Petru Garciu, jurnalist freelancer
„Pseudojurnaliști corupți”, „a venit vremea să le dăm una peste gură”, „mâncători de granturi”, „trebuie să fiți alungați de aici” – acestea sunt doar câteva dintre atacurile în adresa jurnaliștilor din Găgăuzia din ultimele luni.
Jurnaliștii independenți din Găgăuzia s-au obișnuit cu presiunile din partea autorităților autonomiei, dar odată cu instaurarea Evgheniei Guțul în postul de bașcan, situația s-a agravat.
Premisele existau și înainte de sosirea ei. În mai 2024, la Curtea de Apel a municipiului Comrat a avut loc ședința pentru validarea alegerilor bașcanului Găgăuziei. În una dintre pauze, jurnaliștii de la portalul local Nokta i-au cerut un comentariu lui Ilie Uzun, pe atunci deputat al Adunării Populare din Găgăuzia.
„Nu voi comunica cu voi pentru că îi apărați pe gay și lesbiene”, a reproșat Ilie Uzun și a continuat atacurile verbale asupra presei.
Câteva luni mai târziu, Ilie Uzun, deja în calitate de prim-vicepreședinte al Comitetului Executiv, într-o conversație personală și-a exprimat revolta cu privire la un subiect pe care l-am relatat. În reportaj am prezentat „lansarea construcției parcului de distracții GagauziyaLand”. Într-o atmosferă solemnă, cu participarea unui preot și a clovnilor, înalții oficiali ai Găgăuziei cu câteva unități de tehnică specială au dat startul construcției. Echipa noastră de filmare a vizitat acest loc a doua zi. Și… n-am găsit nimic în afară de gunoiul rămas după eveniment.Reportajul l-a nemulțămit pe Uzun și acesta a decis să mi-o spună personal ca autorului. În aceeași zi, Evghenia Guțul a prezentat de pe scena de la Comrat raportul său privind primele 100 de zile de muncă.
După eveniment, am vrut să-i pun întrebări bașcanei, dar Ilie Uzun a intervenit în planurile mele. El a blocat din timp trecerea echipei de filmare către Evghenia Guțul, cu ajutorul mai multor bărbați de statură atletică, cărora le-a dat instrucțiuni mai devreme.
Un alt aliat politic al lui Uzun, Mihail Vlah, consilierul bașcanei pe probleme de mass-media, s-a lăsat remarcat pentru atacurile sale asupra presei. Fiind jurnalist de profesie, părea că Mihail Vlah va stabili un dialog și va crea condiții pentru transparența puterii. Realitatea s-a dovedit a fi alta. Vlah a criticat de mai multe ori presa, acuzând jurnaliștii că sunt corupți și că lucrează pentru Chișinău și PAS.
Logica lor este simplă: dacă critici autoritățile din Găgăuzia, atunci ești pentru PAS. Scopul este discreditarea presei pentru ca populația Găgăuziei să nu creadă ceea ce scriu „redacțiile nepărtinitoare”.
Apogeul radicalismului a fost inițiativa legislativă care prevede ca Comitetul executiv să dispună autorizații pentru funcționarea mass-media online. În acest fel, autoritățile Găgăuziei au sperat să închidă redacțiile incomode sau să le facă mai conciliabile. Cu toate acestea, în ultimul moment documentul a fost retras spr revizuire. Ce anume i-a determinat să facă acest lucru, bunul simț sau presiunea publică, nu se știe.
LIPSA DE TRANSPARENȚĂ A PUTERII
De-a lungul anilor de muncă în media, a devenit clar că calitatea jurnalismului depinde, printre altele, de transparența autorităților. Această chestiune a fost pusă în discuție și în perioada când la conducere se afla Irina Vlah. Însă acum a devenit mult mai dificil.
Încălcând dispozițiile Legii privind transparența în procesul decizional și ale Regulamentului Comitetului executiv, anunțurile despre ședințele Comitetului executiv sunt adesea publicate în ultimul moment. Conform legislației, acest lucru trebuie făcut cu cinci zile lucrătoare înainte de ședință. Materialele pentru ordinea de zi a ședințelor conțin adesea doar denumirile chestiunilor de pe ordinea de zi, fără documente suplimentare. Despre unele ședințe jurnaliștii află post-factum.
Dacă nu lucrezi pentru compania GRT, este dificil să obții comentarii de la șefii de departamente ale Comitetului executiv. Colegii mei, ca și mine, s-au confruntat cu refuzuri sau ignorarea apelurilor telefonice. Se datorează sau nu acest lucru instrucțiunilor interne de la înalții oficiali ai Găgăuziei – nu se știe.
GRT – un instrument important pentru influențarea alegătorilor din regiune
Continuând subiectul, este important să spunem cum noul guvern de la Comrat a câștigat controlul asupra companiei publice GRT. Pentru toți politicienii care au fost la putere în Găgăuzia, GRT este un instrument important. Cel mai popular canal din autonomie este urmărit în principal de persoanele vârstnice. Anume ele sunt categoria activă a electoratului la orice alegeri.
Noul director al companiei GRT a fost numit pe 18 august, la o lună după inaugurarea Evgheniei Guțul. Concursul a fost câștigat de Vasile Dermenji, care din 2019 a activat ca jurist la Asociația Obștească „Pentru Orhei”. În primele șase luni de activitate a acestuia, GRT a început să difuzeze programe de la postul TV temporar suspendat Primul în Moldova. Conducerea a explicat că GRT achiziționează aceste produse. Cât costă ele, nu se știe.
Vasile Dermenji nu este indiferent față de ce se scrie și ce se arată despre Evghenia Guțul și Ilan Șor pe GRT. În luna ianuarie a acestui an, Oxana Chihaial, care ocupa postul de redactor-șef al site-ului Grt.md, l-a acuzat pe Dermenji că a cenzurat materiale legate de promisiunile de gaz ieftin. Din partea Consiliului de Supraveghere al GRT și a Adunării Populare nu a existat nicio reacție. Jurnalistă cu experiență, Oxana Chihaial a părăsit GRT.
Din păcate, cea mai mare problemă a companiei GRT rămâne imixtiunea politicienilor în funcționarea internă a canalului public. În asemenea împrejurări, jurnalistul nu resimte cel mai important element al muncii sale – libertatea.
EPILOG
Să fii jurnalist independent în Găgăuzia este ca și cum ai înota împotriva curentului. De dragul informării populației, îți riști sănătatea, reputația, relațiile cu cei dragi (da, e o problemă comună atunci când munca jurnalistică este criticată de rudele care nu-ți împărtășesc punctul de vedere). Drept urmare, jurnaliștii sunt acuzați că lucrează pentru Soros și că sunt corupți. Mulți tineri jurnaliști nu pot rezista unei asemenea presiuni și pleacă. Rămân doar cei mai rezistenți din punct de vedere psihologic, dar și persoanele dedicate până la fanatism muncii lor. Profitând de această ocazie, aș dori să mulțumesc tuturor celor care, în ciuda dificultăților și presiunii, rămân în această profesie și încearcă să informeze obiectiv societatea despre evenimentele ce au loc în Găgăuzia.
Realizarea acestui comentariu a fost posibilă datorită suportului generos din partea poporului american și britanic prin intermediul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și Ambasadei Marii Britanii la Chișinău. Conținutul acestui material ține de responsabilitatea Centrului pentru Jurnalism Independent și nu reflectă în mod necesar viziunea Regatului Unit, USAID sau a Guvernului Statelor Unite.