tulburărilor mintale (DSM) al Asociației Americane de Psihiatrie.
Documentarea și folosirea terminologiei corecte este extrem de importantă pentru a înțelege cum să abordezi personajul într-un mod empatic și care să nuii lezeze demnitatea. În imaginea de mai jos putem vedea un exemplu de folosire a terminologiei învechite pentru tulburările mintale, precum și distincție incorectă din punct de vedere medical între tulburările mintale (nu există distincția între „tulburări mintale” și „maladii psihice”, iar termenul „dereglări” este discriminatoriu).
Un alt aspect în ceea ce privește terminologia corectă în abordarea subiectului tulburărilor mintale este folosirea limbajului centrat pe persoană. Astfel, în loc să scrii/ spui „persoană bolnavă mintal” folosește ”persoană cu tulburare mintală”, în loc de „persoană schizofrenică” – „persoană diagnosticată cu schizofrenie”.
Intervievarea unei persoane cu tulburare mintală trebuie precedată de un interviu de documentare, astfel încât să-i oferi sursei tale sentimentul de siguranță și posibilitatea de a alege ce informații să fie on the record în prealabil. Din cauza stigmei, personajul ar putea să nu vrea să-și facă public diagnosticul, de aceea este important să nu îl/o forțezi să o facă. Încearcă să-i câștigi încrederea și să-i asiguri anonimatul, dacă astfel este de acord să își povestească istoria.
În procesul de documentare post-interviu e recomandat să ceri și opinia unui specialist în sănătate mintală, care îți poate explica tulburarea mintală a personajului pe îndelete și care este cea mai potrivită abordare pentru aceasta, astfel încât cititorii să fie informați nu doar despre diagnostic, dar și despre metodele de gestionare și tratament a tulburării, disponibile în Moldova.
Când scrii materialul de presă, ține minte că scopul tău este să crești nivelul de conștientizare în societate privind sănătatea mintală și să combați stigma față de persoanele cu tulburări mintale.
În același timp, recomandarea e să folosești o abordare de împuternicire și care dă speranță, nu una care să provoace milă. Cu alte cuvinte, materialul de presă despre o persoană cu tulburare mintală ar trebui să provoace reacții emoționale pozitive – împuternicire și încredere în recuperare/integrare în societate. Conform lui Patrick W. Corrigan, aceste scopuri pot fi atinse prin empatizarea cititorului cititoarei cu personajul[10]. În acest sens, istoria umană a unei persoane diagnosticate cu o tulburare mintală trebuie prezentată în aceeași manieră ca și orice altă istorie umană, cu dificultățile, bucuriile și „normalitatea” vieții de zi cu zi a personajului.
Ceea ce își doresc persoanele cu tulburări mintale este o viață satisfăcătoare în societate, nu milă, de aceea evită formulări care trezesc simpatie, nu empatie. Prin apelul la simpatie nu faci altceva decât să confirmi stereotipul că persoanele cu tulburări mintale sunt incapabile să ducă un trai independent, să aibă un loc de muncă, să construiască relații etc.
Un exemplu de formulare care trezește doar simpatie e în imaginea de mai jos:
Nu în ultimul rând, nu uita să incluzi informații despre centrele comunitare de sănătate mintală, unde orice cetățean se poate adresa după ajutor confidențial și gratuit, fie că e vorba de psiholog sau psihiatru[11].
Pașii enumerați mai sus i-am sumarizat în felul următor, pentru a fi ușor de reținut:
- Documentează-te din sursele medicale oficiale;
- Folosește limbajul centrat pe persoană;
- Investește timp în „încălzirea” personajului;
- Cere opinia unui specialist în sănătate mintală post-interviu;
- Oferă soluții cititorilor;
- Folosește o abordare de împuternicire și care oferă încredere privind integrarea în societate;
- Contribuie la combaterea stigmei față de persoanele diagnosticate cu tulburări mintale prin materialul tău.
Concluzii
Dacă e să rămâi cu cel puțin o idee la finalul acestui articol, atunci aceasta ar fi sugestia pe care o acordă Alianța Națională a Tulburărilor Mintale din SUA (NAMI) privind combaterea stigmei față de oamenii cu tulburări mintale tuturor indivizilor, indiferent de profesie, și anume să ne autoeducăm și să-i educăm pe ceilalți privind tulburările mintale[12]. În acest sens, este crucial, în calitate de jurnalistă/jurnalist să te educi înainte de a scrie despre o tulburare mintală, dar și să acționezi corespunzător rolului de jurnalistă/jurnalist și să informezi corect și cu grijă față de personaj și cititori despre tulburările mintale.
Persoanele cu tulburări mintale nu-și doresc milă, dar un trai satisfăcător, în pofida diagnosticului pe care-l au, în sânul comunității, de rând cu acceptarea de către ceilalți membri ai comunității. Iar rolul jurnalistelor și jurnaliștilor e să contribuie la aceste aspecte prin combaterea activă a stereotipurilor și stigmei care există în societate față de persoanele cu tulburări mintale.
Materialul este publicat în cadrul campaniei „Incluziunea începe de la mine”. Campania este organizată în cadrul proiectului „Promovarea coeziunii sociale în Moldova prin încurajarea incluziunii și diminuarea discriminării”, desfășurat de CJI în cadrul programului „Inițiativă Comună pentru Oportunități Egale – Faza II”, implementat cu suportul Guvernului Elveției.
[1] https://www.who.int/health-topics/mental-health
[2] https://sanatatemintala.usmf.md/sites/default/files/inline-files/_ROM_suport_de_curs_2021_AMG_studenti.pdf
[3] Patrick W. Corrigan, „The Stigma of Disease and Disability. Understanding Causes and Overcoming Injustices”, 2014
[4] American Psychological Association, Monitor on Psychology, „Mental illness and violence: Debunking myths, addressing realities”, Vol. 52, pag. 31
[5] Idem
[6] Patrick W. Corrigan, „The Stigma of Disease and Disability. Understanding Causes and Overcoming Injustices”, 2014
[7] Idem
[8] https://www.psychiatry.org/patients-families/stigma-and-discrimination
[9] https://ansp.md/sanatatea-mintala-este-un-drept-universal-al-omului/
[10] Patrick W. Corrigan, „The Stigma of Disease and Disability. Understanding Causes and Overcoming Injustices”, 2014
[11] https://sanatate-mintala.md/
[12] https://www.psychiatry.org/patients-families/stigma-and-discrimination