Eşti aici

Unii deputați ar vrea să-i demită pe membrii CA și CS prin schimbarea legii. Expertul media Ion Bunduchi numește „periculoasă” această inițiativă

16 August 2019
426 de afişări
Sergiu Litvinenco, șeful Comisiei juridice pentru numiri și imunități, anunța, recent, pe Facebook că a înregistrat un proiect de lege, alături de alți colegi din Blocul ACUM, prin care propune modificări la legislație care să permită demiterea actualilor membri ai Consiliul Audiovizualului (CA) și Consiliului de Supraveghere (CS) al Companiei publice Teleradio-Moldova. Iar până la desemnarea altor membri să fie instituit un interimat. Directorul executiv al Asociației Presei Electronice (APEL), Ion Bunduchi, critică dur  această inițiativa și afirmă că  ar fi un precedent periculos.

Deputatul Sergiu Litvinenco  anunța, pe Facebook, pe data de 8 august, că a înregistrat  un proiect de lege de modificare a Codului serviciilor media audiovizuale și atașa fotografii cu documentul respectiv. Până în acest moment însă, proiectul nu a apărut și pe site-ul Parlamentului.

Între altele, autorii proiectului de lege propun reformarea CA și a CS prin reducerea componenței acestora, de la 9 la 7 membri. De asemenea, se propune încetarea de drept a mandatelor actualilor conducători și membri ai CA și CS la momentul intrării în vigoare a legii și numirea interimarilor până la organizarea concursurilor pentru membrii instituțiilor restructurate.

Procedura de selectare a noilor membri ar urma să se desfășoare în cadrul unui concurs public. Organizațiile de media vor putea să propună 4 candidaturi, iar Parlamentul, Guvernul și Președinția câte una. Pentru selectarea celor 4 membri din partea organizațiilor de media se propune anunțarea unui concurs public, desfășurat de o comisie de concurs constituită de către Comisia parlamentară pentru mass-media.  Ceilalți candidați, din partea Parlamentului, Guvernului și a Președintelui RM – vor fi selectați de către comisii de concurs, constituite de fiecare autoritate în parte, conform unor regulamente aprobate de Comisia parlamentară de specialitate, Guvern și Președintele RM. 

În ceea ce privește membrii  CS, autorii inițiativei legislative propun ca ei să fie selectați în baza concursului organizat de către CA și desfășurat de o comisie de concurs constituită de CA, cu consultarea obligatorie a Comisiei parlamentare de specialitate și a organizațiilor de media reprezentative.


Actuala componența CA.

Mandatul membrilor în exercițiu ai CA și ai CS va înceta la data intrării în vigoare a proiectului de lege, iar autoritățile vor desemna persoanele care vor exercita temporar funcțiile de interimari, se mai spune în proiect.
Totodată, membrii în exercițiu ai CS și CA, mandatele cărora vor înceta ca efect al intrării în vigoare a proiectului de lege, vor putea candida pentru un nou mandat.

Directorul APEL Ion Bunduchi critică dur proiectul de lege, făcut public de deputatul Sergiu Litvinenco: „Și eu, și APEL, considerăm că e o inițiativă periculoasă. Dacă o guvernare schimbă legea ca să-i demită pe cei din CA și pe cei de la Teleradio-Moldova, altă guvernare nici nu va avea nevoie să schimbe legea - va purcede din start la demisii”.


Directorul executiv al Asociației Presei Electronice (APEL), Ion Bunduchi.

În context, expertul amintește de experiența de la Teleradio-Moldova dintr-o altă perioadă:  „Ceea ce se propune am avut deja în experiența noastră chinuită de creație legislativă, aproape imediat după adoptarea primei Legi a audiovizualului din 1995 când, după modificări similare, șefii de la Teleradio-Moldova știau doar dimineața, când veneau la serviciu, că-s șefi încă, dar nu aveau nicio certitudine că vor rămâne până în seară șefi”, a adăugat expertul.
 
Ion Bunduchi a comparat situația actuală din audiovizual cu ceea ce se întâmplă de mai mulți ani în autonomia găgăuză  pe acest segment: „În UTA Gagauz-Yeri avem o atare situație până azi, chiar dacă, în 2016 a fost adoptată o „nouă” Lege a audiovizualului care, chipurile, urma să rezolve toate problemele. Probleme, însă, au apărut și mai multe. Iar șefii atât de vremelnici din mila deputaților de acolo, continuă să se perinde fulgerător prin birourile de șefi până acum”, susține Bunduchi.

Totodată, în opinia sa și a APEL, elaborarea regulamentelor de desemnare a membrilor CA și CS în funcții și punerea în aplicare a acestora ar fi o soluție mult mai bună, decât modificarea legii. „Nici nouă nu ne place cum funcționează CA și CS și am afirmat asta public incomparabil mai des decât acei care ar trebui, totuși, să vegheze asupra modului, în care funcționează instituțiile în stat. Deși, mă întreb: are statul, cumva, un corp de asemenea veghetori? Sau, poate, să ne prefacem și în continuare că legile vor funcționa de la sine?!”, se întreabă expertul.

Reamintim că, în cadrul audierilor din 3 iulie curent, Comisia parlamentară pentru mass-media a dat notă negativă activității CA, respingând raportul de activitate al Consiliului pentru anul 2018. Totodată, unii membri ai Comisiei parlamentare au cerut demisia actualei componențe a CA, reproșându-le că ar fi contribuit la menținerea capturării statului pe domeniul mediatic. Ulterior, prim-ministrul Maia Sandu a venit cu un demers public către membrii CA în debutul ședinței publice din 29 iulie a instituției, în care i-a îndemnat să demisioneze.

În aceeași zi CA a votat pentru propunerea de demitere in corpore a membrilor Consiliului de Supraveghere (CS) al IPNA Teleradio-Moldova, însă ultimii continuă să își desfășoare activitatea până în prezent.

Președintele Comisiei parlamentare pentru mass-media, Adrian Lebedinschi, a comentat în cadrul emisiunii Media Azi că deputații vor propune în plenul Parlamentului demisia in corpore a membrilor CA, recunoscând că nu există pârghii legale și că el nu este adeptul operării unor modificări în legislație pentru demisia CA.