Eşti aici

Senatul american a adoptat în unanimitate o rezoluție, afirmând sprijinul pentru o presă liberă și declarând că „presa nu este inamicul poporului"

17 August 2018
536 de afişări
Senatul american a adoptat în unanimitate o rezoluție joi, 16 august, afirmându-și sprijinul pentru o presă liberă și declarând că "presa nu este inamicul poporului". Potrivit The Guardian, documentul ar fi o mustrare pentru Trump, care de mai bine de 18 luni a numit frecvent reporterii "dușmani ai poporului", scrie publicația.

Presa americană mediatizează pe larg această  Rezoluție, care "reafirmă rolul vital și indispensabil pe care presa liberă îl are pentru a informa electoratul, a descoperi adevărul, a acționa ca o verificare a puterii inerente a guvernului, a continua discursul și dezbaterea națională și pentru a promova, în cele mai multe cazuri, normele și libertățile Statelor Unite ".

"Nu putem lăsa fără de răspuns declarațiile președintelui, precum că presa este dușmanul poporului", a spus senatorul Brian Schatz, deputat democrat de Hawai, care a prezentat textul rezoluției în Senat. "Ambele partide sunt îngrijorate de media, dar cine l-ar putea contrazice pe Thomas Jefferson, care scria că" libertatea noastră depinde de libertatea presei, iar aceasta nu poate fi limitată fără a fi pierdută", a menționat Brian Schatz.

Potrivit The Guardian, peste  350 de ziare din întreaga Americă, mari și mici, au răspuns atacurilor încontinuu ale președintelui Trump asupra multor mass-media acuzate că ar publica „știri false" și numindu-le "dușman al poporului". Ziarul precizează că inițiativa de a organiza această campanie a venit de la The Boston Globe, iar The Guardian și-a adăugat vocea la protestele în masă. Printre cei care au publicat, joi, editoriale critice despre președinte au fost New York Times, Chicago Sun-Times, Philadelphia Inquirer și Miami Herald.

Într-un mesaj pe Twitter, joi dimineață, Donald Trump a răspuns prin a-și dubla atacurile la adresa jurnaliștilor care au inițiat această campanie.  „Nimic nu-mi doresc mai mult pentru țara noastră decât adevărata libertate a presei”, a scris președintele american.

În editorialul publicat joi, The Boston Globe scria că "Acest asalt necontenit asupra presei libere are consecințe periculoase", precizând că, potrivit unui sondaj Ipsos, realizat în luna august, un sfert din americani și aproape jumătate dintre republicani sunt de acord cu opinia ca președintele să închidă anumite publicații „pentru comportament rău”.

Ziarul afirmă că reporterii și editorii de știri pot comite greșeli, corectarea lor fiind un lucru important, dar afirmațiile precum că  adevărurile care nu ne sunt pe plac ar fi știri false sunt periculoase pentru  democrație. La fel și calificarea jurnaliștilor drept "dușmani ai poporului".

La rândul său, The Hillsboro Tribune din Oregon, notează în editorialul său: ”O știre nu poate fi falsă numai de aceea că dumneavoastră gândiți altfel”. Iar The Hazen Star din North Dakota titrează: „A pune întrebări dificile nu înseamnă știri false”.
 
Sursă foto: captură foto Facebook