Eşti aici

Rusia: Procesul pornit pe numele Irinei Slavina, încetat după ce jurnalista și-a dat foc

14 Octombrie 2020
99 de afişări
Instanța raională din orașul rus Nijni Novgorod a încetat, printr-o hotărâre din 13 octombrie, procesul în care figura redactora-șefă a publicației Koza.Press, Irina Slavina, în legătură cu moartea sa, scrie novayagazeta.ru. Potrivit surselor, Irina Slavina era acuzată de răspândirea știrilor false.

Aceleași surse au menționat pentru redacție că avocatul jurnalistei, Evgheni Gubin, s-ar fi opus încetării cazului în legătură cu decesul persoanei, insistând pe faptul că Irina Slavina nu a comis infracțiunile ce i-au fost imputate. Totodată, reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne și cei din procuratură nu s-ar fi prezentat la ședință, iar demersurile privind invitarea lor au fost respinse.

Irina Slavina a fost găsită vinovată pentru publicarea unei știri false pe portalul Koza.Press printr-o decizie din 3 august a instanței. În știre se relata despre primul caz de Covid-19 din orașul Kstovo. Slavina a fost amendată cu 65.000 de ruble (circa 700 de euro). Ulterior, autoritățile au confirmat oficial despre infectarea unui locuitor al orașului menționat, însă instanța nu a luat în calcul acest fapt.

Irina Slavina a murit după ce s-a incendiat, în semn de protest, în fața sediului Poliției din orașul Nijni Novgorod, la o zi după ce oamenii legii i-au percheziționat apartamentul. Înainte să-și dea foc, Slavina a scrie pe Facebook: „Să dați vina pe Federația Rusă pentru moartea mea”. Ea a mai spus că polițiștii i-au percheziționat apartamentul și au confiscat mai multe obiecte, dar și că oamenii legii ar fi căutat dovezi care să-i demonstreze legătura cu mișcarea Rusia Deschisă, considerată de autoritățile ruse drept una „indezirabilă”. Slavina a fost, de asemenea, amendată de mai multe ori pentru articolele sale și pentru participarea la proteste.

Sursa foto: Current Time/ Irina Slavina